Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare închisoare. Paralel cu "reeducarea" adică îngenuncherea deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960, adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă, la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă să se aprovizioneze sau să-şi câşti­ge existenta lor şi a familiilor.

Daca în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de agenţi cu angaja­ment şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de securitate. Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu pas şi în familie.

In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la şantajare sau compromitere. Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei antrenaţi în aceasta "munca" de supraveghere.

Serviciul K

Prin ordinul MAI nr. 87/23 Oct.1962 s-a instutuit serviciul ''K ", având ca şef pe col. Petruc Mihai care se ocupa de recrutarea agen­ţilor în toate sectoarele vieţii şi cu precădere pe teritoriul un­de se găseau penitenciare, unde se practica reeducarea, pentru transformarea deţinuţilor în delatori. In acest păienjeniş, informatorii racolaţi puteau fi trimişi în orice regiune unde aveau nevoie pentru depistarea foştilor "contra - revolutionari. ''

"Painjenisul" era format la vârf cu neoameni de mâna forte pre­cum: Doicaru Nicolae ( dirija reg.Braşov; era n.1922 la Dalhăuti-Galaţi şi a fost unul din marii criminali); Negrea Vasile (ajuns subsecretar de Stat, călău renumit în torturarea ţăranilor, în care a tras cu tunuri. Se ocupa de reg. Bucureşti); Dinulescu Ştefan (se ocupa de reg.Argeş); Dănescu Alexandrul, ( col. n. 1927 din com. Hodoresa-Gorj, adjunct al Ministrului de interne, se ocupa de reg.Banat); Tanase Evghenie (se ocupa de reg.Bacău); Peteşan Ion (dirija reg.Cluj); Lintiu Ion (răspundea de Crişana); Enoiu Gheorghe (alt călău binecunoscut, dirija Dobrogea până în 1968, când a început decăderea); Stan Nicolae (răspundea de reg. Galaţi), Diaconescu Ovidiu (era delegat cu regiunea Hunedoara), Rusu Emanoil (se ocupa de reg. Iaşi); Vasilescu Traian (răspundea de reg. Mureş-Autonomă Maghiară); Ioana Constantin (avea Maramureşul), Dumitru Ion (răspundea de Oltenia), Cosma Neagu -de Ploieşti iar Dragoi Victor- de reg. Suceava.

Scopul pervertirii conştiinţei deţinuţilor înainte de eliberare, de care se face vinovată conducerea de partid comunistă reiese clar din Referatul (strict secret) prezentat de col. Petruc Mihai (şeful Serviciukui "K" pe ţară), din 8 Nov.1963:

"...Datorita muncii de reeducare dusă cu deţinuţii contrarevoluţionari, s-a ajuns la situaţia când, cu ocazia ţinerii unor conferinţe sau alte activităţi, în care sunt pe de o parte, arătate realizările regimului nostru, iar pe de alta parte se demasca activi­tatea trădătoare a fostelor partide şi grupări politice din trecut, unii deţinuţi contrarevoluţionari, "din proprie iniţiativă" - în astfel de ocazii -, cer cuvântul şi-si manifesta deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi realizările sale, iau atitudine faţa de gruparea politică din care au făcut parte şi dezaproba acţiunile duşmănoase întreprinse de ei.

De ademenea datorită muncii indivi­duale, dusă cu unii deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi BOTOŞANI, care au deţinut funcţii în vechile partide "istorice", s-a reuşit ca unii dintre ei sa părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii, să recunoască trăinicia regimului democrat popular din ţara noastră şi să se încadreze necondiţi­onat în noua orânduire de stat. Unii dintre aceştia au fost recru­taţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi puşi în libertate."

