I. Probleme de principiu-1. Legitimitate şi lege, în justiţia tranzitorie-Să lămurim întîi sensul acestui text. Ce este acest raport (studiu) ? Ce-şi propune? ..........Răspunsul - presupune o viziune sistemică asupra societăţii, în care legalitatea (justiţia) e doar o componentă, evoluînd împreună cu ansamblul. Ne vom raporta la un model global, cu trei straturi (nivele) : unul al lumii faptelor, al doilea - al normelor şi practicii juridice şi al treilea - al principiilor (paradigmelor, teoriilor) privind raportul dintre lege (drept) şi societate.

Din primul strat provin actorii şi evenimentele, dar şi sensul conceptelor - cu care apoi se clădesc interpretări şi argumentaţii. Tot de aici izvorăsc valorile societăţii (cum ar fi morala creştina sau principiile "dreptului natural") care polarizeaza normele juridice. În fine, din el se manifesta nevoia victimelor de a li se face dreptate- pentru a nu şi-o face singure.

In al doilea strat, se încearcă realizarea echitabilă a "dreptăţii" fiecăruia, cu restrîngerea - prin reguli acceptate social- a plajei de subiectivitate şi a arbitrarului. Cei care anchetează şi judecă sînt ghidati de norme cît mai precise, stabilite prin mecanisme (conventii, contracte) socio-politice. Formalizarea justiţiei, în spiritul "dreptului contractualist" (cineva fiind pedepsit nu pentru faptă - ci pentru că a încălcat o lege care incriminează fapta) are limite - atît practice,  cît şi de logică şi legitimitate.

Ele sînt evidente în regimurile represive (cind norma devine antagonică dreptăţii) şi ies în evidenţă şi în democraţii, în cazul schimbării legilor: trebuie condamnat cineva pentru că a încălcat o faptă condamnată azi - dar legală, cînd a comis-o? În regimurile democratice stabile, care pot invoca (mai mult sau mai puţin legitim) acordul cetăţenilor la cod, se acordă o mare importanţă "continuităţii" - aplicîndu-se principiul non-retroactivităţii, tehnică   prescripţiei, etc. Se judecă deci numai încalcărea legilor, prezumate juste. Cele considerate retroactiv abuzive - pot duce cel mult la plata unor compensaţii - de către stat- dar nu sînt criminalizate a posteriori.

Această viziune privind esenţa legalităţii - invocată intensiv de adepţii impunităţii, ascunde paradoxuri şi alternative - vizibile în planul trei, al observării fiziologiei perechii drept-societate. O astfel de privire (global-sistemică) este absolut necesară, pentru a aborda problema de teorie a statului şi dreptului numită "transitional justice" (a se vedea vasta literatură de specialitate dedicată subiectului - pe care juriştii români par a o descoperi greu).

Se admite că teza "continuităţii legislative" este cu totul nepotrivită - în cazul perioadelor de schimbare profundă (radicală) a societăţii. Dreptul tranziţiei (de la tiranie la democraţie) trebuie să spijine încercarea de eliberare din plasa vechilor reguli nefaste şi nu să o frineze (deturneze) în numele conformismului - adecvat menţinerii stabilităţii- prin inerţie. Apare o prăpastie între legalitatea nouă şi cea veche, o zonă tranzitorie  în care abordarea contractualistă nu e operaţională şi trebuie să lase loc dreptului natural. Spus în alţi termeni (substanţialism): fondul faptelor trebuie să predomine, în faţa formalismelor.

Această problemă s-a mai pus- recunoscîndu-i-se importanţa şi dificultatea (că e vorba de un compromis, în tratarea unor inevitabile paradoxuri). De exemplu, cu ocazia judecării crimelor din timpul regimului hitlerist. Unii au argumentat că pot fi condamnate doar abuzurile faţă de legile naziste. S-au stabilit însă precedente juridice, acceptîndu-se că, în situaţii extreme, un regim poate fi criminalizat a posteriori, cu legile lui cu tot. S-a preferat să se poată face dreptate victimelor, decît să se apere un monism paradigmatic arbitrar - numai pentru a nu se recunoaşte că dreptul, ca şi alte domenii, nu are o bază epistemologică perfectă.

După căderea regimurilor din Europa de Est, societăţile respective  au fost confruntate frontal, cu problema spinoasă a dreptului de Tranziţie. Indecidabilă teoretic, alegerea între continuitate şi salt, între imputabilitate lărgită şi imunitate (în numele non-retroactivităţii) - depindea de voinţa politică. Care la noi a tranşat în favoarea vinovaţilor, din motive evidente.

