Una din prejudecăţile noastre este că moldovenii nu doresc unirea cu România. Afirmăm aceasta aşa de des încât parcă ar fi o axiomă. Adevărul este că nici oficialii de la Chişinău şi cu atât mai mult cetăţenii Moldovei nu au respins o astfel de ofertă din simplul fapt că aceasta nu a venit din partea Bucureştiului.   În 1991 noi semnam tratate cu URSS garantându-i graniţa pe Prut în timp ce basarabenii lucrau la destrămarea imperiului sovietic. Mai mult, moldovenii au respins un referendum cu o ofertă a Moscovei de păstrare a unui stat comun. Au aderat la CSI (care nu este un stat şi nici o uniune cu astfel de atribuţii) doar din motive economice şi au respins colaborări în această structură pe paliere de politică externă şi militară. Deseori (chiar şi zilele acestea) Chişinăul sfidează Moscova.

România i-a lăsat baltă şi după 1992 retrăgându-se din grupul care pacifica Transnistria şi se pare că şi azi cedează iniţiativa Kievului care speră să ia această provincie care a mai avut-o în trecut. Strategii păguboase - Autosuficienţa, ignoranţa în ceea ce priveşte realităţile din Moldova şi aroganţa Bucureştiului îl fac să mizeze pe repetarea lui martie 1918, an în care Basarabia a sărit în braţele României necondiţionat.

Se uită însă că acest lucru se întâmpla în chiar mijlocul unui război şi a revoluţiei bolşevice. O întreagă armată rusă ce dezertase de pe front se transformase în bandă de tâlhari înarmaţi ce terorizau satele şi oraşele basarabene şi transnistriene. În aceste împrejurări Chişinăul a cerut sprijin armatei române pentru păstrarea ordinii, cum şi Viena îi va cere lui Maniu. Doar aceste împrejurări şi ameninţarea bolşevismului au făcut ca unirea să se facă necondiţionat. Anul 1918 nu se va mai repeta şi Bucureştiul trebuie să priceapă acest lucru şi să purceadă la a lucra la o ofertă de unire atractivă pentru Moldova şi care să dea moldovenilor siguranţa că nu îşi vor pierde posturile în favoarea unei cohorte de funcţionari şi administraţii trimise de peste Prut şi că nu vor fi marginalizaţi pe motive că au slujit sub ruşi sau sub comunişti şi nici că vor fi priviţi de sus ca o rudă săracă şi care vorbeşte cu accent.

O altă miză greşită a României este cea a unei uniri spirituale mai întâi bazată pe câteva sute de studenţi, un camion de cărţi şi trei trupe care concertează pe an la Chişinău. Este ridicol că nici după 15 ani de aplicare a acestei tactici nu se realizează că este păguboasă şi că prăpastia se tot lărgeşte şi pe timp ce trece moldovenii se obişnuiesc că pot fi un stat viabil, iar perspectiva unirii se îndepărtează. Se uită că România a fost prezentă la est de Prut doar două decenii în ultimele două secole, iar restul Rusia. Publicaţii, spectacole şi emisiuni radio-tv Rusia exportă în Moldova de zece ori mai multe decât noi, iar studenţii care studiază la Moscova nu sunt mai puţini decât cei care studiază la Bucureşti (să nu mai spunem de numărul imens de moldoveni care lucrează în CSI).

Aşa că. în timp se va petrece o integrare spirituală mai accentuată cu Rusia, ca să nu mai vorbim de cea economică. Se depărtează nu doar Moldova de România ci şi România de Moldova. Pe timp ce trece sunt tot mai puţini români în viaţă dintre cei care au trăit într-o ţară comună cu basarabenii. Nici 1% din români nu sunt în stare să numească trei localităţi din R. Moldova, sau trei nume de ape de acolo, sau trei lideri politici basarabeni, sau trei sportivi de acolo sau trei oameni de cultură sau publicaţii. Atunci la ce integrare spirituală se tot lucrează de 15 ani?