Prin această reeducare, regimul comunist căuta să infil­treze România, care devenise o închisoare mai mare, cu noi elemente recrutate prin şantaj şi minciuni. Şi nu numai atât, sistemul informativ era perfecţionat şi extins peste hotare. Ministrul de interne (Alex. Dragici), prin referatul strict secret din 8 Ianuarie 1964, preciza:

"...Românii ajunşi în străinătate să fie luaţi în evidenţa ofi­ciilor noastre diplomatice, pentru a se ţine o permanenta legătura cu ei...această legătura creează avantajul oficiilor noastre diplo­matice să organizeze pe aceşti cetăţeni în colonii, pentru a-i pu­tea avea sub influenţa politica a statului nostru; prin diferite activităţi culturale, informarea acestora continuă despre realiză­rile din R.P.R., difuzarea de ziare, reviste, etc; oficiile noastre diplomatice, prin contactul pe care-l vor avea cu cetăţenii români din aceste colonii, vor putea cunoaşte mai bine situaţia politico-economica din ţările respective..." Deci adevărat şi curat spionaj, pe care românii îl desfăşurau în subordonare ruseasca.

Aruncând o privire asupra acestui capitol, constatăm că după "spiritul" Genevei, în 1955, sunt luaţi din securitatea internă Aurel Moiş, ce se ocupase de lichidarea partizanilor din Banat şi Fagaraş şi Nicolae Doicaru, cel ce lichidase partizanii din Dobrogea şi aranjase procesul "sabotării " Canalului -şi trecuţi în direcţia In­formaţii externe. Primul, subordonat celuilalt, ajunge şeful reziden­ţei de la Berlin şi se remarca prin răpiri, dintre care trei sunt între cele mai spectaculare ( Aurel Decei şi Oliviu Beldeanu - de la Berlin, iar Puiu Traian -prin Viena).

Până la urmă, N. Doicaru l-a "mâncat" pe Moiş în 1962, şi-l va creste pe Mihai Pacepa. Acesta va face defecţi­unea din Iulie 1978 şi va fi condamnat la moarte, în contumacie, în Aug.1978. Aceasta filieră cu anexele ei aranja şi vânzările de oa­meni pe valută forte, evrei, germani (saşi şi şvabi) şi chiar români cumpăraţi de rude din străinătate, sau chiar de unele ţări ca USA şi Marea Britanie (a celor condamnaţi în înscenările făcute de securitate precum surorile Anny şi Nora Samuelli, Const.Mugur, Ion Vârvoreanu s.a.)

O altă reţea ce a acţionat în vederea infiltrării instituţii­lor internaţionale a fost cea creată de Mihai Caraman care în­tre Dec.1958 şi Mai 1969 a făcut să se „cutremure" NATO. A lucrat şi pentru URSS şi a putut să se dezvolte, în timp ce Franţa lucra pentru slăbirea influenţei americane din Europa; Această activitate, cea mai fructuoasă, s-a dezvoltat şi cu concursul unor francezi dor­nici de bani.

Au fost angrenaţi în reţea şi unii refugiaţi ro­mâni ce furnizau date regimului de la Bucureşti. Rechemat în Mai 1979, M.Caraman a fost înlăturat din serviciul de spionaj extern. A fost reintegrat în Dec. 1989 şi în Aprilie 1992 înlocuit cu Ioan Talpes, care fusese consilier al lui Ion Iliescu până în 1997, când a fost înlocuit.

Paralel cu infiltrarea serviciilor secrete în NATO, s-a făcut şi infiltrarea la UNESCO, cu Ion Iacobescu, ofiter de securitate tri­mis sub acoperire diplomatică la Paris, iar din 1968 ca funcţionar internaţional la UNESCO,- de unde, pe 25 Iulie 1969, după "aface­rea Caraman" a dispărut, fiind condamnat la moarte prin S.nr.346 din 1970 (în contumacie)- el ajungând prin Anglia în Statele Unite.