Vom arăta în acest raport cum, ramînd la putere şi după 1990- prin Contrarevoluţie- autorii crimelor vechiului regim (savîrşind o nouă serie de acte distructive în Tranziţie) s-au protejat - facînd dificilă formal şi imposibilă practic,   judecarea crimelor comunismului, ale Contrarevoluţiei şi ale Tranziţiei. Acest fapt constituie o maximă "forţă majoră"- demonstrabilă prin cauze (amînarea legilor şi paralizarea acţiunilor necesare) şi prin efecte (vinovaţii nu au fost pedepsiţi pînă azi, victimele au decedat neconsolate).

E suficient - pentru a nu mai putea fi vorba de prescripţii. Nici amnistiile, date chiar de către cei incriminabili - nu-i pot exonera. Penibilă este poziţia juriştilor şi a teoreticienilor dreptului - care încearcă să-şi justifice inerţia şi colaboraţionismul prin speculaţii formale (a se analiza ca exemplu justificarea recursului în anulare, în cazul Stănculescu). Aceşti "experţi" intimidează (complexează, tratează de sus) publicul, cu "tehnicalităţi juridice" dar nu observă că , la rîndul lor, sînt depăşiţi de problemele de teorie a sistemelor (socio-politice) sau a fundamentelor dreptului- semnalate mai sus.

Ocultarea problematicii "transitional justice" este suspectă, cînd vine din partea unor 'teoreticieni" care au admis aplicarea "noii justiţii", instalate de regimul comunist după 1944 - deci justiţia tranziţiei la dictatură. Condamnarea activităţilor (explotare burgheză, anti-sovietism, fascism, etc.) ce avusesera loc în regimul anterior a avut ca rezultat exterminarea în masa a unor oameni - demonstrabil nevinovaţi faţă de vreo lege morală.

Iată că pedepsirea unor criminali demonstrabil vinovaţi (acoperiţi cu legi criminale, sau depăşindu-le litera) - este denunţată ca "vînătoare de vrăjitoare" . Aici transpare limita convenţionalităţii: un ordin ca bătrînii şi copiii să fie împuşcaţi (blondele deportate, ţiganii castraţi, ziariştii şi poeţii arestati,  politicenii duşi la canal, tăranii cooperativizaţi, etc.) nu poate fi admis (după o revoluţie reală …) în numele non-retroactivităţii.

Chiar dacă s-au emis toate legile (si Constituţia - încît ordinul respectiv să fie legal. Atunci cînd un grup criminal confiscă pîrghiile statului, apare, pe lîngă stratul abuzurilor făcute în raport cu legea, un palier al abuzurilor comise prin lege,  care necesită un tratament juridic special.

Regimul instalat la 22 decembrie nu a facut însă dreptate ci a protejat vinovaţii. La aceasta, a adăugat propriile sale crime, profitînd  de ambiguitatea regimului juridic tranzitoriu. Ce a rămas valid ca normă juridică, pe 22 decembrie? Abrogarea cîtorva legi anti-populare nu a lămurit mare lucru. Constituţia regimului criminal răsturnat era sau nu abolită?

Dacă nu, pe ce bază a fost executat Ceauşescu, preluată puterea, modificat -fără nici o legitimitate formală- cadrul legislativ? Dacă da, ce era pus în loc - ca bază a normelor aplicabile în instanţe ? (la limita, anomia legală ar fi facut imposibilă judecarea crimelor şi furturilor în acea perioada?).

Cînd le convine - vinovatii tranziţiei pot invoca articole de lege comunistă, neabrogate explicit la 22 decembrie. Dar tot ei, în apărare,  pot invoca primatul dreptului natural în perioada de tranziţie, arătînd că - în lipsa unui formalism legal valid- au lucrat cum au putut în interesul naţional, creînd condiţii pentru stabilirea unui nou cadru juridic.

Vor semnala şi ei norme încălcate de manifestanţi (pentru a împiedica uzurparea puterii şi confiscarea Revoluţiei) atunci cînd le vom arăta ce articole din codul penal au încălcat ei (pentru a reprima acesti manifestanţi şi a infaptui Contrerevoluţia): trădarea - art.155, atentatul contra unei colectivităţi - art.161, subminarea puterii de stat - art.162, acte de diversiune - art.163, sabotajul - art.164, subminarea economiei naţionale - art.165, omorul - art.174, omorul calificat - art. 175, omorul deosebit de grav - art.176, uciderea din culpa - art. 178, determinarea sau înlesnirea sinuciderii - art.179, lovirea sau alte violenţe - art. 180, vătămarea corporală - art.181, vătămarea corporală gravă - art. 182, lovituri cauzatoare de moarte - art. 183, lipsirea ilegală de libertate - art. 189, violarea de domiciliu - art. 192, ameninţarea - art. 193, şantajul - art. 194, violarea secretului corespondenţei - art. 195, insulta -art. 205, calomnia - art. 206, furtul calificat - art.209, tîlhăria - art. 211, abuzul de încredere - art.213, gestiunea frauduloasă - art. 214, înşelăciunea - art.215, distrugerea calificată - art. 218, tulburarea de posesie - art. 220, denunţarea calomnioasă - art. 259, mărturia mincinoasă - art. 260, încercarea de a determina mărturia mincinoasă - art. 261, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă - art.266, supunerea la rele tratamente - art. 267, represiunea nedreaptă - art. 268, punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji - art. 314, tratamente neomenoase - art. 358, propagandă pentru război (civil) - art. 356, distrugerea valorilor culturale - art. 360, favorizare şi tăinuire de genocid - art. 361).

