Ceea ce mai rămăsese din România întregită, după ciopârtirea de Hitler şi Stalin, dacă nu ajunsese o republica sovietică, a fost transformata până în 1964 într-o mare închisoare. Paralel cu "reeducarea" adică îngenuncherea deţinuţilor ce nu acceptaseră sistemul diabolic, încă din 1960, adică odată cu deschiderea către lumea capitalistă, România trecuse la împânzirea ţării cu informatori, începând din casă, la serviciu şi peste tot pe unde oamenii erau nevoiţi să meargă să se aprovizioneze sau să-şi câşti­ge existenta lor şi a familiilor.

Daca în 1960 existau 29.515 agenţi, în 1961 numărul lor a crescut la 56.556, iar în 1963 s-a mărit la 78.124 de agenţi cu angaja­ment şi întâlniri de 2 ori pe lună cu ofiţerii de securitate. Aşa că, la eliberare, erai predat în supravegherea directa a securităţii care, prin agenţi, te supraveghea pas cu pas şi în familie.

In multe cazuri securitatea a constatat ca angajamentele luate în închisoare nu mai erau respectate, trecându-se la şantajare sau compromitere. Membrii de partid şi ofiţerii armatei erau şi ei antrenaţi în aceasta "munca" de supraveghere.

In timp ce procesele contra studenţilor nu erau terminate iar Ion Iliescu începuse "curăţenia", dând pe studenţi afara din facultăţi, Nicolae Ceausescu, "copilul de casă " al lui Gheorghiu Dej, de la Doftana, ales in Bir. Politic al C.C. şi însărci­nat cu problema agriculturii, a plecat pe teren în toamna 1957. Dar nu singur. Cu armata după el.

După ce l-a lăsat pe Drăgici în Tulcea să-i "liniştească" pe ţărani, "copilul minune" al partidului a tre­cut Dunărea îndreptându-se spre cotul Carpaţilor. A tras cu tunul la Suraia şi a auzit de un sat prăpădit, Nămoloasa, unde ţăranii erau, nu săraci, ci foarte săraci, trăind din împletitul  rogojinilor de papura şi al coşurilor cu nuiele de salcie din lunca Siretului. Pentru el, ajuns general, nu era de înţeles de ce aceşti sărăntoci nu vor să se înscrie în colectiv. Dar în sat a fost primit cu parul de Toader Iordache şi nevoit sa facă calea întoarsă. Nu s-a dat bătut.

A ordonat înconjurarea satului cu armata şi a convocat pe ţărani să vină la strunga satului în ziua de Joi, 4 Decembrie 1957. Oamenii s-au dus în aşteptarea preşedintelui Sfatului popular (Mihai Mocanita) şi a secretarului comitetului de partid (Ciocâltău). Dar cel care-a luat cuvântul ameninţându-i pe ţărani a fost căpitanul Ionescu, punând imediat mitralierele în cei vre-o 200 săteni.

Gheorghiu Dej, înlaturându-l pe Teohari Georgescu, nu a schimbat nimic, nici pe mâni nu s-a spălat, ci a adus un nou casap, care a te­rorizat ţara având sprijin necondiţionat în Pintilie şi Nicolschi. In toata aceasta perioada, muntele era martorul crimelor săvârşite de securitate în lupta contra partizanilor.

Pentru ilustrarea acestor pagini de epopee aruncam o privire înlăcrimata dar şi plina de admiraţie şi recunoştinţă pentru continuato­rii demnităţii româneşti: Dumitru şi Nicolae Fudulea în Babadag, Vasile Baciu din Dulgheru, Popescu Sever (student mort în lupta la Zegujani, pe Motru), Mogoş Ion şi Mazilu Nicolae (împuşcaţi în lupta la Padureni-Timis), Leluş Ion (împuşcat în lupta la Revetiş-Arad), Ursoniu (o fetita spânzurată ca a atenţionat pe un partizan în pericol de arestare), Novac Gelu la Obreja (împuşcat în luptă), Hasiu Andrei (mort în lupta la Voievodeni), Cosma Partenie (executat pentru aprovizionarea cu muniţie a partizanilor din Făgăraş), Dobre Pavel ( împuşcat la Revetiş, în lupta), Nasarâmba Dumitru...

...La începutul lui Ianuarie 1951 Stalin a convocat la Kremlin pe primii secretari ai partidelor comuniste cu miniştrii Apărării na­ţionale din ţările respective, printre alţii: Polonia cu Boleslaw Bierut şi cu ministrul Apărării Rocosvschi; Cehoslovacia cu Klement Gottwald însoţit de ginerele lui, A.Cepika; România cu Gh. Gheorghiu-Dej însoţit de general Emil Bodnaras; Ungaria cu Mathias Rakosi; Bulgaria cu V.Cervenco; Germania cu Walter Ulbricht; din partea URSS Antonov (ministrul Apărării), Mailenkov, Beria, Mikoian, Hrusciov, Suslov şi alţii.