Pregătirea Anului 1964 s-a făcut pe mai multe planuri, nu numai reeducarea din închisori, dar şi:

- întărirea informativă din ţara şi infiltrarea exilului;

- perfecţionarea activităţii de cenzura, mai ales cu străinătatea, unde volumul scrisorilor ajunge la 28-30.000. pe zi;

- desfiinţarea comitetelor din exil cuprinzând membrii partide­lor istorice, pentru ca persoanele ieşite din închisori să nu mai aibă cu cine avea legătură, decât în scopul activităţilor ce trebuiau desfăşurate în favoarea României înfeudate comunismului;

- supravegherea strictă a străinilor ce vor vizita România.

Anul 1964 a însemnat încheierea primei etape a modelului sovie­tic din România, sistem sângeros în care Lenin a pus bazele terorii iar Stalin a fost „arhitect'". Pretinşii români, în frunte cu Gheorghiu Dej, au urmat modelul, şi nu greşim daca spunem că l-au perfecţionat şi generalizat, făcâridu-l să se manifeste distrugător încă un deceniu după moartea călăului omenirii.

După cum sovieticii au dezvăluit, la numai 3 ani după moartea lui Stalin, rănile sângerânde din trupurile şi sufletul omului sovietic, tot la 3 ani după dispariţia lui Gheorghiu Dej au devenit vizibile şi trupurile sângerânde ale românilor. In Comisia de partid din 18-03-1968, care cerceta crimele săvâr­şite de Gheorghiu Dej şi Alexandru Draghici, s-a consemnat decla­raţia lui Pavel Ştefan (fost ministru de Interne) din care reieşea:

Din timpul lui Marin Jianu apăruse indicaţia ca să fie bătuţi deţinuţii ("dar acestea erau bătăi barbare, banditisme... era linia partidului de a aresta şi schingiui fără să existe vreo învinuire.") Continuând declaraţia în faţa Tribunalului, col. Pavel Ştefan a menţionat ca prima lui măsura a fost să instaureze ordinea şi disciplina în locul terorii care domnea în minister (în 1951). A minţit că a găsit pe doctoriţa Simionescu care deţinea funcţia de medic al lagărelor şi care, în loc sa ia masuri şi sa ceara coman­danţilor sa dea medicamente şi îngrijiri deţinuţilor, încuraja în­străinarea lor şi participa efectiv la aceste afaceri.

A mai spus că se miră că mai exista colonelul Baciu Ion (şeful penitenciarelor), Slobodă Ioan (lt.col. sef direcţie lagăre şi colonii de munca), Cosmici Eftimie (col.Inspector Direcţia lagăre) care spunea subordonaţilor "cruzimea este sarcina de serviciu", sau Albon Augustin (colonel cu paza canalului) care zbiera la deţinuţi să "sape ca­nalul cu gamela", când toţi aceştia ar fi trebuit sa fie vinovaţi în procesul ce se judeca. "Eu (Pavel Ştefan) informam pe Gheorghiu Dej sub aspectul aces­ta si zicea da, dar totuşi nu se punea ordine. Gheorghiu Dej ducea o politica de aprobare a trecutului..."

In 1953, luna Februarie, ministrul Pavel Ştefan a ordonat cercetări stabilindu-se abuzurile şi atrocităţile comise la Salcia de către 20 cadre şi 14 brigadieri deţinuţi care au omorât din Iunie 1952 până în Martie 1953,un număr de 62 deţinuţi. Un număr mare de deţinuţi au fost răniţi ţi s-au ales cu invalidităţi corporale pentru toata viaţa.