Sigur că am fi putut opera corelarea faptelor şi proceselor criminale descrise în aceast raport, cu articole de lege valide formal, în momentul producerii lor. Oamenii care aplica legea pot face acest lucru, după ce norma morală firească este reabilitată şi formal, de către cei care elaborează normele legale şi le legiferează. Nu ne putem deci rezuma la invocarea legalităţii clasice, pentru acuzarea unui regim care a subminat legitimitatea legii şi ar putea să se prevaleze de caracterul tranzitoriu al justiţiei sale.

Revoluţionarii din decembrie nu au respectat legile. Dacă le-ar fi respectat, nu ar fi putut elibera ţara. Nu se poate răsturna un regim criminal fără a-i înfrunta forţele represive şi sfida legile. Degeaba încearcă unii ( a se citi pledoariile gen. Guşă - ca exemplu) să ne convingă că armata a intervenit numai pentru a impiedica acte de vandalism.

Şi că, în timp ce "revoluţionarii paşnici" erau legitimi şi bine veniţi, cei care au încercat să se înarmeze, să captureze tancurile ieşite în stradă, să patrundă în Miliţie, etc. - au încălcat legea …şi ar trebui pedepsiţi. Practicînd aceste "raţionamente" se poate deduce  că manifestaţiile împotriva uzurpării puterii  din 12 ianuarie, 23-28 ianuarie, 12-18 februarie, 22 aprilie-13 iunie, etc. - au încălcat "legile tranzitorii" şi tot ei trebuiau pedepsiţi.

Sau, că alegerile din 20 mai 1990, ar fi instalat un regim legitim în ciuda viciilor fatale: confiscarea revoluţiei, restauraţia comunistă în instituţii, protejarea securităţii, controlul televiziunii manipulatoare, campania electorală trucată şi teroristă, înşelarea şi instigarea susţinătorilor FSN, reprimarea, sabotarea şi satelizarea opoziţiei, declanşarea distrugerii economiei, învrăjbirea inter-etnică, respingerea punctului 8, etc.

De aceea, nu cădem în capcana de a invoca doar legalitatea formală, ci cerem dreptate, în condiţiile specifice ale justiţiei de tranziţie. Victimele Contrarevoluţiei (şi ale comunismului protejat de ea) nu trebuie şi nu pot să rezolve problemele (contradicţiile) de teorie a dreptului - să pună ele în acord legislaţia şi practica justiţiară cu necesităţiile dreptăţii naturale.  Victimele au dreptul să ceară soluţii globale statului  român care a produs nedreptăţile- dovezi ale  faptului că, pentru a se reabilita, acesta le asumă, regretă şi repară.

2. Operaţionalitatea justiţiei - obligaţie a statului

Pe lîngă problemele de principiu, statul reabilitat trebuie să rezolve şi dificultăţile de ordin strategic şi pragmatic- care impiedică normalizarea justiţiei.  Să se elibereze din ghearele reţelei parazite (uzurpatoare) care paralizează procesele şi reparaţia.  Să găsească un antidot şi la problema complexităţii dosarului. Prezentul studiu relevă faptul că anchetarea şi judecarea tuturor evenimentelor care au compus fenomenul unitar al Contrarevoluţiei, pune probleme extrem de grele de operaţionalitate juridică. Pe data de 2 mai 2007, ora 10,  am participat la o întîlnire între procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi căţiva reprezentanţi ai societăţii civile, interesaţi de avansul anchetelor (conduse de generalul Voinea) privind evenimentele sîngeroase din decembrie 1989 şi iunie 1990.

