CELE DOUĂ ultimatumuri sovietice din 26 şi 28 iunie 1940 cereau transmiterea către URSS şi evacuarea trupelor româneşti din Basarabia şi Bucovina de Nord. Ţinutul Herţei nu făcea parte nici din Bucovina de Nord (care mai fusese răpită de Habsburgi la 1774) şi nici din Basarabia (care mai fusese răpită la 1 812 de Rusia ţaristă). Herţa va ajunge în componenţa URSS graţie unor ,,greşeli”. Pe harta sovietică anexată la nota ultimativă teritoriile cerute erau marcate cu un creion roşu gros. În 29 iunie tancurile sovietice au intrat în Herţa omorând doi ofiţeri şi 4 ostaşi care s-au opus acestui abuz.[1] Întrebaţi asupra acestui caz de un delegat al Armatei române ruşii au declarat că ,,au greşit că au mers până la Herţa”.

Bazându-se pe linia groasă trasată cu creionul roşu de tâmplărie pe hartă, guvernul sovietic a interpretat nota sa în sensul că Herţa făcea parte din teritoriul ce îi revenea. Delegaţii români vor obţine decât unele mici modificări datorită faptului că reuşiseră să se adopte ca linie de hotar median a zonei determinate pe harta Molotov cu creionul roşu şi să se admită principiul ca în interiorul acestei zone să se evite divizarea localităţilor.[2] La 29 iunie ruşii au încercat să-şi continue drumul spre Dorohoi. Acolo însă îi aştepta colonelul Bota, comandantul regimentului de artilerie din Bacău cu şoseaua minată, obstacole antitanc şi trăgând o salvă de avertisment in directia tancurilor rusesti. Aceştia au ridicat un steag alb, au coborât din tancuri şi-au bătut ţăruşii de frontieră chiar acolo. Au urmat zilele următoare un adevărat ,,război al bornelor de hotar”, românii şi sovieticii mutându-le noaptea, având loc schimburi de focuri şi pierderi de vieţi omeneşti. O coloană sovietică a mai comis ,,o greşeală” pătrunzând la 3 iulie în Maramureş spre Borşa provocând incidente soldate cu pierderi umane.

Ţinutul Herţa este aproximativ acelaşi cu raionul Herţa din Regiunea Cernăuţi (Ucraina)........Populaţia acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populaţie este de etnie română şi toate satele din raion sunt exclusiv româneşti, în afară de satul Mamorniţa (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparţinut Principatului Moldovei iar apoi României până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deşi potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939, Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice şi, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean.

Conform tratatului de prietenie dintre România şi Ucraina din 1997, România renunţă la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizaţii din Bucovina de Nord cât şi din România au atacat această decizie şi au cerut guvernului român să renunţe la tratat în 2007. Localitatea Herţa a făcut parte încă de la înfiinţare din Principatul Moldovei, aflându-se la câţiva kilometri nord de oraşul Dorohoi. Prima menţionare documentară a localităţii datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relaţiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg. Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ţinutul Cernăuţi. Între anii 1775-1777, oraşul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înfiinţatului Ţinut Herţa. Acest ţinut a fost desfiinţat în anul 1834 şi înglobat Ţinutului Dorohoi.

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, a intrat în componenţa statului român. În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraş. În perioada interbelică, oraşul Herţa a făcut parte din componenţa României, în Plasa Herţa a judeţului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români. În perioada interbelică, în comuna urbană Herţa se desfăşura un mic comerţ de vite şi cereale. Aici funcţionau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepţie fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic şi un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 şcoli primare de stat, 1 şcoală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe şi 7 sinagogi şi case de rugăciune evreieşti. Prin oraş trecea drumul naţional Cernăuţi – Herţa – Noua Suliţă – Lipcani [1]. Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa şi care a aparţinut Moldovei şi apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia şi Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deşi nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop - Molotov şi nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite şi care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârşit un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului şi au ocupat şi un teritoriu cu o suprafaţă de 400 km² şi o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece Stalin trăsese pe hartă o linie de demarcaţie cu un creion gros de tâmplărie [2].