|
Raporturile imagologice româno-bulgare în perioada 1878-1944 au făcut obiectul unor contribuţii istoriografice mai mult sau mai puţin ample, din partea unor autori precum Lucian Boia, Alberto Basciani, Maria Todorova, Blagovest Njagulov, Rumiana Stanèeva etc.
O succintă privire de ansamblu asupra „literaturii“ de specialitate ne relevă o dublă asimetrie. Pe de o parte, trebuie subliniat faptul că imaginea bulgarilor faţă de vecinii lor septentrionali este mai omogenă, mai coerentă intern, decât corespondenta sa nord-dunăreană.
Faptul, remarcat de Blagovest Njagulov1, nu constituie altceva decât o reflectare în imaginar a caracterului social-economic şi cultural mai omogen şi totodată mai tern al Bulgariei moderne în raport cu România, ţară a unor pregnante contraste sociale.
Pe de altă parte, raporturile româno-bulgare în anii interbelici, implicit evoluţia problemei sud-dobrogene, s-au constituit în realităţi politice, ulterior în subiecte istoriografice, mult mai interesante din perspectiva bulgară decât din cea românească. Chestiunea Cadrilaterului a ocupat dintotdeauna (din 1913) în mentalul colectiv bulgar un loc mai important decât în preocupările auto-identitare româneşti.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Cadrilaterul reprezintă partea de sud a Dobrogei marginita de Dunăre respectiv râurile Beli Lom şi Kamchiya si Marea Neagra Numele înseamnă „patrulater” şi provine de la cele patru cetăţi turceşti care alcătuiau un sistem defensiv în nord-estul Bulgariei: Silistra, Ruse, Shumen şi Varna.
Deşi devine parte a României abia in 1913, România s-a implicat încă din sec. al XIX-lea în patronajul cultural şi educaţional al românilor de aici:
Autorităţile otomane din Dobrogea au însărcinat pe cărturarul Nifon Bălăşescu să organizeze şcolile româneşti şi să creeze altele acolo unde nu existau.
In sec. XIX a continuat să funcţioneze vechea şcoală românească din Turtucaia unde documentele au păstrat numele unei întreg pleiade de învăţători începând cu dascălul Rusu Şaru în 1774. În Silistra încă înainte de 1850 funcţiona o şcoală românească din care ieşiseră serii întregi de absolvenţi.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Autorităţile otomane din Dobrogea au însărcinat pe cărturarul Nifon Bălăşescu să organizeze şcolile româneşti şi să creeze altele acolo unde nu existau. In sec. XIX a continuat să funcţioneze vechea şcoală românească din Turtucaia unde documentele au păstrat numele unei întreg pleiade de învăţători începând cu dascălul Rusu Şaru în 1774.
În Silistra încă înainte de 1850 funcţiona o şcoală românească din care ieşiseră serii întregi de absolvenţi. Dascălul Petru Mihail nota ,,anul 1847 martie întâiul: m-am tocmit la şcoală ca să învăţ pe copii carte românească“. C. Petrescu, ce crease în 1866 o Eforie, un comitet şcolar va tipări cu ajutorul mitropolitului de Silistra în 1874 un abecedar turco-român. La dotarea ei a participat începând cu 1877 guvernul României.
La iniţiativa conducerii şcolii normale din Silistra a fost înfiinţată ,,Societatea română pentru cultură şi limbă“ care deţinea regulament, statute, registre şi sigiliu propriu, iar scopul ei era ,,de a propaga prin toate mijloacele putincioase între românii din aceste părţi, învăţătura limbii materne“ şi de ,,a conlucra la dezvoltarea educaţiei naţionale şi a apăra privilegiile ei“. Mai exista şi ,,Comunitatea Bisericii Româneşti“ [36].
Şi la 1854 se va vărsa sânge românesc la sud de Dunăre, voluntari români luptând eroic la asediul Silistrei [37]. Înainte de jumătatea sec. XIX călugărul Partenie descrie locuitorii Dobrogei: ,,ţărani numiţi români au un port bulgaresc şi vorbesc limba românească, foarte primitori şi ospitalieri [38].
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
V. Pârvan spunea: ,,Dintre ţările care alcătuiesc România de azi, Dobrogea este cea mai veche ţară română. Cu mult înainte ca dacii din Dacia să se facă romani, dacii din Dobrogea au început să vorbească latineşte, să se închine ca romanii şi să-şi facă oraşe şi sate romane…“[1].
Prin Dobrogea de sud, Dobrogea Nouă sau Cadrilater se desemnează judeţele Durostor (3.226 km2) şi Caliacra (4500 km2) aflate între graniţele României între 1913-1940. Acest Cadrilater (patrulater) este urmaşul Cadrilaterului format de cetăţile Rusciuc, Şumla, Varna şi Silistra din timpul turcilor care era mai întins [2].
Cadrilaterul este şi el parte a spaţiului etnogenezei româneşti, care în sud a avut loc până în Balcani. Din sec. VIII-VI îdHr. a avut loc colonizarea greacă a litoralului vestic al Mării Negre, dar dincolo de zidurile cetăţilor populaţia cea mai importantă o constituiau geţii. Herodot povesteşte că înainte de a ajunge la Istru, Darius a biruit mai întâi pe geţi, ce se credeau nemuritori şi care au luptat cu multă vitejie în trecătorile munţilor Balcani şi la nord de aceştia. [3]
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
Românii din Cadrilater