Cu această ocazie mi-am expus punctul de vedere privind carenţele legislaţiei, slăbiciunea mijloacelor alocate de Justiţie şi necesitatea sprijinirii efective a anchetei de către societatea civilă - observaţii rezultate din experienţa acumulată în aceşti 17 ani de încercări sterile şi a unor constatări făcute pe parcursul colaborării mele cu echipa de anchetă. Am depus procurorului general şi analiza redată mai jos:

"Deblocarea procesului pentru crimele comunismului [IR: Inclusiv al celor comise în timpul Contrarevoluţiei şi Tranziţiei, pentru protejarea şi îmbogăţirea vinovaţilor ]. Ca mulţi alţii, am prezentat în diverse texte şi împrejurări (vezi şi colecţia www.procesulcomunismului.com) pledoarii pentru legitimitatea (importanţa, prioritatea) unui proces al crimelor comunismului. Nu voi mai reveni aici cu astfel de argumente. Cei surzi au urechile înfundate de alte interese. Ei au făcut şi vor face orice pentru împiedicarea unui cutremur juridic, moral, social, politic şi economic. Şi sînt mulţi, hotărîţi, uniţi, bine dotaţi, bine plasaţi.

De partea cealaltă se află forţe justiţiare - în netă inferioritate. Nu de noi justificări au acestea nevoie, ci de mijloace adecvate, de sprijin popular, de bună organizare, de voinţă, realism şi coerenţă.  Sîntem însă extrem de departe de condiţiile minimale pentru o minimă reuşită.

Să observăm doar obstacolul "prescriptibilităţii" - invocat pentru acoperirea intereselor răufăcătorilor. Depăşirea sa cere mai întîi un efort analitic (dezamorsarea tezelor protectoare: prin extensia imprescriptibilităţii pentru crime împotriva umanităţii şi asupra abuzurilor conexe, sau prin aplicarea  principiului întreruperii prescripţiei pentru forţă majoră pînă în anul 2006 -cînd statul român şi-a reconsiderat poziţia - sau prin afirmarea caracterului excepţional al situaţiei create şi deci al măsurilor necesare). Apoi, cere declanşarea unei vaste acţiuni juridico-politice (promulgare de legi, îndrumări de interpretare pentru instanţe, impulsionarea anchetelor şi proceselor).

Pentru un regim despotic ar fi uşor… Toate acestea trebuie făcute însă democratic, în numele, la cererea şi cu sprijinul majorităţii populaţiei. Ori, ca rezultat al campaniei de manipulare, compromitere în lanţ, santaj, alienare, degradare şi debusolare - în masă- practicate în ultimii 60 de ani - mulţi români nu percep utilitatea curăţirii societăţii de cangrena careia i-au căzut victimă. Este unul dintre motivele pentru care insist asupra abordarii problemei "dinspre prezent" spre trecut. Oamenii trebuie să poată vedea cine sînt cei care le conduc azi destinele - pe căi economice, politice şi mediatice oculte-, cum au convertit unii în avere puterea reţelei securicomuniste.

Cetăţenii sînt menţinuţi cu abilitate în capcana unui model fals privind evoluţia României: epocii comuniste umilitoare i-ar fi urmat o "tranzitie anticomunistă"… devastatoare - cu nimic  mai bună, pentru iobagi.  Pentru a scăpa de acel cumplit "era mai bine înainte" ar trebui ca oamenii să perceapă clar că "de acolo ni se trage ce îndurăm azi". Acesta e rostul principal al Procesului şi de aceea el nu trebuie redus la tratarea represiunii staliniste sau a demenţei ceauşiste, nu trebuie oprit "cuminte" la 1989. El trebuie să parcurgă continuumul care leagă conspiraţia antinaţională a PCR, de ciopîrţirea şi cotropirea României, de transformarea ei într-un lagăr de exterminare, alienare şi muncă - toate finalizate după 1990, prin jefuirea averii prizonierilor de către foştii lor gardieni, care si-au împărţit prada.

Aşadar, dosarele dedicate genocidului comunist, reprimării revoluţiei din decembrie, declanşării Contrarevoluţiei din 1990 (culminind cu "mineriada"),  jefuirii românilor iesiţi din lagăr, în faza Tranziţiei Criminale - trebuie corelate. Dar ele sînt deja -fiecare- de o zdrobitoare complexitate. Crimele comunismului? Un noian de locuri de detenţie sau caznă în care au suferit sute de mii de oameni şi au dispărut zeci de mii. Sute de răscoale şi acţiuni de rezistenţă legitime înăbuşite în sînge, zeci de mii de evenimente oribile cu urmări traumatice. Un stat folosit ca instrument de domesticire a cetăţenilor captivi.

O uriaşă cantitate de mărturii scrise şi mii de martori care pier neaudiaţi. O enormă plasă de vinovăţii şi complicităţi. Implicaţii morale, psihice, sociale şi economice incomensurabile - care ridică o problemă de reparaţie ameţitoare şi cere soluţii speciale, cum ar fi crearea unor fonduri alimentate din confiscări şi penalizări  (pentru a proteja bugetul- deci cetăţenii nevinovaţi).