Aceste crime de omor prin torturi, abuz în ser­viciu, profanare de cadavre, vătămare grava corporală, a constat în: bătăi cu ranga de fier, cazma, lopata, cravaşa, unii murind în urma traumatismelor, alţii rămânând schilozi pe toata viata; asasinare prin împuscare; interzicerea tratamentului medical deţinutilor bolnavi şi scoaterea lor la munca, în mod forţat, contrar prescripţii­lor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea deţinuţilor în carcere descoperite iarna, dezbrăcaţi, sau chiar în pielea goala; obligaţia deţinuţilor de a intra în apa până la brâu ca să taie stuf şi papura; alergarea deţinuţilor şi călcarea lor în copitele cailor; scoaterea deţinuţilor la lucru dezbrăcaţi, în timp de iarna pe digul de construcţie şi pedepsirea unora de a sta până la prânz în apa îngheţată; legarea unor deţinuţi de mâini şi tinerea lor dezbrăcaţi în pielea goala, vara, ziua şi noaptea, pentru a fi muscaţi de tânţari; îngroparea unor deţinuţi de vii în pământ. Toate aceste fapte săvârşite se încadrează în acţiunea de geno­cid întreprinsa împotriva deţinuţilor.

Pe lângă ministrul Pavel Ştefan se mai adaugă şi declaraţia co­lonelului Bădica Ilie ( locţiitorul şefului Direcţiei generale a lagărelor şi coloniilor de munca) care precizează: "Prin amploarea şi gravitatea faptelor comise, acestea nu puteau fi încriminate ca simple acte de omor, întrucât ele au fost săvârşite în masă, de că­tre funcţionarii de stat, care aveau misiunea de a păzi persoanele internate şi a le reeduca. Au fost săvârşite cu premeditare şi în mod sistematic, creând în rândul deţinuţilor o atmosfera de teroare, iar populaţia din jurul coloniei a dezaprobat asemenea monstruozităţi."

Tot fostul ministru Pavel Ştefan, pe timpul săvârşirii faptelor a declarat în faţa instanţei de judecata: "Purtarea unor comandanţi era pur fascistă. Comandanţii foloseau ca unelte ale lor, elementele cele mai rele...După părerea mea, nelegiuirile săvârşite în diferite colonii de munca erau de natura sa rupă aparatul de stat de mase, întrucât atrocităţile din colonii erau văzute ca fiind făcute din ordinul guvernului şi al partidu­lui..."

In "Documentatul" privind atrocităţile de la Salcia, subliniat ca -strict secret de importanta deosebită-(din Aprilie 1968) semnat de Ion Stănescu (preşedintele Consiliului Securităţii Statului) şi contrasemnat de Constantin Stoica (general maior), Filimon Ardelean (sef.Direcţiei de Anchete Penale), Mircea Onea (maior, ancherator penal de Securitate) şi maior Gheorghe Bratu (asistent al Consiliu­lui Securităţii Statului) se menţionează:

"Faptele deosebit de grave petrecute la colonia Salcia nu au constituit un caz izolat. Asemenea atrocităţi, ca cele petrecute la Salcia şi de proporţii asemănătoare, au avut loc, în aceiaşi perioa­da, precum şi ulterior, la fostele colonii de munca de pe canal, cele de la Iţcani şi Bicaz, la penitenciarele Piteşti, Gherla, Suceava şi altele. Spre exemplu, la penitenciarele Suceava, Piteşti şi Gherla, în perioada 1948-1952, ca rezultat al acestor atrocităţi săvârşite, au fost ucişi 30 de deţinuţi, maltrataţi şi schingiuiţi 780, dintre care circa 100 au rămas cu infirmităţi foarte grave, unii s-au sinucis pentru a scăpa de torturi, iar alţii au înnebunit, datori­tă presiunilor psihice şi fizice la care erau supuşi..."

Ei, şefii călăilor, recunosc o foarte mică parte din crime, pe ca­re le situează pe tot teritoriul ţării si noi ce am fost victime şi am suferit aceste atrocităţi venim şi prezentăm liste cu zeci de mii de morţi (din cei aproape 200.000) şi peste 100.000 de întem­niţaţi (din cei 2 milioane de oameni privaţi de libertate).