O a treia idee a unor superficiali analişti este că ne vom integra cu Moldova într-o Europă unită. Desigur că ne vom integra, însă va fi o integrare ca şi cea româno-maghiară, româno-bulgară, ba mai slabă decât acestea fiindcă Moldova se va integra mai târziu. Va fi o integrare ca şi cea româno-belarusă. Să fim serioşi! Suntem datori faţă de trecutul şi viitorul acestui neam să visăm la o cu totul altfel de integrare cu Moldova decât cu Ungaria şi Belarus. Într-o Europă unită dorim să împărtăşim aceleaşi valori economice şi politice, dar nu se urmăreşte pieirea limbilor şi culturilor. Franţa împărtăşeşte aceleaşi valori cu Germania, dar lucrează cu râvnă pe tărâmul francofoniei şi răspândirea culturii franceze. Pe când noi, cel puţin aşa credem, suntem datori să lucrăm la a se vorbi aceeaşi limbă pe ambele maluri ale Prutului. Integrarea în Europa este una şi este indispensabilă, dar unirea românilor este altceva. În Europa suntem convinşi că vom avea nevoie de interpret fiindcă nu vom putea învăţa 40 de limbi. Nu am dori însă să avem nevoie de interpret în Basarabia. O amânare însă a unirii duce la o tot mai mare influenţă rusească în Moldova şi la pericolul ca 4 milioane de potenţiali români să devină ruşi sau oricum altceva decât români.

De ce doar o unire condiţionată?

a). În 1812 mulţi basarabeni au suferit din partea ruşilor fiindcă s-au manifestat împotriva împărţirii Moldovei. O parte au fugit la vest de Prut.

b). În 1917 pentru o seamă de ţărani basarabeni revoluţia bolşevică a însemnat acapararea unei bucăţi de pământ din proprietatea unui moşier (de multe ori rus). Au fost şi cazuri de basarabeni care au îmbrăţişat bolşevismul şi au crezut în el.

c). În 1918 ţăranul a trebuit să renunţe la bucata de pământ fiindcă România respecta proprietatea şi a întronat legea. Militanţii bolşevici basarabeni au fost nevoiţi să părăsească Basarabia, iar cei rămaşi au fost vânaţi. Cei care avuseseră diferite responsabilităţi sub ţarişti au avut de suferit de la mici şicane pâna la pierderea slujbei. S-a exagerat cu trimiterea plocon pe capul basarabenilor a unei armate de funcţionari din regat şi încă de calitate îndoielnică. A adus şi mult gust amar 1918 unor basarabeni.

d). În 1940 o mulţime de basarabeni şi-au părăsit casele la venirea ruşilor. Alţii din cei rămaşi au suferit fiindcă serviseră sub steag românesc.

e). În 1941 la intrarea armatei române mulţi basarabeni au fugit la ruşi fiindcă le era teamă că vor fi acuzaţi că au colaborat cu ruşii. Mulţi au pătimit şi din cei rămaşi din partea autorităţilor române fiindcă slujiseră sub steag rusesc. Oamenii nu au putut să stea în grevă un an sub ruşi şi să nu accepte slujbe de la aceştia. Mai ales că nu ştiau că cedarea Basarabiei este sau nu vremelnică.

f). În 1944 la intrarea armatei sovietice mulţi basarabeni s-au refugiat în România fiindcă le era teamă că vor fi acuzaţi că au colaborat cu românii şi hitleriştii. Mulţi au pătimit din cei rămaşi din partea autorităţilor ruseşti fiindcă slujiseră sub steag românesc.

Aşa-i că e greu destinul de basarabean? Aşa-i că e normal ca să nu dorească schimbarea de stăpâni? Aşa-i că e normal ca să ai cel puţin emoţii dacă nu groaza că îţi vei pierde slujba sau în cel mai bun caz că vei suporta şicane sub o nouă stăpânire fie ea cât de dorită în principiu? Aşa-i că ai ezita să ceri cu înflăcărare o altă stăpânire dacă ai incertitudini serioase că vei mai avea o slujbă ca să le duci copiilor o pâine? Dacă noi ne-am comporta aşa, basarabenii nu au voie să aibă astfel de rezerve? Ei hrănesc copiii cu principii? Adevărul este că gândesc normal, adică aşa cum am spus mai sus. Şi atunci este sigur că o unire necondiţionată nu se va petrece niciodată din purul, omenescul şi sfântul instinct de conservare în faţa necunoscutului. O unire se va petrece doar dacă vor exista garanţii serioase din partea României care să excludă drame personale.

