-- Contributii la o istorie a destaratilor * In URSS, peste cinci milioane de "moldoveni" * 65 de ani de la primele mari deportari * Oaze de romanitate in Kazahstan si Kargastan

Dintotdeauna, imperiul rus - fie ca se numea tarist, fie sovietic - a insemnat o "inchisoare a popoarelor", o inchisoare in care detinutii erau mutati cu forta dintr-o celula in alta, dupa bunul plac al gardienilor; celulele erau gubernii si mai tarziu republici, iar gardienii devenisera reprezentanti ai poporului... prin NKVD.
Miscarile de populatie aveau ca scop, pe de o parte, smulgerea oamenilor din pamantul stramosesc, pentru a-i slaviza, iar pe de alta, colonizarea unor imense teritorii nelocuite, desertice, de tundra si zapezi, din centrul asiatic pana dincolo de Cercul Polar.

In locul celor dislocati, din localitati cu un anumit grad de civilizatie, erau impamanteniti rusi sau rusofoni; destaratii erau meniti sa traiasca in lagare de bordeie si sarma ghimpata - sau sa moara de frig, foame, boli si chiar glont! - in vreme ce noii ocupanti gaseau case sanatoase si ogoare cultivate. Cine nu rezista regimului din marele Gulag era sortit cimitirelor comune...

Recensamantul din 1989

Conform datelor recensamantului oficial al URSS, din 1989, acolo traiau 3.352.352 de moldoveni si 146.071 de romani. Iata repartizarea lor in principalele "tari" sovietice: Moldova = 2.794.749+2.477; Ucraina = 324.525+134.825 si Rusia =172.671+5.996.

Pe langa cele 15 republici unionale, sunt numerate 88 de republici, regiuni, districte, tinuturi autonome si orase din Federatia Rusa, care in 1979 avea 102.137 de moldoveni, pentru ca dupa un deceniu moldo-romanii sa fie cu aproape 170% mai multi.

Numai din comparatia cifrelor dintre cele doua recensaminte se poate constata ca politica de deznationalizare a regimului comunist avea sa continue si dupa stalinism, sub alte forme, in epocile hrusciovisto-gorbacioviste. Iata cateva exemple, care nu mai pot fi puse pe seama deportarilor staliniste, ci sunt datorate acelei politici imperiale de "imprastiere" a populatiilor conlocuitoare, incepand cu serviciul militar si terminand cu industrializarea si destelenirea pamanturilor virgine.

Prezentand un tabel comparativ 1979/1989 al "moldovenilor" din Federatia Rusa, scriitorul bucovinean-basarabean Mihai Prepelita, cu studii la Moscova, avea sa afirme ca "romanii asa cum i-a dispersat fostul regim totalitar, intr-un spatiu urias, preponderent de dincolo de Moscova, pana la Murmansk si pana in Sahalin, Kamciatka sau Ciukotca, toti sunt ai nostri, pentru toti si pentru fiecare ne doare departarea si izolarea la care au fost impinsi, dorind ca aceasta memorare sa fie pentru ei un semn de solidaritate, de mangaiere si de intarire"...

Asta arata intensificarea masurilor luate de autoritatile sovietice pentru "transportarea" romanilor din locurile lor de bastina (Basarabia, Bucovina de Nord-Cernauti, Transcarpatia Maramuresului istoric, Transnistria, sudul Basarabiei-Odessa) a continuat si dupa marea deportare/expulzare din anii 1940, 1945, 1949. Toti acestia sunt, actualmente, peste un milion (din cele 5 milioane aflate dincolo de Prut)!

Trenuri oprite in pustiu

Voi exemplifica cele de mai sus, pentru intelegerea fenomenului deportarii/destaririi romanilor in spatiul sovietic, prin destinul celor ajunsi in Kazahstan, un imens teritoriu asiatic, o tara "eminamente" desertica, dar cu resurse colosale, de care puterea sovietica incepuse sa-si dea seama inca din primele decenii ale instaurarii bolsevismului.

Numai ca acolo traia o populatie redusa ca numar si la nivel medieval. Rusii nu se prea incumetau sa ajunga aici, chiar daca Stalin si propaganda sovietica declansasera, in anii '30, lupta pentru cucerirea pamanturilor intelenite! Bastinasii traiau in iurte, pasteau turmele pana se epuiza hrana data de Dumnezeu si plecau zeci si sute de kilometri, pentru un nou repaus, de catava vreme.

"Noroc" cu razboiul si consecintele lui. Din lungile trenuri cu bou-vagoane, trimise spre Siberia, in "gari" de nimeni stiute, erau aruncati cei sortiti pieirii. Era Karaganda, tinutul nimanui, intrarea intr-un desert al pierzaniei. Mii de basarabeni, bucovineni si ostasi ai Armatei Regale Romane au fost abandonati in acest perimetru inospitalier.

Deportarile fusesera facute dupa un plan diabolic, insemnand despartirea familiilor si condamnarea, din capul locului, a copiilor, batranilor si bolnavilor, care nu puteau munci, la infometare. Era pusa in practica "marea deportare" din 6 iulie 1949, cand 13 mii de familii din Basarabia au fost smulse de la bastina si trimise sub paza inarmata in Siberia, Kazahstan si alte regiuni indepartate ale imperiului.

In iunie 2000, s-au comemorat 60 de ani de cand primii basarabeni, nord-bucovineni si herteni fusesera obligati sa-si paraseasca pamanturile pe care s-au nascut si au trait stramosii lor. Cu acest prilej, a fost amintit ca sovieticii au organizat, intre 1944 si 1950, deportarea si trimiterea in lagare a peste 250.000 de romani, pentru ca in urmatorul deceniu sa fie stramutati alti 300.000; mai mult, in 1965, 380.000 de romani au fost constransi sa paraseasca Basarabia, in locul lor fiind adusi peste o jumatate de milion de colonisti de origine slava.

Astfel, holocaustul romanesc se ridica, in teritoriile rapite, la peste doua milioane de oameni, adica la aproape 60% din populatia aflata in stanga Prutului, la inceputul razboiului. Din zecile de convoaie trimise spre Siberia, numai aproape o jumatate din "calatori" ajungea la destinatie; transsiberianul facea escale unde voia el, fie pentru a arunca mortii din vagoane, fie pentru a-i depozita pe cei sortiti sa desteleneasca pamanturile sterpe.

Din luna in luna, in imensa Karaganda ramaneau sa munceasca si sa supravietuiasca sute de romani, adica moldoveni si bucovineni.