Identitatea istorica a Basarabiei si Bucovinei se înscrie într-un ansamblu de date care dovedesc ca fac parte dintr-un tot inse­parabil, cu un teritoriu bine delimitat pe care s-au plămădit si dezvoltat păstrându-şi limba, credinţa, datinile si obiceiurile, co­mori spirituale ce au constituit un izvor de energii si valori românesti ce definesc  patrimoniul  naţional. Mult am sângerat si grele au fost etapele prin care am stră­puns vitregia timpurilor datorita aşezării noastre în "calea rautatilor", la Gurile Dunării.

In 1917, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Wilson, mişcat de drama neamului românesc scrie regelui Ferdinand: "Suferinţele si persecuţiile la care este supus poporul român provoacă indignarea si compasiunea lumii civilizate." Iar primul ministru francez, Alexandru Ribot trimite telegrama: "Franţa saluta naţiunea româna, sora sa curajoasa, care a arătat în mijlocul greutăţilor de acum cele mai eroice virtuţi."

Omenirea se găsea angajata în vâltoarea unor prefaceri fundamen­tale de convieţuire internaţionala bazata pe morala si principii sănătoase de drept subliniate de preşedintele Wilson: "...Nu exista puteri mari si puteri mici. Toate sunt egale si se bucura de aceleaşi drepturi. Daca o naţiune se dezvolta mai mult decât alta, ea are nu numai datoria, ci si privilegiul de a proteja si apară micile puteri", sau...."Nu mai poate fi vorba de a transfera popoarele de la o putere la alta printr-o simpla conferinţa internaţiona­la sau printr-un acord între rivali şi antagonişti" sau... "Nu vor mai avea loc acorduri secrete si separate în­tre naţiuni, în plus diplomaţia va acţiona întotdeauna sincer fata de toţi..."

Apel: ASOCIAŢIA GENERALĂ A ÎNVĂŢĂTORILOR DIN ROMÂNIA, str. Mucius Scaevola nr.9, Arad, cod fiscal 23564572, cont CEC Arad cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948 TEL  0744195155,  0723259290 fax 0357815274, email: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , web:  http://www.aiarad.ro/ , web http://invatatori.ro/ ; Aproape 300 de demnitari români (lista fiind prezentată mai jos) au semnat un document privind dezideratele Asociatiei Generale a Invatatorilor din Romania şi o lista a demersurilor imediate pentru comunităţile româneşti autohtone de peste hotare. Iată în extras din respectivul document doar punctele privind problematica românilor de peste hotare:

DEMNITARII SEMNATARI AI ACESTUI DOCUMENT NE ANGAJĂM:.....10. Susţinem că 10-12 milioane de români de peste hotare (după surse MAE) au fost prea mult timp neglijaţi. A tot fost amânată apărarea pe căi diplomatice ferme şi concrete de către statul care se consideră ţară-mamă a lor a drepturilor lor la păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale. O vreme România a trăit în dictatură, o vreme nu a avut consolidate instituţiile statului de drept, o vreme România a avut ca prioritate integrarea în NATO, o vreme România a avut ca prioritate accesul în UE. Prea mult timp li s-a cerut acestor comunităţi româneşti să aibă răbdare şi că nu sosise momentul lor, iar ajutorul dat de România s-a limitat la câteva proiecte-paleativ. Nicicând România nu a uzat de practici permise de regulile diplomaţiei sau ale instituţiilor internaţionale pentru a reclama şi solicita ferm respectarea de către statele în cauză a propriei legislaţii şi a acordurilor la care sunt parte.

În privinţa românilor de peste hotare, după lozincile şi podurile de flori din 1990, doar partidele mai agită spiritele, dar de la soluţiile tranşante, de la „chemările la arme“ ce le trâmbiţează pe băncile opoziţiei, când ajung la putere nu uzează nici măcar de soluţiile mai mult decât paşnice ce le au la îndemână conform dreptului internaţional pentru salvarea identităţii naţionale a confraţilor înstrăinaţi şi nici măcar de cele mai domestice soluţii de a crea pe plan intern un sistem de învăţământ şi o presă care să informeze cu profesionalism, cu consecvenţă asupra românilor din afară. Personal cred că s-ar justifica înfiinţarea unui minister pentru românii de peste graniţă şi că s-ar putea găsi soluţii şi pentru reprezentarea lor în parlamentul român.

