Potrivit datelor statistice, în Republica Kazahstan, ţară fostă sovietică din Asia Centrală, unde convieţuiesc cca.120 de naţionalităţi, la recensământul din anul 1999, în grupa etnică români/moldoveni s-au înregistrat 20.054 de persoane, din care 594 de persoane s-au declarat români si 19.460 - "moldoveni".

Majoritatea acestora provin din regiunile istorice româneşti Basarabia, Bucovina de Nord, Sudul Basarabiei şi astăzi trăiesc dispersat în regiunile din nordul Kazahstanului, ceea ce face să fie treptat asimilaţi de populaţia locală.

Dacă istoria altor popoare care au ajuns să trăiască în Kazahstan este oarecum cunoscută, despre românii basarabeni, bucovineni şi transnistreni nu se cunoaşte aproape nimic la nivelul societăţii kazahstaneze de astăzi. În această ţară încă circulă teoria învechită tipic sovietică, potrivit căreia românii şi "moldovenii" sunt două popoare distincte.

Acest lucru se datorează în opinia noastră politicii staliniste, de deznaţionalizare şi mascare a unor adevăruri istorice, promovată cu decenii în urmă în spaţiul URSS.

O altă teorie care a circulat în perioada sovietică şi care se moşteneşte şi astăzi în tot spaţiul fostei Uniuni, inclusiv în Kazahstan, este aceea că "moldovenii" sunt "ţigani".

După lungi căutări am aflat că acest neadevăr, această "confuzie", s-a răspândit prin poemul lui Puşkin "Ţiganii", care a devenit foarte cunoscut în literatura rusă, respectiv sovietică, fiind şi subiect de examene în şcoli.

NOTĂ: Aflat în exil în Basarabia, în iulie - august 1821 poetul rus a vizitat localitatea Dolna. Fascinat de o şatră de ţigani dintr-un sat din apropiere, satul Iurceni, Puşkin le dedică poemul "Ţiganii", (publicat în 1824), "o poveste cu iubiri şi răzbunări". Poemul începe cu următoarea strofă:
"Ţiganii în gloată zgomotoasă/Prin Basarabia migrează,/Pe malul râului, ei astăzi/În şatre zdrenţăroase înnoptează".

Pentru a combate aceste teorii şi pentru a face lumină în problema "migraţiei" româneşti în spaţiul ex-sovietic, mi-am propus să identific etapele prin care au ajuns să trăiască conaţionalii noştri în Kazahstan şi, în general, în întreaga Uniune Sovietică, apelând la literatură, istorie, date din arhive, diverse articole de presă publicate, mărturii vii ale unor supravieţuitori ai istoriei sovietice recente, originari români care trăiesc astăzi în Kazahstan. Iată rezultatele:

CUM AU AJUNS ROMÂNII ÎN KAZAHSTAN-I.-La sfârşitul sec. XIX-inceputul sec. XX.

Date de arhivă şi însemnări ale unor lingvişti şi istorici din Kazahstan indică apariţia în jurul anului 1890 în sudul Siberiei şi nordul Kazahstanului a primelor "colonii pentru strămutaţi din raioanele cu populaţie deasă a regiunilor europene ale Rusiei", unde erau aduşi în mod organizat, dar şi voluntar, ţărani care nu primiseră pământ de la stat. In aceste colonii au ajuns şi ţărani din Bucovina de Nord (Cernauţi, Noua Suliţă), din majoritatea judeţelor Basarabiei, din Herson,Tiraspol, Nikolaev, Ismail, care atunci se găseau în componenţa Imperiului Ţarist.

Între 1906-1914, în timpul reformelor agrare ale Guvernului Ţarist condus de Stolâpin (dupa revolutia taraneasca din 1905 din Rusia), cateva mii de ţărani români basarabeni au fost transmutaţi în sudul Siberiei (zona Omsk, raionul Kutuzovka) şi Nordul Kazahstanului (zona Aktubinsk), unde li s-au repartizat pământuri.

În anul 2006, am vizitat regiunea Aktubinsk şi am întâlnit, după lungi căutări, urmaşi ai acelor ţărani basarabeni, care astăzi trăiesc în această regiune. Ei mi-au relatat din povestirile părinţilor despre drumul lung, de 6 luni, parcurs cu carul cu boi de ţăranii basarabeni până în Kazahstan, despre "surpriza neplăcută" pe care au avut-o aceştia când în loc de "pământurile roditoare promise" au găsit întinderi pustii, despre condiţiile extreme în care au trăit în primii ani (şi-au săpat bordeie în pamânt), climă siberiană, lipsa hranei etc.

În reg.Aktubinsk din nordul Kazahstanului, românii basarabeni au fondat atunci câteva sate, fiecare avand zeci de familii - Basarabka, Novosergheievka, Ciornovodsk, Bogoslovka, Ilinca, Kara-Hobda etc, în care şi astăzi mai trăiesc urmaşi ai lor-familii precum: Capstrâmb, Cerempei, Cristinoi, Cumpaniţă, Lazu, Mânză, Mârza, Muntean, Racu, Ţărus. Am vizitat aceste sate izolate şi am fost plăcut surprins să văd cum mica comunitate din această regiune încă păstreză limba română/graiul moldovenesc şi obiceiurile tradiţionale.

Vasile SOARE, ambasadorul României în Kazahstan
Preluat din: http://romaniidinkazahstan.info/