Mostenitorii ei sint clasa politica a fostilor activisti, securisti si informatori, care au tot interesul sa pastreze in continuare, sub acoperirea unui discurs de subestimare a raului, cit mai putin stirbite structurile si puterea ei. Şi chiar sa o integreze astfel in NATO si Uniunea Europeana. Vointa politica a fostilor activisti de partid si a ofiterilor Securitatii, dominanta in Romania ultimilor  ani, s-a regasit in decizii parlamentare sau administrative si a facut ca mostenirea trecutului sa fie administrata tot de cei ce au sustinut vechiul regim comunist. O dimensiune mai pasnica si de aceea foarte putin cercetata si cunoscuta chiar si in Romania este cea a implicarii structurilor fostei Securitati dupa 1989 in afaceri.

Procesul de privatizare la care Securitatea a participat si participa in continuare activ este o copie la indigo a modului in care a decurs, pe numeroase segmente, asa-zisa tranzitie in fosta Uniune Sovietica. Singura exceptie o constituie caracterul non-violent al acestui proces in cazul romanesc. O posibila explicatie a acestui caracter non-violent este fidelitatea structurilor privatizate ale Securitatii fata de protectorii lor, fidelitate sporita de faptul ca aceste structuri au fost salvate si recuperate dupa decembrie 1989 de noua putere, in conditiile in care majoritatea populatiei solicita dizolvarea si tragerea lor la raspundere.

În 22 decembrie 1989, Departamentul Securitatii Statului (DSS), politia politica a regimului communist din Romania, avea un efectiv total de: 15312 angajati, dintre care 10114 ofiteri, 791 maistri militari, 3179 subofiteri si 1228 personal civil. De asemenea, beneficiase de serviciile a peste 400.000 informatori, dintre care 136.000 au fost extrem de activi in zilele premergatoare evenimentelor din 1989, soldate cu fuga si apoi executarea familiei Ceausescu [1].

In unitatile centrale ale Securitatii lucrau 6602 persoane, in cele teritoriale si la Securitatea Municipiului Bucuresti 6059, in scolile de pregatire si perfectionare a cadrelor 225, iar in unitatile speciale acoperite 2426, dintre care 1892 ofiteri [2]. Pe multi dintre acestia, ziua de 22 decembrie 1989 i-a gasit nepregatiti. Un exemplu: derularea evenimentelor a fost atit de rapida, incit la doua ore dupa ce curtea Inspectoratului Securitatii din Brasov era impinzita de multime, o masina, condusa de un maistru militar, aducea de la una din fermele Gospodariei de partid din apropierea Brasovului un porc, pentru masa de sarbatori a cadrelor. Aceeasi lipsa de imaginatie in evaluarea evenimentelor care au urmat, izvorita din sentimentul fiecarui securist, de apartenenta la o casta imuabila, a dus la blocarea sistemului.

Nici in haosul generalizat care a domnit in 22 decembrie 1989 si nici ulterior modul de dizolvare si de punere sub control a structurilor DSS n-a fost clar precizat in succesiunea de acte normative emise de puterea provizorie. In aceeasi situatie s-a aflat si aparatul partidului comunist. Mai intii, in Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, citit la Televiziune de Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989 in cursul serii, se spunea doar ca “intreaga putere in stat este preluata de Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Lui i se va subordona Consiliul Militar Superior, care coordoneaza intreaga activitate a armatei si a unitatilor Ministerului de Interne”. Desi aceasta formulare era suficient de confuza pentru a amplifica nesiguranta si deruta fara margini din acea perioada, CFSN a revenit abia pe 24 decembrie cu un alt comunicat, in care se arata: “Unitatile Ministerului de Interne se vor integra in Ministerul Apararii Nationale, care preia comanda unica asupra tuturor trupelor si mijloacelor de lupta ale tarii”[3].