Cifra nu este deloc exagerată. In documentele din data de 3 Mai 1968 (A.S.R.I.,Fond "D", dosar nr.9.822,f.134-139) găsim o notă în care se spune: "... Partidul nostru este un partid al adevărului, al echităţii şi dreptăţii sociale (n.n. Ce neruşinare?,). El nu poa­te admite-fiind în firea lui-ca în rândurile sale să-si facă loc şi să fie tolerate abuzuri, ilegalităţi şi crime.

De aceea, el nu poate lasa pe seama istoriei lămurirea nici-unei probleme. In acest spi­rit este necesar să analizam şi noi astăzi cum de a fost posibil ca unii ofiţeri de securitate să fie folosiţi de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, prin Alexandru Draghici, în scopuri meschine, odioase, împotriva unor activişti de partid şi de stat... (n- n. -dar nu spune şi împotriva poporului român).

Alexandru Draghici, înconjurându-se de oameni în stare de orice mârşăvie, de abuzuri şi ilegalităţi din cele mai flagrante, elemente aventuriere, carieriste, intrigante, a creat condiţii, prin ordinele şi indicaţiile date şi practicile folosite, de încălcare grosolana a normelor şi principiilor de partid şi de nesocotire a legilor statului... lata, tovarăşi, ce figuri sinis­tre -Alexandru Draghici şi Pintilie Gheorghe- au stat în fruntea acestei instituţii cu o mare responsabilitate sociala..."

In continuare prezintă cifre demonstrînd genocidul:"...în mod denaturat baza de lucru a elementelor duşmănoase a fost artificial amplificată, considerându-se ca toţi cetăţenii ţarii cu antecedente politice sau cei cu legaturi de ori­ce fel în Occident ar prezenta pericol pentru securitatea statului. In acest mod s-a ajuns la un fapt pur şi simplu de neimaginat, ca în cartoteca evidentei generale a organelor securităţii statului sa se găsească în anul 1965 circa 7.000.000 cetăţeni, ceea ce re­prezintă 1/3 din populaţia ţării.

Dacă ar fi raportata aceasta cirfră la numărul populaţiei adulte, ar rezulta că peste 50% din cetăţeni trebuie să stea în atenţia securtăţii statului.... Pentru a putea realiza o urmărire informativa de o asemenea amploare, aparatul de securitate a fost împins ani de-a rândul la crearea unei reţele de informatori exagerat de umflate, prin care au trecut cin­ci sute de mii de cetăţeni. Menţionez ca în cifra respectiva nu es­te inclusă reţeaua informativă a organelor de miliţie, prin care au trecut sute de mii de persoane..."

Acestea sunt cifre şi fapte ce atestă genocidul comunist din România şi justifică declanşarea procesului contra comunismului. Intre 1964-1968 nu s-a pus capăt genocidului ci s-a produs nu­mai schimbarea tacticii de tortură şi exterminare a adversarilor regimului comunist, care şi-a făcut şi alţi duşmani, printre proprii membrii de partid: dizidenţii.

S-a continuat urmărirea permanenta a foştilor deţinuţi politici şi chiar rearestarea lor. In unele cazuri s-a trecut la iradierea, otrăvirea şi asasinarea arestaţilor, precum: Ion Gavrilă Ogoreanu, Paul Goma, Gheorghe Ursu... S-a continuat cu înscenarea proceselor de sabotaj economic şi urmărirea celor ce veneau în contact cu străinii ce veneau în ţară.

Ţara înconjurata cu sârma ghimpata şi trupe numeroase, a deve­nit o mare închisoare, unde erau vânaţi fără mila toţi cei ce încercau să-si câştige libertatea sau erau condamnaţi cei prinşi vii, pentru tentativa de trecere a frontierei. Prin revoluţia culturala şi preluarea modelului chinezesc, s-a trecut la spălarea creierelor, urmărindu-se nebunia cultului per­sonalităţii.