Revoluţia din decembrie? Un uriaş amalgam de ciocniri regizate sîngeros - în care a fost implicată (antrenată) o parte semnificativă a populaţiei României. Contrarevoluţia din 1990? Un proces nociv care a antrenat zeci de mii de personaje - mai mult sau mai puţin penalizabile - într-o sarabandă de evenimente şi procese criminale, greu de investigat. Tranziţia? Acapararea, înstrăinarea sau distrugerea a zeci de mii de obiective economice, jefuirea unei întregi populaţii de către reţele mafiote uriaşe.

Toate acestea cer o tratare unitară, pentru a li se înţelege şi demonstra sensul global genocidar. Dar în acelaşi timp- o segmentare (disjungere)- pînă la nivelul unei operaţionalizări juridice. O luptă uriaşă cu complexitatea. Contabilitatea şi analiza daunelor şi a avuţiei globale prejudiciate- fiind acut problematică. Documentarea necesară orientarii cercetării penale (sau cea elaborată în timpul anchetei şi pusă la dispoziţia judecătorilor pentru decizie) - fiind atît de vastă,  încît gestiunea spaţiului informaţiilor pertinente reclamă tehnici informatice avansate.

Poate justiţia trata o criză de o asemenea amploare,  bazîndu-se pe o politică adecvată,  realizată sub presiunea societăţii civile? Să nu eludam dificultatea. Nici măcar în plan teoretic nu găsim soluţii pentru asemenea catastrofe sociale (care să trateze de exemplu "limitele de operaţionalitate a justiţiei, în cazul ilegalităţilor săvîrşite pe scară foarte largă"?). Ca unul care mă zbat în faţa acestor probleme de 17 ani, care a irosit ultimii ani pentru a strînge informaţii în sprijinul anchetelor existente, care s-a străduit să cerceteze dificultăţile teoretice dar şi să acţioneze concret (cît mai are rost) - am ajuns la concluzia că NU dispunem de mijloacele necesare rezolvării problemei (şi asta nici măcar dacă ne-am afla într-o societate dominată de buna intenţie - ceea ce, ştim bine, nu e cazul).

Cîţiva procurori inimoşi înarmaţi cu cîteva maşini de scris şi copiat, chibiţaţi sporadic de cîteva persoane emanînd comunicate prin care reclamă "avansul dosarului"- nu au cum rezolva o asemenea problemă gigantică. Căruţa aceasta nu poate fi despotmolită decît dacă avem întrunite o serie de condiţii, legate prin "şi" logic:

1. sînt alocate resurse juridice mult mai mari: procurori pentru anchete, jurişti care să trateze dificultăţile de principiu, judecători corespunzători (toţi - nelegaţi de interesele celor vizaţi de Proces şi apăraţi de reacţiile lor previzibile).

2. sînt implicaţi un număr mult mai mare de intelectuali, eficaci, lucrînd benevol şi cooperativ, în baza unui plan închegat de acţiune: reperînd şi depăşind dificultăţi, avansînd iniţiative legislative, redactînd şi difuzînd explicaţii care să lumineze publicul, căutînd martori şi victime încă disponibile, sintetizînd fapte şi piste- pentru a le pune la dispoziţia anchetatorilor, etc.

3. este folosit un instrumentar specializat (informatizat) de gestiune documentară (vezi şi propunerea mea, expusă la conferinţa  INSCIT de la Merida, din 26 oct. 2006).

4. sînt adoptate legile şi emise instrucţiunile de interpretare necesare (în problema prescripţiei şi amnistiilor, privind calculul şi sursa despăgubirilor, rezolvînd raportul dintre integralitatea genocidului şi divizarea cauzei pe sub-dosare, etc.).

5. este convinsă populaţia, printr-o campanie mediatică consistentă- să sprijine proiectul, susţinînd iniţiativele civice şi politice oportune.

6. este format un grup de coordonare a campaniei globale, integrînd coerent şi convergent acţiunile juridice, civice, politice, economice, mediatice, etc.

7. se pun la punct arme eficace împotriva obstacolelor: diversiune, boicot, şantaj, etc .

Sîntem în faţa unei alternative nete: ori de tot, ori de loc. Dacă aceste condiţii nu sînt îndeplinite, vechilor injustiţii (neresorbite) şi actualei dezolări (cronice) li se va adăuga irosirea celor ce vor încerca eroic să lupte, lucrînd însă singuri, sub masa critică.