Cu această ocazie Stalin le-a spus ca războiul din Coreea a demonstrat slăbiciunea militară a Statelor Unite şi socotea că a sosit timpul să profite în Europa, fiindcă nici o putere nu este în stare să se opună armatei sovietice. Lagărul sovietic este net superior în timp ce armata americana nu-i prea mare şi este ocupa­ta în Asia. Acestea erau planurile conducătorilor sovietici de invazie a Europei la începutul anului 1951. Mai mult, sovieticii contau că sunt în posesia bombei atomice şi au superioritatea în arme convenţionale ce le permitea ajungerea la Atlantic. Sovieticii erau presaţi şi de faptul că trebuie să se hotărască înainte ca bomba cu hidrogen a americanilor să devină operaţională.

Pe lângă represiunea contra Bisericii, reformarea învăţământului cu epurarea şi arestarea cadrelor universitare şi desfiinţarea Academiei Române, s-a trecut la epurarea a peste 8.000 titluri de lucrări şi scoaterea din biblioteci a numeroase tone de cărţi de pe tot cuprinsul ţării, de la Academia Română, Bibliotecile Universitare, de la licee...până şi de la Scoală de nevăzători (Vatra Luminoasă Bucureşti), lucrări cărora li s-a dat foc, ca pe timpul naziştilor.

Paralel cu această acţiune de ardere a ştiinţei, comuniştii au lansat lupta contra "spionajului", văzând în fiecare intelectual un potenţial spion, mai ales pe cei ce studiaseră în străinătate şi pe cei ce aveau legaturi cu cei veniţi din străinătate, sau purtătorii de corespondenta cu rudele şi prietenii stabiliţi în străinătate. În 5/6 Mai 1950, au fost ridicate 83 personalităţi ale vieţii politice româneşti (pe drept cuvânt Ctitori ai României) din 1918 până în 1940, foşti miniştri, subsecretari de stat, guvernatori ai BNR... şi duşi în închisoarea Sighet ( nume de cod "Dunărea").

Pe tabelul întocmit de colectivul M.A.I. (format din Marin Jianu, gen. Pavel Cristescu, col.Gavril Birtaş, col.Mihail Dulgheru, Lt.colonel Teodor Sepeanu şi maior Ilie Bădică) se scria: "Tuturor elementele politice care au avut un rol în viaţa politică a ţării, să li se găseasca motive de internare si proces."

Pe 1 Aprilie au fost ridicaţi încă 2600 ţărani din Bucovina de Nord şi Basarabia şi deportaţi în Siberia....Urmând modelul sovietic, pe 15 Martie 1951, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Ana Pauker, Dumitru Coliu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej, au semnat HCM 344/1951, cu privire la mutarea persoa­nelor ce ar dauna "construirii socialismului". Aceştia nu puteau fi decât ţăranii.

Cu acea ocazie s-a format o comisie din cinci persoane care să ducă la îndeplinire ordinul: Alexandru Drachici, Marin Jianu, Mihai Burcă, Pavel Cristescu şi Vladimir Mazuru. Între Beba Veche şi Gruia, pe o adâncime de 20-25 km, ţăranii indicaţi de informatori ca având atitudini duşmănoase, în noaptea de Rusalii 18/ 19 Iunie au fost duşi şi aruncaţi pe Bărăgan. Au fost necesare 20.000 cadre militare, 2995 de camioane şi 6.191 de vagoane, care au cărat după cifrele oficiale 40.320; dar, în realitate, numărul a fost du­blu, ajungând la aproape 100.000 de persoane. Printre cei ridicaţi:

Când în comuna Ucuriş primarul striga la oameni să "mănânce prune" (tot pe 31 Iulie 1949) în com. Rogojeşti plutonierul Vârgolici, forţând pe ţărani să se ducă la arie, s-a văzut tăvălit, în timp ce lumea flămândă striga: "Afară cu bolşevicii, nu avem nevoie de comunişti." Pe 6 Aug. securitatea şi-a făcut intrarea în comună şi a început să aresteze după lista lui Onofrei Socaliuc (omul securităţii). Cei arestaţi au fost torturaţi şi condamnaţi la Suceava.