Cât timp cei din ţară îşi risipesc energiile fie în demonstraţii sterile privind „drepturile istorice asupra unor teritorii” (deşi ştiu că problema frontierelor e tabu în contextul actual), fie în încercări de a face din unguri români mari, la doi paşi de noi se sting români, se nasc generaţii ce nu mai cunosc limba bunicilor.

Neamul tracilor, după Iorga, „se întindea pe toată peninsula Balcanică, mergea până în Ucraina, se ridica foarte sus, la nord peste Tisa, avea prelungiri pâna la Vistula şi în Asia Mică” [1]. Burebista a reuşit să unifice toate triburile cuprinse între Carpaţii Nordici şi Balcani, între Câmpia Panoniei şi Bug [2]. Mai târziu, stăpânirea romană a aceloraşi ţinuturi şi romanizarea, au condus la formarea aceluiaşi popor între fruntariile pomenite mai sus. Însuşi istoricul sovietic K. Porski în lucrarea „România” din 1924 afirma că: „daco-romanilor le aparţineau pe atunci toate pământurile de la râul Tisa în vest, până la râul Nistru şi Marea Neagră în est şi de la cursul superior al râului Tisa şi râului Nistru în nord până la Dunăre în sud, adică o suprafaţă ceva mai mare decât România Mare de azi… pe acest teritoriu trăiau daco-geţii romanizati, strămoşii românilor de azi” [3].

Urmaşi ai dacilor liberi romanizaţi, românii maramureşeni în nord-vest, brodnicii, bolohovenii şi berladnicii în nord şi est vor participa (favorizaţi de invazia tătară care a stopat revărsările altor neamuri între Carpaţi şi Nistru) la alcătuirea statului moldovean care se va întinde în scurt timp până la Nistru şi mare, Roman I numindu-se în 1392 „singur stăpânitor al Ţării Moldovei de la munte până la mare”. Până la 1792 când ruşii vor ajunge la Nistru [4], Moldova a trăit între momente de stabilitate şi chiar o extindere (vezi Pocuţia stăpânită de Moldova vreme de un secol şi jumătate cu întreruperi şi Ucraina sau „Ţara noastră de dincolo” cum numeau Ioan Vodă cel Cumplit la 1574 şi Duca la 1681 părţile transnistriene) şi momente de restrişte pentru că fiecare din vecini era gata să speculeze momentele de slăbiciune.

La începutul sec. XVIII austriecii cuceresc Banatul dar şi teritorii la sud de Dunăre (Semedria, Columbac şi Negotin). Aceste teritorii din sudul Dunării şi temporar Banatul, le vor pierde în confruntările cu Poarta, un rol mare avându-l răscoala românilor bănăţeni din anii 1736-1739. Abuzurile administraţiei habsburgice, colonizările masive cu străini, au determinat populaţia română să se alăture otomanilor a căror stăpânire o socoteau mult mai blândă. O importantă victorie a românilor răsculaţi asupra austriecilor a fost cea de la Vârşeţ din 14 feb. 1739. Represaliile imperialilor au fost groaznice [20]. De la 1690 în Timoc şi Banat veniseră primii sârbi din Kosovo (Svetislav Prvanovici vorbeşte de 28 de sate nou colonizate atunci în Timoc) şi bulgari din Teteven. D.Rizoff scrie într-o lucrare publicată la Berlin în 1917 că “bazinul Timocului cedat de Turcia Serbiei în 1833 n-a intrat niciodată în hotarele istorice ori politice ori religioase ale Serbiei” de până atunci.Insurecţia sârbă (21) izbucnită în 1804 s-a bucurat şi de sprijin românesc. “Comitetul Serbiei” condus de Karagheorghe îl avea în componenţă şi pe voievodul românilor timoceni Mişu Karapancea de la Negotin.