Ei vor fi soldaţii jertfiţi pe un front dezechilibrat. Vor fi victimele răutăţii, nesimţirii şi imposturii altora.  La asta trebuie să mediteze cei care nu vor decît să arate că se achită formal de obligaţii (pentru a lua un salar), să creeze publicului impresia că "se rezolva" (pentru a obţine linişte) sau care vor să facă un capital moral sau politic din "implicarea" lor în dosar - simulînd ca sînt în plină lucrare… de deplasare a oceanului cu linguriţa.

Cum printre cei prezenţi la această întîlnire nu sînt, cred, farsori, lunatici sau veleitari - sper că veţi fi de acord că nu mai putem ascunde prăpastia care ne desparte azi de un adevărat Proces al crimelor comunismului.  Modul în care a fost abordat subiectul pînă acum aruncă doar praf în ochii publicului. A venit momentul ca ( pe lîngă continuarea şi sprijinirea acţiuniilor existente) să spunem tot adevărul, denunţînd situaţia actuală.

E vorba de un proiect de societate, nu de o sinecură pentru cîţiva profesionişti şi ocazie de afirmare pentru cîţiva aventurieri. Să facem deci un apel onest la ajutor, dacă vrem ca societatea să se capaciteze pentru această cauză, dedicîndu-i un efort colectiv.

Nu vom obţine un mandat pentru o sută de mii de procurori înarmaţi cu tehnică modernă şi audiind o sută de mii de martori, ajutaţi de o sută de mii de intelectuali. Dar, dacă nu putem amplifica de mii de ori forţele puse în joc azi, haide să încercăm să le amplificam de zeci de ori, pentru ca măcar o abordare parţială- selectivă dar consistentă- să devină posibilă. Altfel, pseudo-combatanţii de azi vor trebui mai tirziu implicaţi în "procesul celor care au împiedicat sau compromis Procesul".

Ioan Roşca, cercetator, 2 mai 2007"......Derularea întîlnirii, din păcate, mi-a întărit concluziile exprimate în text: "luptătorii profesionişti" pentru procesul comunismului, mînaţi doar de interese egoiste de imagine, sînt pe cale de a dilua, deturna, confisca şi compromite cauza în numele careia pretind că acţionează. Nu sînt dispuşi să se dedice muncii de ajutare a justiţiei, să se organizeze în acest sens. Îşi continuă agitaţia sterilă şi retorică prin Comunicate - aratînd că nu vor să observe adevarata dimesniune a problemei.

In acest timp, procuratura se complace în a simula deplasarea oceanului cu linguriţa. Nu recunoaşte public că resursele alocate dosarului sînt total inadecvate, nu cere sprijin civic pentru ierarhizarea aspectelor anchetate şi parlamentar- pentru constituirea cadrului legal necesar. Se lansează în schimb în diversiuni legate de faptul că un dosar depus prematur  (datorită interventţei sabotoare a Curţii Constituţionale) nu are nu ştiu care semnatură şi dată.

În loc să pună la punct cadrul legislativ necesar judecării crimelor comunismului , contrarevoluţiei şi tranziţiei, parlamentarii huiduie condamnarea comunismului de către Preşedinte- diversiune care determină publicul fascinat să nu observe că era vorba doar de o condamnare de circumstanţă, fără efecte juridice. Iar soluţiile de operaţionalizare şi adaptare a justiţiei de tranziţie, la necesităţile dreptăţii, aşteptate de la juriştii şi teoreticienii dreptului .. nu apar.

Acest raport este conceput ca reacţie constructivă faţă de o situaţie profund distructivă. El pune un instrument de analiză a faptelor şi mizelor, de gestiune a unei mase enorme de detalii- la dispoziţia celor cu adevărat interesaţi de găsirea unei soluţii juridice- chiar şi cu atîta întîrziere. Şi dacă tot nu se va face nimic pentru reabilitarea dreptăţii, în timp util pentru victime, existenţa unei documentaţii solide- nefolosite- va fi o dovadă suplimentară a relei credinţe sistemice.

3. Disjungere şi coerentă. Segmente şi ansamblu. "Mineriada" la Piatra Neamţ?

Pe lîngă ambiguităţile meta-juridice ale justiţiei de tranziţie, dificultatea acuzării tocmai a celor care au determinat sau determină legile şi problema practică a operaţionalităţii şi ierahizării priorităţilor în cazul anchetelor enorme- acest dosar pune şi probleme grele (epistemologice) de teorie argumentativă (esenţa cauzalităţii, esenţa explicaţiei). Stiinţele (sociologie, teoria comunicaţiei, etc.) au ajuns la concluzia că fenomenele care au loc în sisteme complexe au un carcater unitar, global, organic. Lanţurile particulare cauză - efect sînt împletite într-o înlănţuire procesuală  unitară - extrem de greu de segmentat.  Putem observa anumite evenimente, serii de evenimente şi etape, fire problematice şi grupuri tematice.

