Situatia nu e singulara. Un alt mare numar de ofiteri ai fostului DSS, proveniti din aceleasi structuri economice specializate in afaceri oneroase, au ajuns bine plasati in structuri ale statului, apropiate indeletnicirilor lor anterioare. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului si Ministerul Turismului numisera pina in august 1993 un numar de 17 fosti ofiteri ai fostei Securitati la posturi in strainatate, ca atasati sau consilieri comerciali, alti 11 au intrat in Centrala Ministerului Comertului Exterior, intarind rindurile celor deja prezenti.

Dezvaluiri de presa aratau tot atunci ca Petre Ciobanu, director in Ministerul Afacerilor Externe fusese ofiter DIE si ca alti doi ofiteri ai Securitatii ocupau functii cheie: Radu Herghelegiu la Departamentul pentru Reforma si Petru Rares ca director al EXIMBANK [24]. Nu numai ofiterii care s-au ocupat de comertul exterior al Romaniei sau de tranzactiile oneroase cu sasi, evrei, otel si ciment ale regimului au facut afaceri in cadru organizat.

La concurenta cu acestia, ca si cu fostele cadre DIE care au ramas in Serviciul de Informatii Externe, ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii, proveniti din fosta Securitate, au coordonat, in serviciu comandat, operatiuni speciale menite sa aduca venituri substantiale “comanditarilor” lor, fie superiori din serviciile secrete, fie oameni din structurile puterii care au asigurat “spatele politic” al operatiunilor, dar si lor insisi.

Cazul cel mai mediatizat a fost cel privind contrabanda cu petrol prin gara Jimbolia, cu incalcarea prevederilor privind embargoul impus Iugoslaviei. In cursul anilor 1994-1995, prin statia CFR Jimbolia au tranzitat vagoane cisterna cu produse petroliere, dirijate fara acceptul organelor vamale, in Serbia.

Activitatea a fost desfasurata sub acoperirea societatii Silvesta, administrata de Ilie Stanciu, fost ofiter de securitate, cu colaborarea directa a unor cadre militare din Serviciul Roman de Informatii, cu rol de coordonare si supraveghere a operatiunilor.

In 23 iulie 1994, colonelul Doru Spataru de la Politia Transporturilor Feroviare a devenit extrem de curios in legatura cu actele si destinatia convoaielor de combustibili. Iata ce consemna acesta intr-un raport trimis superiorilor: “In dupa-amiaza aceleiasi zile, am fost contactat de catre seful SRI zonal Timis, locotenent-colonel Mataragiu Costi, care mi-a explicat faptul ca vagoanele cu incarcate cu motorina sint destinate Iugoslaviei, ca se vor mai face astfel de transporturi si ca aceasta operatiune are aprobarea ministrului de Interne, a directorului SRI, a ministrului transporturilor, a Directiei Generale a Vamilor si a primului ministru”[25].

La scurta vreme, ofiterul a fost sunat de ministrul de interne Doru Ioan Taracila si apoi de seful sau direct de la Bucuresti, de la care a primit “ordin de neimplicare, fiind o problema guvernamentala”.

O “problema guvernamentala” care a adus grave prejudicii de imagine Romaniei, ca si un prejudiciu direct, prin neplata taxelor vamale si a impozitului pe profit, depasind 7 milioane dolari. Dosarul de ancheta nr.1014/P/1998 a acestei operatiuni are peste 3.000 pagini.
Dupa alegerile din 2000, investigatiile au fost sistate. Mai trebuie retinut un fapt: locotenent-colonelul Mataragiu, seful SRI Timis cel care a coordonat operatiunea la fata locului, l-a anchetat in mai multe rinduri, in anii 1985 si 1986, cind era doar locotenent de securitate in Timisoara, pe scriitorul Andrei Bodiu, pe atunci student, numai pentru vina de a fi prezentat la un cenaclu poezii considerate subversive. Stau dovada chiar actele din dosarul personal pe care acesta l-a putut consulta recent si din care nu lipsesc poeziile incriminate.

Am schitat mai sus, prin citeva exemple, modul in care ofiterii fostei Securitati s-au ocupat de “afaceri” in cadru organizat, lucrind practic fie in structuri guvernamentale anume destinate, fie in servicii secrete.

