|
Alba Iulia, 1 decembrie 1918. Alături de românii din întreaga Transilvanie, din Banat, din Crişana şi din Sătmar, s-au dus pe Cîmpia Libertăţii, ca să se bucure de Marea Unire, şi delegaţii Comitatului Maramureş şi alţi maramureşeni, printre care şi cei de dincolo de Tisa. Însă, atunci cînd s-a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, în care se făcea vorbire despre întinderea României Mari "de la Nistru pîn’ la Tisa", aceştia s-au simţit părăsiţi şi au protestat, cerînd ca noua Românie să fie "pînă peste Tisa".
Deşi s-au făcut promisiuni că nu vor fi părăsiţi, jocurile de interese ale marilor puteri din cadrul Conferinţei de pace de la Paris, dar şi indecizia conducătorilor României de atunci au făcut posibilă pierderea pămînturilor româneşti din dreapta Tisei (din cei 10.500 km2 ai comitatului Maramureş, i-au rămas României numai 3.381 km2!), pămînturi pe care trăiau încă destui români.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
Săpăturile arheologice au găsit urme ale locuirii omeneşti în Depresiunea Maramureşului încă din timpuri preistorice. Urme sigure din Paleoliticul Superior şi Neolitic avem spre vest în Ţara Oaşului şi la sud de munţii Gutâi, dar din neolitic s-au găsit la Sighet, Câmpulung la Tisa şi pe malul stâng al Izei între Rozavlea şi Strâmtura.
Cu aproximativ 2000 de ani înaintea erei noastre pătrund şi în acestă regiune triburile indo-europene, astfel că Epoca Bronzului e bine reprezentată prin depozite mai importante la Săpânţa, Sarasău, Sighet, Tisa, Călineşti, Şieu, Rozavlea, Ieud, Cuhea, Sălişte şi Moisei.
Din perioada dacică sînt cetăţile de la Sighet (dealul Solovan), Onceşti (dealul Cetăţii), Slatina şi Călineşti, dar şi de monede, vase şi obiecte de provenienţă grecească şi romană, fapt ce dovedeşte legaturile comerciale şi culturale cu civilizaţiile mediteraniene, dar mai ales cu provincia romană Dacia.
Deşi a rămas înafara ariei cucerite de Imperiul Roman, dacii din aceste regiuni ale Carpaţilor Nordici au primit influenţele civilizaţiei romane, iar în final s-au romanizat devenind parte a etnosului românesc.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
În 1553 Maramureşul a fost inclus în principatul Transilvania.[23] Demn de menţionat că şi Petru Rareş viza stăpânirea cetăţilor Muncaciu şi Hust, prin urmare a Maramureşului de unde se coborâseră strămoşii săi cu două veacuri în urmă şi face demersuri în acest sens pe lângă Ferdinand. [24]
Împăratul Rudolf al II-lea întoarce Transilvaniei în 1606 comitatele Tokai, Bereg şi Ugocsa cedate în 1570 Habsburgilor de către Ioan Sigismund care păstrase totuşi Maramuresul cu Hustul. [25] O altă etapă în extinderea stăpânirii transilvane la nord-vest de Tisa este campania lui Gheorghe Rakoczi I care a ţinut din primăvara până în toamna anului 1644. Kosice a fost cucerită de trupele transilvănene la 11 martie punând pe fugă circa 14000 soldaţi imperiali. Un atlas rusesc arată că Transilvania secolului XVI cuprindea şi oraşul Kosice (azi în Slovacia) [39]
În noiembrie au început tratativele de pace între Imperiul habsburgic şi Gheorghe Rakoczi I iar în august 1645 prin pacea de la Linz, Transilvaniei i-a fost recunoscută stăpânirea comitatelor Barsod, Abauj, Zempleu, Ugocsa şi Bereg, Satu-Mare şi Szabolcs. [26] La schimbarea suzeranităţii turceşti cu cea austriacă, cei din urmă se vor instala în 1688 în cetatea Hust.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
ÎN REGIUNEA Transcarpatia din componenţa Ucrainei este incorporat nordul fostului voievodat Maramureş precum şi alte foste comitate care au gravitat spre Maramureş şi erau populate de români.
De la începutul mileniului al II-lea şi până la sfârşitul celui de al II-lea război mondial (când nordul a fost cedat Cehoslovaciei) Maramureşul a rămas unitar având ca hotare Carpaţii Păduroşi, Munţii Rodnei, Lăpuşului, Iaşului şi Bârjabei până la Teceu în câmpia Tisei.
Deşi Maramureşul, puternică vatră a dacilor liberi (la sfârşitul sec. III d.H. Commodus strămută la sud de Someş 12.000 familii) [1] a rămas în afara Daciei romane, a fost totuşi puternic influenţat de cultura şi civilizaţia romană. Maramureşul e considerat ca patrie primitivă a limbii române literare de către N. Iorga în ,,Istoria literaturii religioase a românilor” unde susţine că Maramureşul a fost ,,Toscana“ românilor, că el ne-a dat limba literară. [2]
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
|
|
|
|
Maramureşul de Nord