Putem stabili responsabilităţi, efecte nocive corelate mai strîns cu măsurile cauzatoare. Dar atunci cînd judeci evoluţia globală dezastruoasă a unei societăţi, în plan economic, social, moral - trebuie să poţi reclama responsabilitatea globală a celor care au determinat fiziologia patologică de ansamblu. Aporturile sînt multiple şi procesele degenerative interferează. Dar ştim ce reţea a fost la putere, de la 23 August 1944, pînă …azi. Dovada acestei continuităţi (singura explicaţie posibilă) este şi nepedepsirea crimelor.  Vom şti că statul român a fost deparazitat în clipa în care justiţia va face dreptate, nu va apăra cu formalisme şi tergiversări… dreptul injustiţiei.

Cam acesta este cadrul în care se desfăşoară anchetele în sprijinul cărora am pregătit prezentul Raport (studiu). Un ultimul paradox. Atragînd atenţia asupra unităţii fenomenului global care ar trebui anchetat, putem amîna nepermis rezolvarea unor segmente - ceea ce nu e de loc de dorit.   Pentru a nu întîrzia reparaţia la care victimele au dreptul, justiţia nu poate aborda acest dosar complex decît fragmentîndu-l într-o serie de etape, concentrate în jurul unor evenimente majore.

Va începe probabil cu represiunea din decembrie şi cu represiunea din 13-15 iunie. Sînt momentele cele mai semnificative: prin gravitatea infracţiunilor, prin amploarea daunelor şi prin faptul că, rezultînd din procesele criminale globale condensate în cele 6 capete de acuzare ale raportului, revelează toate efectele lor nocive. Speram că se va continua apoi facînd dreptate celor hărţuiţi şi loviţi de agenţii FSN la 28 ianuarie, 18 februarie, 24 aprilie, etc. Apoi, celor violentaţi în toată ţara, în "campania electorală", din 1990.

Pe de altă parte, studiul acesta (atît în partea de sinteză cît şi de cronologie analitică, cît şi de arhivă structurată) este pus la dispozitia celor ce vor încerca rezolvarea globală a problemei - după ducerea la bun sfîrşit a tuturor anchetelor şi proceselor parţiale. Acest proces "politic" final, aşteaptă cadrul legislativ adecvat, pe care trebuie să-l pună la punct puterile statului român reabilitat (parlament, justiţie, administraţie, presă) .

Unul dintre dosarele incluse în ciorchinele coerent documentat aici este cel dedicat evenimentelor din mai şi decembrie 1990 de la Piatra Neamţ (vezi plîngerea din data de 26 aprilie 2005, întărită prin explicaţiile, declaraţiile şi documentele adăugate ulterior la dosar- de exemplu la 6 mai 2006). Dosarul acesta trebuie corelat şi cu dosarul deschis în noiembrie 1990 (şi casat abuziv în 1993) - în urma descoperirii gropii comune de la Dealul Mărului.

Pentru că, aşa cum am arătat în declaraţia mea din 6 mai 2006, agresarea noastră din mai şi decembrie a avut loc numai pentru că acţionam (în cadrul forţelor de opoziţie: ANPT,  CDR, AC) în favoarea procesului pentru genocidul comunist, şi înlăturarea nomenclaturii rămase la putere . Vă semnalez, cu ample dovezi, că şi în alte oraşe: Braşov, Sibiu, Craiova, Constanţa, Ploieşti, Arad, Deva, etc. - au avut loc agresiuni similare, chiar cu efecte mai grave. Din cauza "orbirii" mediatice (ziarele şi televiziunile refuză de 3 ani pînă şi publicarea unui comunicat în care să semnalăm victimelor şi martorilor din aceste oraşe că intervenţia lor la procuratură ar sprijini ancheta) şi a faptului că mulţi au emigrat sau au renunţat la justiţie (din disperare)- victimele nu au depus plîngeri formale.

De altfel, şi la Piatra Neamt, cei agresaţi alături de mine s-au rezumat, deocamdată, la declaraţii de martori - fiind neîncrezători în şansele unui demers justiţiar- în Romania de azi. Sper ca justiţia să infirme acest scepticism, prin satisfacţia morală (pedepsirea vinovaţilor) şi despăgubirile acordate mie - pentru traumele suferite, condamnarea la exil şi la o uriaşă muncă voluntară (pentru a împinge înainte această cauză). Pe de altă parte, se impune ca, pe baza informaţiilor din prezenta declaraţie-raport, în numele similitudinii cu cazul meu (şi al principiului non-discriminării) şi respectînd caracterul activ al procuraturii - să vă autosesizaţi- şi în cazul celorlalte victime.