La Calafindesti pe podişul Dragomirnei, ţăranii revoltaţi au tă­iat firele telefonice şi moaşa Pruna a anunţat autorităţile care au sosit rapid la faţa locului şi ca să facă linişte, lt.de la Rădăuţi -Karl Segal, a descărcat mitraliera în cei peste 200 ţărani adunaţi la primărie. A fost împuşcat pe loc Vasile CACIUR, urmat de Filon ALEXEI şi Dumitru IRIMESCU iar Amfilohie DIACONESCU a murit la spital şi fiul lui Gheorghe Diaconescu (unul din cei 5 copii ai mortului) a fost rănit. Peste 20 de ţărani arestaţi au fost torturaţi şi li s-au înscenat procese. Alţii, destul de numeroşi, au luat drumul domiciliului obligator din Dobrogea iar familiilor nu li s-a dat voie să-şi îngroape morţii.

Pe 24 Februarie 1950 a sosit la Piteşti inspectorul Nemeş Iosif şi dintre călăii torţionari a luat pe Sobolevschi Maximilian şi PRISACARU Ion, pe care i-a instruit şi trimis la Braşov. Acolo au început să bată pe Zamfirescu Constantin şi Ismana Ion, care au început să strige pe geam şi a intervenit administraţia, oprind ree­ducarea prin violenţă. În continuare cei doi călăi s-au ocupat cu strângerea de informaţii până la 13 Feb.1951, când au fost trimişi la Peninsula.

La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de deţinuţi fără condamnare, toţi oameni în vârstă, s-a trimis o echipa de persoane de­semnată de Turcanu şi Iosif Nemeş ca să terorizeze pe aceşti lăgarişti. Aceşti torţionari au fost: Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin şi Vlădoianu Liviu. Administraţia i-a încura­jat şi le-a pus la dispoziţie celulele 10, 11 şi 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii.

Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA,Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU... A fost omorât istoricul de la Roma: GRAMA Gheorghe-Gioto de către Strugaru Mihai, alţii au înebunit, ca Ştefan Verescu şi preotul An­drei ADAM, care şi-au revenit după ani şi ani.

...Încă din Martie 1949 s-a început constituirea organizaţiei "Cru­ce şi Spada" şi pe 25 Martie s-au adunat să înceapă construirea cabanei de adăpostire în muntele Horaiţa de lângă Huedin. Securi­tatea din Cluj a aflat că pe 11/12 Aprilie vin unii delegaţi din Bucureşti. La aceasta întâlnire a fost şi ea prezenta (NR: securitatea) şi a fost împuşcat Ion TORCEA, unul din membri.

A urmat arestarea celorlalţi şi după ce în Sept. au fost condamnaţi la pedepse până la 25 ani, dintre cei peste 50 de arestaţi socotiţi conducători au fost scoşi din arestul de la Cluj din ordinul col. Mihai Patriciu şi duşi la Zam-Sâncrai şi împuşcaţi:: GHEORGHIU Gheorghe Marăseşti (conducătorul), FORJU Gavrilă (ţăran), POTRA Aurel (locotenent) şi PITURU Nicolae (farmacist).

Execuţia a avut loc pe 7 octombrie 1949. În aceiaşi zi de 7 Octombrie a fost împuşcat la Cheile Runcului şi partizanul PUI Miron, din Ocoliş-Alba, scăpat din grupul de la muntele Mare. In aceiaşi zi de 7 Oct. a fost asasinat şi BUDNEA Obreja din com. Ocoliş-Alba, tot la Cheile Runcului şi tot din dispo­ziţia aceluiaşi colonel de securitate Patriciu Mihai.

Deşi rezistenţa s-a făcut simţită încă din 1944, când Bucovinenii au sărit cu arma în mâna pentru apărarea moşiei strămoşeşti, ea a continuat sporadic până după furtul voinţei naţionale (alegerile din 1946) când s-a accentuat, deoarece s-a văzut că apusul nu poate să facă să păleasca "lumina" de la răsărit.  ANUL ÎNSÂNGERAT 1949 - Crime care se adaugă genocidului la care a fost supus poporul român, în "casa" lui. La 30(?) Ianuarie 1949 studentul Stoica Gheorghe, coborât din Bucegi, urmărit, a murit în lupta cu securitatea pe străzile Capitalei.

La început a fost Banatul. Bănăţenii s-au pomenit înăbuşiţi în 1948. La apus era Tito, care le întor­sese spatele; pe valea Timişului apăruse Epstein la Caransebeş revoltat de atâtea ceremonii religioase; geamgiul Kling Zoltan pe post de zbir jupuia ţăranii, la Timişoara tronau doi călăi: Ambruş Coloman şi Aurel Moiş. Ţăranii nu au mai avut decât un drum, calea codrului. Şi s-au adunat în jurul colonelului Ioan Uţă, a comandorului Petru Domăşneanu şi a tânărului avocat Spiru Blănaru, unindu-se şi apărându-şi libertatea şi "nevoile şi neamul."