Pentru eliberarea Balcanilor de turci, Tudor Vladimirescu a luptat în fruntea a 7.000 voluntari la sud de Dunăre, participând şi la importanta bătălie de a Cladova (22). Prietenul sârbilor Gravier recunoaşte şi el că până şi sârbii din Belgrad sunt în imensa lor majoritate nou-veniţi din ţinuturile din sud-vest.

Autorităţile sârbe contestau identitatea românilor timoceni (de zece ori mai numeroşi decât cei din Banatul sârbesc). Etnologul sârb Georgevici în amintita “Printre românii noştri” scria: “Ştiu că la aceasta mulţi dintre - patrioţii - noştri îngrijoraţi vor da din cap şi vor spune că eu comit o - trădare - faţă de Patrie atunci când mă încumet să vorbesc despre românii din Serbia; care după părerea multora trebuie tăinuiţi sau cel puţin trecuţi sub tăcere, pentru că adevărul asupra românilor din Serbia poate să ducă la o aşa-zisă - chestiune românească - … care după părerea lor prezintă un pericol. Poate să fie şi aşa. Dar şi fără rândurile de faţă toată lumea ştie că în Serbia sunt români.

Acest lucru nu-l neagă nici statistica noastră oficială. Se ştie că în Regatul Român se ţine socoteală până şi de ţinţarii din Macedonia, Epir şi Albania; despre românii din Asia Mică, Moravia şi Silezia, Peninsula Istria, Spania şi Herţegovina … ca să nu mai vorbim despre cei din ţinuturile aflate în mijlocita lui apropiere: Transilvania, Basarabia, Bucovina. Atunci cum nu s-ar ţine socoteală despre românii din Serbia, care pentru cei din Regatul vecin, sunt doar peste Dunăre” [38].

Una din prejudecăţile noastre este că moldovenii nu doresc unirea cu România. Afirmăm aceasta aşa de des încât parcă ar fi o axiomă. Adevărul este că nici oficialii de la Chişinău şi cu atât mai mult cetăţenii Moldovei nu au respins o astfel de ofertă din simplul fapt că aceasta nu a venit din partea Bucureştiului.   În 1991 noi semnam tratate cu URSS garantându-i graniţa pe Prut în timp ce basarabenii lucrau la destrămarea imperiului sovietic. Mai mult, moldovenii au respins un referendum cu o ofertă a Moscovei de păstrare a unui stat comun. Au aderat la CSI (care nu este un stat şi nici o uniune cu astfel de atribuţii) doar din motive economice şi au respins colaborări în această structură pe paliere de politică externă şi militară. Deseori (chiar şi zilele acestea) Chişinăul sfidează Moscova.

România i-a lăsat baltă şi după 1992 retrăgându-se din grupul care pacifica Transnistria şi se pare că şi azi cedează iniţiativa Kievului care speră să ia această provincie care a mai avut-o în trecut. Strategii păguboase - Autosuficienţa, ignoranţa în ceea ce priveşte realităţile din Moldova şi aroganţa Bucureştiului îl fac să mizeze pe repetarea lui martie 1918, an în care Basarabia a sărit în braţele României necondiţionat.

Pe 6 Ian.1918 Sfatul Tarii a trimis pe Ion Inculet la Brest Litovsk sa contracareze acţiunea Ucrainenilor la semnarea păcii de către Rusia. La numai 2 zile, pe 8 Ianuarie 1918  presedintele Wilson a rostit  Mesajul celor 14 puncte istorice  ce anunţau eliberarea popoa­relor din robie pe baza cărora urma sa se instaureze pacea. Incheierea păcii de la Brest Litovsk a dat posibilitate nemtilor sa retragă din trupe si sa le trimită pe frontul din Apus. Si tot urmare acestei "păcii" ucrainenii anunţa independenta s socotind teritoriul lor din Caucaz pana la Carpati.