Ce garanţii va trebui să ofere România basarabenilor.......Mai mult ca sigur că va trebui să accepte o mare autonomie Moldovei, probabil bazată pe principii federative. Aceasta poate fi negociată ca fiind determinată în timp (50 ani). Vedem aceasta ca o situaţie tranzitorie firească. Ea vizează doar noul ţinut românesc şi deloc celelalte regiuni ale României. Armata şi politica externă vor fi unificate imediat, dar şi aici trebuie să se garanteze că ofiţerii şi corpul diplomatic nu îşi vor pierde slujbele. Va trebui să se garanteze că administraţia şi aparatul funcţionăresc nu va fi înlocuit, redus sau pus sub şefi trimişi de pe Dâmboviţa peste Prut.

Garantarea şi recunoaşterea pensiilor şi tuturor facilităţilor chiar dacă în legislaţia română nu ar avea corespondent. Păstrarea chiar şi a parlamentului şi guvernului de la Chişinău ca parlament şi guvern de “land” şi cu o mare autonomie. Va fi probabil nevoie de acceptarea ca Senatul să fie un for în care Moldova să deţină jumătate din mandate. Aici se vor negogia ritmul şi priorităţile în uniformizarea legislativă şi instituţională care se va desfăşura în cei 50 de ani.

Garantarea drepturilor minorităţilor unde România a confirmat deja că este campioană. În politica fiscală va trebui garantat că nu se vor colecta bani cu scopul de a-i trece Prutul ci din contră Moldova va fi favorizată prin alocări de resurse pentru sincronizarea sistemului de învăţământ, cultură, religie, cale ferată îngustă, autostradă. Trebuie să înţelegem că până şi unificarea unor departamente neimportante nu trebuie să ducă la pierderea unor posturi, lucru de nedorit pentru nimeni dacă ne-am pune în pielea respectivilor care iau de acolo o pâine. De aceea totul se va face în timp îndelungat şi prin negocieri.

Avantajele pentru România........Împlinirea unui ideal şi a unei datorii faţă de cei care în trecut s-au jertfit pentru această cauză, pentru noi care ne-am privi mai uşor în oglindă, dar şi faţă de urmaşii noştri. Incontestabil este o datorie faţă de nişte fraţi vânduţi sau pierduţi totuşi cu asentimentul nostru de câteva ori doar în ultimul secol. Un spor de 4 milioane de români şi un teritoriu important înseamnă un plus de vitalitate a neamului şi de speranţă de dăinuire a limbii. Un astfel de moment dă o mare mobilizare a energiilor creatoare ale societăţii. Înlesnirea contactelor României cu minoritatea română din regiunile ucrainene Cernăuţi, Odesa şi Transcarpatia cu care basarabenii au relaţii privilegiate şi mare influenţă. Cel puţin sudul Basarabiei ar fi înconjurat de frontierele României şi ar gravita cultural şi economic spre noi.

Oportunităţi nebănuite pe plan economic fiindcă Moldova este racordată la cea mai mare potenţială piaţă şi la un spaţiu cu cele mai mari resurse naturale care înseamnă spaţiul ex-sovietic, egalul câtorva continente. O astfel de reţea o ţară o construieşte într-un secol, iar noi o putem primi deodată. Şi firmele de acolo vor avea oportunitatea de a se interpune intre firme româneşti cu contacte în UE şi firme din spaţiul exsovietic. Îmbogăţirea culturii şi civilizaţiei româneşti cu tot bagajul de experienţe acumulat şi preluat de două secole de racordare a elitelor şi instituţiilor basarabene la un vast spaţiu cultural şi material eurasiatic. Reciproca este evident valabilă. La o populaţie mai mare înseamnă mandate în plus în parlamentul european şi un rol mai mare al României în Europa.