S-a trecut la urmărirea celor ce lansau manifeste contra regi­mului sau făceau apeluri disperate în străinătate pentru semnala­rea abuzurilor şi dărâmării patrimoniului naţional, sau distrugerii satelor. O noua armă a terorii comunismului a fost internarea forţată şi tratarea opozanţilor politici prin azile psihiatrice, distrugându-i fiziceşte şi moraliceşte, făcându-i "neoameni" pentru restul vieţii. Cazuri: Vasile Paraschiv, Nestor Popescu, Dumitru-Gheorghe Zamisnicu. Spitale psihiatrice: Marcuţa, Săpoca, Poiana Mare, Voila, Socola, Sighet, Vaşcău, Jebel...

Nici când călăul Ceauşescu a fost răsturnat, crimele nu s-au oprit. Continuitatea s-a făcut prin Iliescu care a exterminat cir­ca 600, în majoritate tineri, între 22-31 Decembrie 1989. Neputând stăpânii situaţia din cauza abuzurilor, a continuat crimele în masă prin chemarea minerilor în ajutor, în mai multe rânduri, şi apoi întărindu-şi puterea, prin folosirea criminalilor din fosta se­curitate, împânzind aceste elemente înrăite în toate structurile de stat Aceasta a dus la haosul economic şi politic pe care l-a promovat şi în mileniu III.

Remus Radina spune pe drept cuvânt: "Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii fost comunişti) care elogi­ază comunismul, uitând toate crimele comise de el."

După ce executivul postcomunist, infiltrat de elemente retrograde, vinovate, caută să impiedice înlăturarea valului ce acoperă mon­struoasele crime săvârşite de acest sistem barbar, după ce justiţia înfeudata practicilor totalitarismului a refuzat deschiderea procesului comunismului, a revenit rolul generaţiei tinere, ieşite din acest cataclism social, să ceară curăţirea vieţii publice de acei răufăcători ce înveninează societatea românească.

Cinstea aceasta revine şi lui Ioan Roşca, cercetător ştiinţific, fost lider în Pieţei Universităţii (1990) şi victimă a lui Ion Iliescu.. El a iniţiat pe Internet strângerea materialului documentar în vederea promovării Procesului comunismului, recuperării adevărului, reparării nedreptăţilor prin restituirea memoriei victimelor dispărute, repunerii în drep­turi a celor jefuiţi şi urmaşilor lor.

Cel care consemnează in prezentul rechizitoriu aceste fapte ieşite din comun, a fost răpit în 1945 de NKVD (de cap. Petrov Vasiliev), torturat îngrozitor şi lovit în cap cu pis­tolul până la pierderea cunoştinţei, readus în viaţă cu tur­narea de găleţi cu apa.

Am fost schingiuit în Ministerul de interne şi jucat în picioare în faţa altor deţinuţi de către Al.. Nicolschi, Teodor Sepeanu, Nicolae Bogdan şi A. Deleanu (toţi cu funcţii de conducere). Mi s-au înscenat 6 procese, prin care am fost condam­nat, am fost implicat în procesul de reeducare 1962-1964, refuzând să dau vre-o declaraţie (toate acestea le dovedesc cu acte şi martori). Am cunoscut enorm de multe victime nevinovate şi am trecut prin nenumărate scheme de tortură, ce au marcat oamenii pentru tot restul vieţii.

De aceia, răscolind amintirile, am plâns şi am scris, am scris şi am plâns. Este durerea mea şi a unei generaţii care s-a sacrificat pentru libertate şi dreptate.

Este durerea unui neam care de milenii luptă pentru li­bertate, a unui neam ce a fost ospitalier chiar cu duşmanii, hrănindu-i şi îndestulându-i din ţarina bogat îngrăşată de trupurile bu­nilor şi străbunilor lui. A unui neam care a fost mereu sacrificat pentru interesele mes­chine ale marilor puteri.

Este drama unui popor care şi-a pierdut libertatea, şi nu din vina lui, pământul fiindu-i sfârtecat şi jefuit în văzul tuturor. De aceea, mai marii omenirii, sub ochii şi cu încuviinţarea cărora s-au petrecut toate aceste fărădelegi, au acum datoria mora­lă să contribuie la judecarea procesului comunismului.