Sfatul Tarii pe 24 Ianuarie 1918 a proclamat independenta Republicii  Moldoveneşti după ce în jurul Chisnaului se produseseră incidente sângeroase, cadavrele unui general si colonel rus fiind ciopârtite de bolşevici care în smulseseră din tren, iar doua zi a fost eliberat Chisinaul. In acelasi timp, pe 23 Ian.1918 la Petrograd Trosky declara ca va da sprijin revoluţionarilor de la Odesa conduşi de Cristian Racovschi  si M. G. Bujor ca sa răstoarne regimul din România.

INSULA ŞERPILOR este situată la 45 km est de gurile Dunării în dreptul Braţului Sulina. Cu o lungime de 662m şi o lăţime de 440m,cu o circumferinţă de 4 km, are o suprafaţă de 17 ha [1]. Aflată la circa 40 m deasupra nivelului mării insula nu are apă potabilă, este stâncoasă şi cu vegetatie săracă.

În antichitate s-a numit Leuce (Albă) şi este pomenită întâia oară în anul 777 î.H. După mitologia greacă, zeiţa Thetis s-a rugat de Neptun să scoată din adâncul mării o insulă pentru fiul ei Achile, erou al Troiei.

Pe insulă a existat şi un templu şi o statuie a lui Achile. S-a mai numit o vreme şi Insula Fericiţilor pentru că grecii credeau că sufletele eroilor morţi locuiau aici [2]. După stăpânirea grecească, bastarnă, persană, romană, bizantină va ajunge în stăpânirea themei Paradunavon, mai apoi a genovezilor, dar şi a lui Dobrotiţă, Mircea cel Bătrân si-n cele din urmă sub stăpânire moldoveană.

Tot la sud sau sud-vest de tara noastra si tot in Peninsula Balcanica, pe langa acei numerosi frati ai nostri (romani banateni, romani timoceni etc.) elementul romanesc isi gaseste o larga reprezentare printre aceia pe care, ca aromani, ii intalnim si astazi in Grecia, Albania, Macedonia sau Croatia. Pentru a intelege mai bine prezenta acestora, uneori chiar masiva in aceste teritorii ceva mai departe de noi, se cere sa ne reamintim si cateva cunostinte de istorie mai veche.

Astfel, trebuie retinut faptul ca daca romanizarea de la nord de Dunare a stramosilor nostri traci a dus in Dacia Traiana la formarea poporului roman in sec. I i. Ch., apoi, expansiunea romanilor in Peninsula Balcanica, sub numele mai frecvent de valahi, aromani, macedo-romani, megleno-romani sau istro-romani.

"Nu cred ca exagerez spunand ca ne aflam in fata unei mari carti de istorie, o carte menita sa marcheze o data importanta in cunoasterea si intelegerea locului si rolului Basarabiei in istoria romaneasca, dar si mai larg europeana. Redactate si publicate intre 1965 si 1982, stranse apoi in volum, in 1985, la München, in Editura Ion Dumitru, cele 16 articole care formeaza capitolele cartii de fata depasesc cu mult, ca informatie si interpretare, problematica relatiilor romano-ruse si romano-sovietice concentrata in destinul Basarabiei si Bucovinei de Nord. Ele ilustreaza, pe de o parte, istoria diplomatica a continentului european de la Napoleon si tarul Alexandru I la Hitler, Stalin si succesorii acestuia din urma, precum si strategia de expansiune a Rusiei tariste si sovietice spre stramtorile Marii Negre si spre marile calde". (Matei Cazacu, "Postfata" la vol. BASARABIA, PAMANT ROMANESC, de George CIORANESCU, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2001)

Bibliografia Moldovei (respectiv Basarabia si Transnistria) este impresionanta. Sute de tratate de istorie, manuale scolare, cronici, studii si chiar legende fixeaza inceputurile spatiului de la est de Carpati inca din mijlocul secolului al XIV-lea, cand voievozii maramureseni Dragos si apoi Bogdan trec muntii, primul pentru a crea o "marca de pavaza" impotriva tatarilor care atacau Transilvania, al doilea pentru a scapa de suzeranitatea regelui ungar Ludovic I. Bogdan Voda de Cuhea, de pe malul raului Iza, urmat de mai multi osteni, rude si prieteni, trece prin Pasul Prislop si sprijinit de feudalii localnici din bazinul Siretului si Prutului declara independenta Moldovei, in 1359.