Ce se întâmplă dacă România face o astfel de ofertă Chişinăului, dar ea va fi respinsă în urma unui referendum? ......În primul rând românii cârcotaşi abia atunci vor avea motiv să afirme că moldovenii nu vor unirea. În al doilea rând vor rămâne un segment mare de populaţie şi forţe politice unioniste basarabene care vor avea în sfârşit argumente în garanţiile României cum că Unirea nu va însemna incertitudine pentru viitorul omului de rând. Astăzi aceste forţe unioniste nu au decât un mesaj romantic şi cam subţire faţă de ce va urma după o eventuală unire, nimic concret despre ce i se va întâmpla basarabeanului concret sub o eventuală stăpânire nouă. După puţini ani referendumul se va repeta. Electoratul ca orice electorat dezamăgit întotdeauna de ultima alegere, va balansa în acceptarea ofertei de unire cu România. Această soluţie este sigură şi din păcate singura.

Bucureştiul nu se va grăbi să facă oferta.....Obtuzitatea Bucureştiului înstare să refuze o relaţie de tip federativ pe timp determinat de dragul statului unitar cu toate că nu provinciile actuale ale României se vor supune federalizării ci doar noua venită între frontierele noastre. O altă gogomănie ce se va debita va fi povestea cu periclitarea şanselor de aderare la UE. În primul rând că mulţi oficiali occidentali ne-au spus că este firesc să ne urmărim interesul naţional. În al doilea rând cu încă 4 milioane de români în plus sau în minus tot acolo sunt europenii şi dacă vor să ne admită o vor face sau nu cu ei sau fără ei. În al treilea rând Europa asta urmăreşte şi nu în secret ci în acte oficiale: spaţiu mai mare european, piaţă mai mare. Asta o să îi oferim prin unirea eventuală cu Moldova.

O altă posibilă pistă falsă ar fi că Moldova are probleme cu Transnistria şi cu retragerea armatei ruseşti. Germania s-a unit cât bazele ruseşti erau în RDG, acestea retrăgându-se în următorii ani. Noi nu vom ataca bazele ruseşti. Acestea vor avea regim special aşa cum au şi acum în Moldova care le-a cerut plecarea şi s-a semnat un grafic de retragere a lor în Rusia. Iar faţă de minorităţi avem o politică la fel de generoasă ca şi Chişinăul. Faţă de Transnistria trebuie urgent să afirmăm că România are interese fireşti acolo fiindcă dintre locuitori cei mai mulţi sunt de un neam cu noi.

România este pe drumul integrării în UE, de care Moldova pare încă departe. Orice întârziere în a face oferta de unire va duce la scăderea atractivităţii României peste Prut. Ba mai mult, ce ar fi, doamne fereşte, ca Rusia să facă o astfel de ofertă de uniune Moldovei. Nu e sigur că nu ar trece un astfel de referendum la un electorat nostalgic şi care s-a obişnuit sub oblăduirea Rusiei şi încă acum o Rusie democratică. Un electorat care a asistat la răcirea relaţiilor dintre ţările noastre de când la Chişinău au venit comuniştii. Au sentimentul că România a uitat de ei pentru totdeauna.

Iată ideea unirii în documentele PPCD

a). Art. 8. din statut: Obiectivele strategice ale Partidului Popular Creştin Democrat din Moldova sunt:
“integrarea într-o Europă a naţiunilor şi înfăptuirea unităţii naţionale, în acord cu voinţa poporului şi în spiritul tratatelor internaţionale, printr-un proces firesc de apropiere a celor doua state româneşti, susţinut de programe realiste şi acţiuni pragmatice de ordin economic, social, spiritual şi diplomatic”.

b). Din Program: “PPCD rămâne ataşat ideii de unitate naţională, care trebuie acceptată ca un dat şi ca o condiţie primordială a păcii în regiune. Ideea de unitate naţională trebuie să fie luminată de morala creştină, care înseamnă dragoste faţă de aproapele tău, faţă de familia ta, faţă de naţiunea ta, faţă de naţiunile din jurul tău, faţă de umanitate”.