In Biroul Politic al CC al PCR din 26 Iulie 1946, Vasile Luca reamintea una din cele 10 porunci ale Moscovei din 7 Martie 1945:"Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea partidelor istorice." Aşa a început asaltul împotriva lui Iuliu Maniu, prin pregătirea opiniei publice, cerându-se moartea lui de câtre mulţi brucanişti. A urmat infiltrarea partidului cu agenţi din afara şi din interior, precum: Domocos, Horezu, Dragulanescu Alex., Balaceanu Constantin, fraţii Paul şi Stejerel Sava...Au trecut la încurajarea dizidentelor, Nicuşor Graur, Guguianu-Sima, Nicolae Lupu, D. R. Ioaniţescu, Anton Alexandrescu, Cantemir Daniel, George Paun, Andrei Motoc.

Au încer­cat compromiterea conducătorilor, şantajarea rudelor (nepoţi şi fini) până la găsirea lui Constantin Gafencu, pe care l-au format şi dirijat spre asaltul final. I-au îndreptat paşii spre Lucia Scridon, pe care a întâlnit-o întâmplător, trecând prin parcul Ioanid şi astfel şi-a făcut intrarea într-un cerc naţional ţărănist, cunoscându-l pe Vlad Haţieganu, prin care a ajuns la uşa lui Iuliu Maniu.

La mai puţin de o lună de la declaraţia că "...guvernul sovietic nu urmăreşte scopuri de cucerire a nici unei părţi din teri­toriul românesc, sau de schimbare a regimului social existent... ", a început acţiunea "România în jug"- sub conducerea lui A.I.VÂŞINSKI.

-Mii de ţărani din Bucovina şi-Basarabia au fost duşi în lagărele de exterminare din Carelia, Ladoga, Tuia, Donbas şi supuşi la exterminare prin munca forţată.

-Peste 160.000 de ostaşi ridicaţi şi duşi cu forţa, presăraţi în lagăre de exterminare până la coasta Oceanului Pacific (în afară de prizonierii deja duşi până dincolo de Cercul polar...).

Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de 3—4.000 ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România.

In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor. Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo). Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor.

Pentru aceasta acţiune trădătoare se fac vinovaţi cei ce au mi­litat deschizând drumul comunismului care a măcinat statul român, după cum vom vedea; în sprijin aducem probe privind aproape o su­tă de mii de fiinţe din cele aproape două milioane cât au îndurat represiunea prin închisori sau deportare, unii fiind ex­terminaţi, alţii ieşind schilodiţi fiziceşte sau moraliceşte. În numele lor cerem reparaţii.

Pentru a putea fi identificate victimele, vor avea indicate unu sau mai multe elemente: data naşterii, locul naşterii, domiciliul, profesia, condamnarea (chiar şi număr de sentinţa), locul de deten­ţie, eventual locul de deces şi chiar torţionarul. Listele respective vor fi anexate şi se va constata ca genocidul a avut loc pe tot cuprinsul ţării şi s-a manifestat sub fel de fel de forme până la zisa prăbuşire a comunismului, continuându-se cu faţa "umana", cu rămăşiţele securităţii sau scursurile comuniste în vederea spolierii României.

După deschiderea Spaţiului pe Internet care-şi propune să ridice valul tăcerii aşezat intenţionat pentru acoperirea celor exterminaţi şi aruncaţi în gropile comune, în numele acestor fiinţe dragi, nevinovate, împrăştiate peste o jumătate de Europă, ajungând până la Kamciatka- supravieţuitorii genocidului comunist din România, care au umplut cu sângele şi lacrimile lor secolul 20, cerem să se facă dreptate pentru cei schilo­diţi fiziceşte sau moraliceşte şi pentru urmaşii lor, pentru ca astfel de barbarii să nu mai poată apare în lume pentru a învrăjbi oamenii sau chiar popoarele.

Comunismul s-a născut din trădare şi, de-a lungul a peste 7 decenii, s-a folosit de trădători pentru a instaura în lume anarhia şi teroarea manifestata sub forme sălbatice, chiar diabolice. Filozoful român P.P.Negulescu ne-a atras atenţia: "Noi şi înspăi­mântătoare filozofii au apărut pe lume, ca să înţelegem ce înseamnă în termeni de sânge, de ferocitate, credinţa că statul e totul, iar individul nimic."

Unul dintre românii care timp de 60 de ani a luptat permanent împotriva comunismului şi a simţit pe trupul său şi în organismul lui cele mai crunte torturi, ce l-au lăsat handicapat pe toa­tă viaţa, declara cu ocazia începerii acestui proces al comunismu­lui: " Cel mai sângeros sistem filozofic a fost comunismul, care a du­rat 3 sferturi de veac şi a lăsat în urma lui nenumărate gropi comune şi o mizerie apocaliptică. Este tragic că şi astăzi se mai găsesc oameni inconştienţi (unii foşti comunişti) care elogiază comunismul, uitând toate crimele comise de el." ( Remus Radina)