DOSARELE “ROMÂNIEI SOCIALE”-EUROPA, RUSIA ŞI GEOPOLITICA ORTODOXIEI ÎNTRE PRUT ŞI NISTRU- Limba română şi Biserica Românească în Republica Moldova -ÎNTOARCEREA KOMINTERNULUI-1. REACTIVAREA STAFIILOR  TRECUTULUI

Poziţia lui Ion Morei, ministrul Justiţiei din Moldova, la CEDO, atât faţă de Mitropolia Basarabiei cât şi faţă de România, reprezintă un semnal în care se comprimă alarma unor grupuri ideologice ameninţate de posibila redeschidere a relaţiilor româno-ruse. Ideile discursului ministrului Justiţiei rostit în faţa înaltului for european sunt şi ideile lui Voronin, cel care afirma odinioară în Parlamentul Moldovei că drapelul României este fascist. În presa de la Chişinău, Morei a confirmat, după întoarcerea de la Strasbourg, că declaraţiile sale sunt “în deplinul asentiment al conducerii ţării”. Concepţia comuniştilor de azi, după cum se observă cu uşurinţă, respectă întocmai rezoluţiile Kominternului din secolul trecut, cu mici şi nesemnificative diferenţe de nuanţă. Probabil cei care au elaborat textul lui Morei au urmărit să testeze nivelul de răspuns al Bucureştiului, iar atitudinea fermă a primului ministru Adrian Năstase faţă de declaraţiile aparent surprinzătoare ale lui Ion Morei poate fi considerată una dintre cele mai însemnate luări de poziţie, în sensul afirmării interesului naţional, realizată de România în ultimii ani.

NOI, cei ce am cunoscut urgia ocupatiei sovietice, avem datoria sa spulberam minciunile sfruntate ale manipulatorilor de istorie a fostei URSS, nascuta prin crimele din propriul salas, crime pe care le-a savârsit pretutindeni unde i s-a permis sa-si puna cizma. La 26 iunie 1940, justificându-si raptul prin care au reanexat Basarabia rapindu-ne si nordul Bucovinei, sovieticii vorbeau astfel despre actul unionist de la 27 martie 1918, din Chisinau: În anul 1918, România , folosindu-se de slabiciunea militara a Rusiei, a desfacut de la Uniunea Sovietica o parte din teritoriul ei, Basarabia, calcând prin aceasta unitatea seculara a Basarabiei, populata în principal de ucraineni.

Nici nu se putea o mai mare denaturare a adevarului. Dar când este vorba de propaganda sau de istoriografia sovietica, minciuna este folosita fara scrupul, fara limita, si fara a tine cont de victimele care vor plati mistificarea adevarului istoric. Dimpotriva, pentru ca pe baza acestor mistificari, sa-si justifice genocidul de clasa si de nationalitate din gulagul sovietic. Unde erau rusii când voevozii nostri erau prezenti în istorie, alungând pe dusmani dincolo de Nistru, râu care, dupa traditia populara, fusese pus de Dumnezeu sa fie frontiera între români si polonezi? Trebuie sa le amintim ca erau pe Volga, sub jug tatar !

Unde erau rusii, când toate cetatile - Hotin, Tighina, Cetatea Alba, Chilia - se gaseau construite pe malul drept al Nistrului, de domnii moldoveni, consfintind lupta permanenta de aparare a Românilor împotriva barbarilor ? În jurul Moscovei se gaseau rusii, iar sub Ivan cel Groaznic, devenit primul tar al Rusiei ( 1547-1584), începeau campaniile expansioniste, cucerind hanatele Kazan si Astrahan , trecând la cucerirea Siberiei.