c). Din programul FPCD din Moldova, adoptat 15-16 feb 1992 la Congresul III: “Programul adoptat se axează pe ideea unionistă, idee expusă în Raportul de bază prezentat de Iurie Roşca, preşedinte executiv al FPM şi concepută ca un proces de integrare culturală, spirituală, economică, politică şi socială cu Ţara. Printr-o rezoluţie specială, Congresul afirmă dreptul populaţiei româneşti din stânga Prutului de a participa la alegerile generale şi prezidenţiale din România şi îl nominalizează pe Mircea Druc”

d). La Congresul al IV –lea din 1994 se hotărăşte ca “Sfatul FPCD, secţiile raionale şi orăşeneşti, organizaţiile de bază, fiecare membru al Mişcării în parte să promoveze pe cale parlamentară şi extraparlamentară principiile programului Frontului Popular Creştin Democrat de integrare în toate domeniile cu Ţara, creând astfel premise favorabile pentru înfăptuirea unităţii neamului românesc. Dincolo de orice conjunctură politică, integrarea cu România este o chestiune vitală pentru populaţia Republicii Moldova, iar unitatea neamului românesc, înainte de a fi obiectivul strategic al mişcării noastre, este idealul unei naţiuni întregi, pe care nimeni nu o va putea sili să renunţe la dreptul de a-şi reface unitatea firească, distrusă în 1940 ca urmare a aplicării prevederilor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov”.

e). La 27-29 mai. 1995 deputatul Vlad Cubreacov reprezintă FPCD la Conferinţa Internaţională “Democraţia Creştină astăzi” care se desfăşoară la Sankt Petersburg sub auspiciile Internaţionalei Democrat-Creştine şi ale Uniunii Creştin-Democrate din Europa de Est. Conferinţa are drept temă principală “Unirea şi separarea statelor în lumea contemporană”. Raportul dlui Cubreacov suscita un viu interes din partea conducerii IDC şi a creştin-democraţilor din ţările Europei Occidentale.

Precizări importante....Departe de noi gândul că unirea s-ar face peste noapte. Departe de noi gândul că această propunere nu va fi contestată la noi sau peste Prut. Nu mai putem însă continua politica struţului şi să ne prefacem că idealul unităţii naţionale ar fi împlinit. Conştiinţa fiecăruia şi conştiinţa colectivă ne obligă la verticalitate, sinceritate şi acţiune. Acţiune înseamnă să ne precizăm poziţia faţă de această problemă care a fost abordată doar emoţional-conjunctural. România este evident că îşi doreşte unirea dar a amânat nepermis de mult în a preciza cum anume o vede. Părerea noastră este că unirea ar fi acceptată de basarabeni doar în condiţiile păstrării unei autonomii pe o perioadă limitată pentru noua provincie.

Această ofertă trebuie făcută de statul român din raţiuni de onoare şi obligaţie faţă de fraţii de peste Prut. Guvernul şi parlamentul R.Moldova sunt suverane în a supune sau nu votului popular această ofertă. România nu va contesta decizia unor instituţii ale statului vecin şi cu atât mai mult nu va contesta voinţa cetăţenilor R.Moldova. România trebuie însă să răspundă la întrebarea privind condiţiile unei uniri în eventualitatea unei asemenea opţiuni ale cetăţenilor statului suveran de peste Prut.

Nu este vorba de naţionalism ieftin. Patriotismul obligă însă să aducem în discuţie acest deziderat naţional al unirii. Propunem singura opţiune realistă de atingere a lui în condiţiile respectării dreptului internaţional şi al dreptului unor state în a decide democratic la un moment dat un viitor comun.

Cine subscrie?

ROMÂNI UITAŢI-Viorel Dolha-Asociaţia Învăţătorilor Ardeleni – preşedinte

Preluat din : http://ro.altermedia.info/romani-uitati