Cicerone Ionitoiu

EPILOG

In timp ce la Yalta se hotărâse judecarea crimelor naziste, tru­pele române făceau sacrificii uriaşe pentru terminarea războiului, iar la Bucureşti, fostul procuror rus A.I.Vîsinschi, devenit diplomat, im­punea regimul comunist, care a dezlănţuit genocidul.

Acel guvern instalat se face vinovat de trădare de ţara, prin acceptarea unui regim impus de altă ţară, în slujba căreia s-a pus pentru a ajuta la jefuirea ei, punând toate resursele la dispo­ziţia Moscovei şi chiar pregătind alipirea ţării la URSS.

Aşa cum o arată materialul prezentat, structura comunista şi aparatul represiv creat, se fac vinovate de distrugerea structurii normale de stat, de atentat contra independentei ţării, de violarea legilor fireşti şi înlocuirea democraţiei cu o dictatura de tip fascist.

Prin desfiinţarea inamovibilităţii magistraturii şi amestecul puterii executive în puterea judecătoreasca, s-a deschis drumul tuturor ilegalităţilor. Acestea au început cu epurări de funcţionari, cu arestarea tuturor celor ce participaseră la întregirea ţării (ca foşti miniştri, prim-miniştri, deputaţi, senatori, prefecţi, primari, notari, generali şi ofiţeri de toate gradele, înalţi Prelaţi şi slujitori ai altarelor), şi a mers până la exterminarea lor.

S-a trecut la exterminarea ţărănimii, trăgându-se cu ar­me de toate felurile şi calibrele, producând în sate sute de mii de victime. Au fost rase de pe suprafaţa pământului sate şi biserici.

Represiunea s-a dezlănţuit asupra întregii ţări. Sute de mii de cetăţeni de origine germană (şvabi şi saşi), sîrbi, turci, tătari, care erau integraţi în poporul român de sute de ani, au fost deportaţi forţat, confiscându-li-se toate bunurile. Unii au fost tri­mişi în URSS, unde şi-au găsit moartea în condiţii de exterminare prin munca forţată, sau au rămas schilozi pe viaţă.

Arestările s-au făcut în valuri, fără motiv (pe baza unor dela­ţiuni şi pure invenţii), numărul lor fiind de alte sute de mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte, fără judecată. Iar cei ajunşi în faţa tribunalelor au fost condamnaţi pe baza unor probe fictive şi martori mincinoşi, confiscându-li-se averea, iar aruncindu-li-se familiile pe drumuri, fără servici. Copiii au fost şi ei scoşi din scoli şi facultăţi.

Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la securitate, prin metode diabolice. Unii, şi nu putini, au fost omorâţi în timpul anche­tei. Alţii, torturaţi în mod bestial, după de scăpau din anchete, ajungeau în temniţe, alte locuri de schingiuire, sau în lagăre de munca forţată - unde erau exterminaţi din cauza eforturilor suprao­meneşti, regimului alimentar (între 500-1000 calorii) lipsei de medica­mente şi condiţiilor neomeneşti de cazare. La toate acestea, se adaugă şi tortura din timpul muncii sau de după muncă, din cauza neîndeplinirii normei.

După expirarea pedepsei, urma deportarea în condi­ţii de exterminare, de unde, după 2-3 ani, erai din nou condamnat. Din materialele expuse se vede barbaria în care a fost nevoit sa trăiască poporul român, supus la genocid.

Pocesul Comunismului, cu măsuri reparatorii, denunţarea şi excluderea din viaţa publică a celor care au contribuit la genocid - poate repara fibra morală a neamului şi aduce pacea socială.

RECHIZITORIU: Genocidul din România-Cicerone IONIŢOIU

SURSA: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/default.asp.htm