CELE DOUĂ ultimatumuri sovietice din 26 şi 28 iunie 1940 cereau transmiterea către URSS şi evacuarea trupelor româneşti din Basarabia şi Bucovina de Nord. Ţinutul Herţei nu făcea parte nici din Bucovina de Nord (care mai fusese răpită de Habsburgi la 1774) şi nici din Basarabia (care mai fusese răpită la 1 812 de Rusia ţaristă). Herţa va ajunge în componenţa URSS graţie unor ,,greşeli”.

Pe harta sovietică anexată la nota ultimativă teritoriile cerute erau marcate cu un creion roşu gros. În 29 iunie tancurile sovietice au intrat în Herţa omorând doi ofiţeri şi 4 ostaşi care s-au opus acestui abuz.[1] Întrebaţi asupra acestui caz de un delegat al Armatei române ruşii au declarat că ,,au greşit că au mers până la Herţa”.

Bazându-se pe linia groasă trasată cu creionul roşu de tâmplărie pe hartă, guvernul sovietic a interpretat nota sa în sensul că Herţa făcea parte din teritoriul ce îi revenea. Delegaţii români vor obţine decât unele mici modificări datorită faptului că reuşiseră să se adopte ca linie de hotar median a zonei determinate pe harta Molotov cu creionul roşu şi să se admită principiul ca în interiorul acestei zone să se evite divizarea localităţilor.[2]

Raionul Herţa (cu excepţia satelor bucovinene Ostriţa, Ţureni, parţial Mamorniţa «până la vama veche - actuala clădire a şcolii din Ţureni de lângă pod, pârâul fiind frontiera naturală a Bucovinei» şi Puieni-Bucovina din raionul Herţa) întruneşte, în linii generale, teritoriul fostului Ţinut Herţa (incluzând şi satul Tureatca din actualul raion Hilboca) şi până la 1940 făcea parte din regatul român, având o suprafaţă de 304 km2, fiind format din 9 comune cu 32 sate, şi a făcut parte din judeţul Dorogoi, plasa Herţei.

Raionul reprezintă, ca şi în cazul satelor româneşti de lângă Tisa din Transcarpatia, un areal compact românesc, având în componenţa sa doar un singur sătuleţ de ucraineni - Mamorniţa ucraineană.2
Din acest teritoriu a făcut parte şi satul Prisaca - atestat la 1930, în care în acel an din 193 de locuitori 189 erau români şi 4 - de altă etnie, ruteni (ucraineni) nu au fost atestaţi. În perioada sovietică satul a dispărut.