Şirul asa-ziselor “operatiuni speciale” dezvoltate de serviciile secrete constituite in Romania pe ruinele fostei Securitati este mult mai lung. Pe de o parte, nu incape in spatiul acestei prezentari, iar pe de alta parte divulgarea lor publica este considerata in prezent o incalcare a secretului de stat.

A doua categorie a afacerilor in care s-au implicat structurile fostei Securitati dupa reorganizarea ei in 1990 au fost cele dezvoltate prin actiuni individuale, plasate sub protectie institutionala sau politica.

La palierul cel mai de jos al unor asemenea afaceri se afla numeroasele agentii private de protectie si paza. Aici functioneaza o parte din cei 306 ofiteri ai fostei Directii a V-a de Securitate si garda si din cei 447 ofiteri ai Unitatii speciale F, destinata filajului. Nu toti, ci doar aceia care nu si-au gasit loc in unitatile cu acelasi specific ale Servicului de Protectie si Paza [26], Serviciului Roman de Informatii [27], Unitatii de informatii a Ministerului de Interne [28] sau Jandarmeriei [29].

Ceea ce este relevant in sensul protectiei de care se bucura la rindul lor aceste societati private este ca foarte putine dintre ele au functionat cu avizele necesare din partea Politiei.

Desi multe dintre societatile de protectie si paza desfasoara actiuni care incalca atit Legea de organizare si functionare a SRI-ului, care arata ca numai aceasta institutie poate desfasura actiuni de urmarire prin intermediul tehnicii operative (microfoane, camere de filmat ascunse etc.), cit si prevederi constitutionale clare privind drepturile cetatenesti, se pot numara pe degetele de la o mina persoanele responsabile in legatura cu care Serviciul Roman de Informatii a sesizat organele de cercetare penala.

Putem banui ca protectia acordata unora dintre firmele de “protectie” ascunde interese si de alta natura: de pilda, un filaj sau o ascultare de telefon, pentru care ofiterii de informatii nu vor sa parcurga calea legala de obtinere a unui mandat de la procuror.

Afacerile dezvoltate de fosti securisti sub protectia relatiilor colegiale cu cei ramasi in structuri si cu un “spate politic” asigurat sint ilustrate de numeroase cazuri, care au aparut in presa din Romania.

Mai putin cunoscuta, dar sugestiva este istoria holdingului ARGIROM, astazi firma cu un impresionant succes de afaceri. Actionarul principal, Iosif Armas, actualmente deputat PSD (partidul de guvernamint) s-a nascut in 12 mai 1965 la Luncavita, in judetul Caras Severin. A absolvit Politehnica.

Este acum un personaj important in lumea afacerilor si la fel de binecunoscut “mecena” al sportului, proprietar al echipei de fotbal Poli Timisoara si presedinte al Federatiei Romane de Box. Ocupa un loc in topul celor 100 de multimilonari in dolari ai Romaniei, cu o avere estimata la 50 – 60 de milioane USD.

Intr-un interviu acordat mai demult unei reviste de afaceri, Armas dezvaluia reusita succesului sau, pe care il atribuia “oamenilor cu care lucrez, colaboratorilor mei”, fara de care, spunea, nu ar fi reusit sa faca mai nimic.

Probabil ca a spus adevarul. Actele de la Registrul comertului arata ca, in 24 martie 1994 a fost inregistrata la Bucuresti firma ARGIROM SA, cu un capital social subscris de 2.997.000.000 lei, o suma imensa pentru data respectiva – peste 2 milioane USD. Iosif Armas detinea 62% din aceasta firma, restul fiind impartit intre mai multi actionari, persoane fizice.

Printre acestia, fostul ministru de interne intre 1993 – 1996, Doru Ioan Taracila, iar la pozitia a 3-a figureaza ca actionar cu un procent de 5% din firma fostul ofiter de securitate Marian Ureche. Inainte de 1989, dupa cum am aratat mai sus, Ureche a fost implicat, ca fost ofiter superior in Directia I-a de Informatii interne, in actiuni de politie politica. In momentul in care a devenit actionar la ARGIROM, Marian Ureche era profesor la Institutul National de Informatii, scoala de cadre a Serviciului Roman de Informatii.