4.  Concluzia dizertaţiei de principiu

Procurorii pot încerca corelarea faptelor şi efectelor semnalate în acest raport cu delicte incriminate de codul penal. Dar nu trebuie să se rezume la asta. Justiţia de tranziţie nu poate folosi (just) instrumentele dreptului formal (din cauza perioadei de vid legislativ, ambiguitate şi contradicţie, criză de legitimitate).

Ea trebuie să ia o decizie. Poate adopta punctul de vedere convenabil victimelor:condamnînd crimele şi în baza dreptului natural (relegitimat printr-o nouă legislaţie)- pentru a face totuşi dreptate. Sau, poate adopta punctul de vedere convenabil vinovaţilor: exonerîndu-i de răspundere, cu scuza inadecvării cadrului legislativ.

Prezenta  declaraţie cere procuraturii să admita şi să reprezinte punctul de vedere al victimelor (pe care raportul îl explică şi argumentează masiv). O astfel de poziţie este validă teoretic (în ciuda speculaţiilor "legaliste") şi firească (avînd în vedere rolul procurorului). Ea este necesară pentru a contrabalansa atitudinea instanţelor, a organelor legislative şi a teoreticienilor dreptului - forţe care s-au dovedit pînă acum interesate mai mult de apărarea aparenţelor legale - acoperind realitatea uzurpării puterii în statul român.

II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

1. Organizarea raportului  .....Prezenta analiză are mai multe roluri:

- Explicaţie (cadru istoric) - semnalînd şi demonstrînd cauzele şi consecinţele evenimentelor din 13-15 iunie, aceleaşi cu ale evenimentelor din Piatra Neamt şi din atîtea alte locuri;

- Deschiderea şi sprijinirea unor piste de cercetare, informaţii utile pentru clarificarea unor situaţii şi găsirea unor probe, legate de infracţiuni separate comise între 16 decembrie 1989 şi 31 dec 1990, dar legate între ele de un fenomen unitar;

- Probarea instigării mediatice, prin prezentarea articolelor de presă şi semnalarea emisiunilor de radio-tv provocatoare. Se arată că agresorii din 13-16 iunie au fost conduşi, nu numai de persoane folosind instituţii uzurpate ale statului (aşa cum va trebui să o demonstreze ancheta procuraturii) ci şi de confuzia raspîndită în rîndul susţinătorilor FSN, pe parcursul a şase luni de intoxicare propagandistică.  Represiunea a fost orchestrată de autori morali, de unde rezultă obligaţia inculpării celor responsabili de campania incitatoare- aşa cum am cerut din start în plîngerea mea din 26 aprilie 2005;

- Pledoarie iniţială (potenţială) pentru un viitor rechizitoriu global, integrînd rechizitoriile dedicate segmentelor judecate în cadrul unor procese separate procedural - dar conectabile logic.

Destinaţia mixtă a meterialului prezentat aici (ghid de cercetare, explicaţie istorică, probă directă de manipulare, pledoarie coagulantă) impune o alegere dificilă între:

- granulaţia fină a evenimentelor concrete versus prezentarea sintetică a fenomenelor majore;

- poziţia neutră a prezentării cronologice, versus poziţia polarizată a pledoariei învinuitoare;

- organizarea de-a lungul marilor procese împletite (lupta politică pentru putere, lupta revoluţionară pentru libertate, lupta civică pentru conştiinţa emancipată, lupta economico-socială, lupta pentru unitate naţională) versus organizarea global-secvenţială, de-a lungul seriei de evenimente majore (22-26 decembrie, 12 ianuarie, 23-29 ianuarie, 12-19 februarie, 11-20 martie, 22-29 aprilie, 13-16 iunie, etc).

Formula de compromis aleasă este structurarea materialului în:

I. Problemele de principiu - puse de acest dosar;

II. Sinteza explicativă a fenomenelor împletite în lupta Revoluţie - Contrarevoluţie (prezentul document)

III. Cronologii extensive a faptelor şi reflectărilor lor, combinînd semnalarea şi adnotarea mărturiilor personale cu a mesajelor (relatări, comentarii, rapoarte) apărute în presă, radio şi televiziune (cu trimiteri la documentele arhivate);

IV. Arhiva de documente selectate. Blocul de articole de presă - organizat cronologic şi  extrasele din jurnalele alcătuite de Ioan Roşca şi Livia Dandara, consemnînd mărturii personale, semnale de presă  şi emisiuni radio-tv.

Revoluţia şi Contrarevolutia din România-Declaraţie-raport; versiunea1{ partea 01}

Depusă la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

Preluat din : http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp.htm

De studiat  : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/default.asp.htm