Articolul a fost “studiat” în detaliu şi de conducerea superioară a armatei. Ca urmare, am fost anunţat că trebuie să mă prezint la minister, chemat de generalul Nicolae Militaru, pe atunci ministrul apărării. Doi februarie 1990. În ţinută de raport, cu cizme şi centură, m-am prezentat la minister. Ajuns în anticameră, la ora opt fix, conform ordinului primit, am fost antrenat în discuţii cu diverşi generali şi ofiţeri superiori.

Generalul locotenet Dumitru Puiu, fost comandant al diviziei de aviaţie din Timişoara, m-a abordat într-o manieră surprinzător de… omenească. S-a interesat dacă este adevărat că la Timişoara tancurile au zdrobit oameni sub şenile. I-am raportat că nu cunosc astfel de cazuri şi că numai cercetările vor avea darul să stabilească adevărul. Discuţia a avut un rol deosebit de încurajator pentru mine, în primul rând pentru faptul că generalul Puiu a fost de acord cu necesitatea schimbării în totalitate a conducerii ministerului apărării.

Am luat din nou loc pe canapea, aştep-tând să fiu chemat de ministru, când, în anticameră, a intrat, fălos, şeful meu, coman-dantul Trupelor de geniu, Gheorghe Popescu, şi el proaspăt avansat la gradul de general-maior (a nu se confunda cu comandantul diviziei din Timişoara). Era însoţit de colonelul Otto Breuer. Acesta din urmă, văzându-mi insemnele de genist, s-a interesat despre motivul pentru care am fost chemat de ministru. I-am raportat că, deocamdată, nu ştiu, dar presupun că din cauza unui articol apărut în presă sub semnătura mea.

Rămân din nou singur pe banchetă. Îl privesc pe generalul Popescu şi nu îmi vine să cred că un fost politruc are îndrăzneala de a-şi etala cu atâta aroganţă gradele de general… Care or fi fost meritele acestei creaturi comu-niste? Am aflat, chiar din spusele dumnealui, că are relaţii solide în noul executiv. Nu avea vreo treabă la ministru. Venise doar să anunţe că fusese avansat la gradul de general şi că va organiza o masă la Casa Armatei. Deja mă gândesc la cupele de şampanie pe care vechii şi noii generali le vor ridica în „cinstea” proştilor… a acelora care, prin sacrificiul lor, le-au deschis drumul spre magazia cu grade şi funcţii grase. Dacă vom urmări Monitorul Oficial, rămânem consternaţi. După anul 1989 armata nu avea şi nici nu are trupe care să facă faţă excedentului de generali.

Tot în anticameră l-am întâlnit pe Dumitru Cioflină, şi el proaspăt general, care, într-o discuţie cu un alt general, necunoscut mie, spunea că a cerut audienţă ministrului fiindcă nu îi convenea locul unde a fost mutat. După terminarea conversaţiei cu omologul său, generalul Cioflină a rămas lângă fereastră, în picioare, cu privirea aţintită pe uşa ministrului. Nu îşi ascundea agitaţia. Tresărea vizibil la fie-care deschidere a uşii ministeriale. Am avut un sentiment de dezgust, văzându-l atât de docil dar şi speriat de viitoarea confruntare cu generalul Militaru. Chiar dacă era îmbrăcat în impunătoarea uniformă de general, semăna mai degrabă cu o slugă, care, îndoită de la mijloc, îşi frământa în mâini căciula la uşa stăpânului şi se speria de orice zgomot venit de dincolo.

Nu ştiu ce a rezolvat atunci, dar în funcţia de comandant al Armatei a 3-a de la Craiova, pe care cu “onor” i-a acordat-o următorul ministru al apărării, generalul colonel Victor Athanasie Stănculescu, domnul Cioflină şi-a îndreptat rapid spinarea şi… a devenit propagandistul militar al partidului F.S.N., partid aflat după 20 mai la guvernare.

În luna septembrie 1990, a ajuns cu propaganda şi în unitatea noastră. Era însoţit de un alt proaspăt general, Victor Dumitrescu. Odată sosit, generalul Cioflină ne-a adunat în clubul unităţii şi, fără nici un fel de introducere, a cerut tuturor cadrelor militare, sub formă de sugestie, să se înscrie în “Vatra Românească”, fiindcă, până acum, el a reuşit să convingă şi să înscrie peste 2.700 de ofiţeri, maiştri-militari şi subofiţeri. Cu atâtea probleme pe cap, generalul “a uitat” să specifice şi faptul că respectiva organizaţie este angrenată politic. Probabil nu avea nici un fel de importanţă acest mic amă-nunt, de aceea, a trecut brusc la chestiuni mai “serioase”. De data aceasta nu mai este vorba de sugestie, motiv pentru care ne spune foarte răspicat:

“Partidele istorice, respectiv partidul ţărănesc şi cel liberal, nu trebuie agreate în rândurile armatei, fiindcă acestea urmăresc dezbinarea poporului şi a ţării. Societatea Timişoara este plină de legionari şi de spioni şi nu cumva să îndrăznescă cineva să devină membru al acestei organizaţii, iar aşa-zisul Forum Antitotalitar Român urmăreşte interese ostile democraţiei, întrucât ponegreşte Frontul Salvării Naţionale, singurul partid politic în care armata trebuie să aibă încredere şi pe care trebuie să-l sprijine acum şi în viitor. Cât despre flaimocea Doina Cornea, cum bine o caracte-rizează ziarul România Mare, sunt informaţii că luptă pentru subminarea economiei naţionale (!?) şi, în luările ei de cuvânt, ponegreşte ţara peste hotare.”

După acest maraton propagandistic, puterea l-a răsplătit, numindu-l prim-adjunct al ministrului şi şef al Marelui stat major al armatei. Oare ce merite deosebite a avut locotenent-colonelul Dumitru Cioflină pe timpul evenimentelor din decembrie 1989, pentru a-şi permite acum, după ce a fost avansat, (în mai puţin de două luni), la excepţional, la gradul de general, să sădească, în rândul militarilor, ura faţă de opoziţie şi faţă de personalităţile care au luptat şi luptă împotriva comunismului? Dacă armata nu face politică, cum trebuie caracterizată propaganda profesenistă a generalului Cioflină?

Mulţi membrii ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei au fost trecuţi în rezervă pe motivul că, prin acţiunile lor, fac politica opoziţiei şi, conform comunica-telor date de guvernanţi, militarii trebuie să aibă o atitudine neutră. Ce trebuie înţeles din aceste abuzuri practicate de putere ?… Trebuie înţeles că doar cei care fac propagandă fesenistă sunt “neutri” din punct de vedere politic şi, deci, nu vor fi trecuţi în rezervă, ci avansaţi în grade şi funcţii importante.

Membrii C.A.D.A. nu au făcut politica nici unui partid şi nu au cerut înlăturarea de la putere a FSN-ului sau a liderilor acestuia, ci au cerut trecerea în rezervă a militarilor compro-mişi pe timpul dictaturii şi a celor care se fac vinovaţi de reprimarea demonstranţilor din decembrie ’89, oprirea cursei avansărilor, pre-cum şi scoaterea armatei de sub influenţa oricărui partid politic.

Neliniştea  Generalilor-Nicolae DURAC

Nota redacţiei : Nu puteţi publica lucrarea decît cu acordul expres al autorului......mesagerie web: http://www.universulromanesc.eu/daciiliberi/contact/4-cutia-postala-electronica-sas-de-transfer/4-nicolae-durac.html