A participat la constituirea firmei cu un aport la capital de 179.820.000 lei (mai mult de 100.000 USD) care nu se poate justifica prin veniturile sale. Ulterior, Ureche a cesionat actiunile detinute sotiei.

Dupa alegerile din 2000 a devenit sef al Serviciului Independent de Protectie si Anticoruptie din Ministerul Justitiei, de unde, dupa cum am aratat mai sus, a demisionat recent, in urma dezvaluirilor privind trecutul sau securist.

La infiintare, ARGIROM se ocupa oficial cu “operatiuni de barter cu Republica Moldova si operatiuni de export, cu aprobarea ONU, in Iugoslavia”. ARGIROM mai functiona ca intermediar in achizitii efectuate de MapN, facea parte din patronatul zaharului, detinea spatii de depozitare si magazine.

Neoficial, in perioada de inceput a firmei, activitatea se centra in jurul exporturilor ilegale de carburanti in Serbia. ARGIROM-ul a fost suspectat, asa cum reiese dintr-un vechi raport al politiei, nu numai de livrarea de carburanti, ci si de contacte in vederea livrarii de armament catre zonele de conflict din fosta Iugolavie, via Ungaria si Bosnia – Hertegovina.

Cu banii rezultati din aceste afaceri nu tocmai curate, dar si cu credite bancare luate in urma presiunilor protectorilor sai, ARGIROM s-a dezvoltat treptat: au fost cumparate spatii comerciale, imobile, o retea de taximetre. Imediat dupa 2000, ARGIROM SA, a reusit performanta sa cumpere integral chiar si o statiune balneara montana (Baile Herculane).

Afaceristii se intilnesc si in functii la virf din serviciile secrete. La propunerea directorului Serviciului Roman de Informatii, Radu Timofte, presedintele Iliescu a confirmat, pe 21 noiembrie 2001 numirea generalului de brigada Ion Popescu, zis Gioni, in functia de director adjunct al SRI. Casatorit cu o judecatoare de la Curtea Suprema de Justitie, viata sa este un adevarat succes story.

Gioni Popescu a lucrat inainte de 1989 ca subofiter acoperit (avea grad mic, pentru ca nu avea decit liceul la baza) in cadrul Securitatii. Functia sa civila era cea de director al retelei magazinelor de stat. Indeletnicirile practice erau mult mai prozaice. Gioni Popescu avea oricind la indemina pentru activisti, securisti sau pentru cei ce plateau bine televizoare color, frigidere, videoplayere, combine audio – in general tot ce nu se gasea pe piata. Dupa 1989, s-a descurcat mult mai lejer. In primul rind, si-a desavirsit studiile, pina in 1993; nu a mai durat mult pina ce a devenit doctor in economie.

In prezent are gradul didactic de conferentiar universitar. Cu o asemenea carte de vizita academica, Gioni Popescu a ajuns colonel si, ulterior, general SRI intr-un timp record. A fost implicat in mai multe scandaluri, de la afacerea “Jimbolia”, la operatiuni de contrabanda cu tigari si combustibili.

Prin numirea sa in 2001 ca adjunct al lui Radu Timofte, se ocupa in prezent de logistica Serviciului Roman de Informatii, de achizitiile si investitiile institutiei. Functia nu este deloc de neglijat, in conditiile in care, printr-o serie de Ordonante de urgenta din 2001 si 2002, fosta ICE Dunarea, unitatea comerciala a Securitatii, a fost practic reinfiintata in cadrul serviciilor secrete.

Astfel, Serviciul Roman de Informatii are voie sa-si faca “firme sub acoperire”, Serviciul de Informatii Externe poate sa “desfasoare in conditiile legii activitati cu caracter economic”, iar Serviciul de Protectie si Paza poate sa presteze servicii de paza si protectie contra cost [30]. Revenim insa la numirea lui Gioni Popescu ca adjunct al directorului SRI Radu Timofte, in legatura cu care acesta din urma declara: “In ce priveste eventualele critici privind moralitatea ocuparii acestui post, daca e sa apelam la punctul de vedere moral, toti avem mustrari de constiinta” [31]…

Marius OPREA

http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=90