| Ciupeli de la buget pe filiera americană-CUPOLA-{13}-Mihai Munteanu |
|
|
|
|
Un spion, un afacerist şi doi diplomaţi - toţi americani, sunt monitorizaţi de contraspionajul militar de la Bucureşti pentru conexiunile lor cu înalţi ofiţeri ai serviciilor speciale româneşti. Miza: afacerile cu statul. Generalii români sunt Decebal Ilina (fost şef al spionajului militar) şi Marius Opran (STS). Printre diplomaţii americani se numără un ofiţer ONI şi fostul număr doi al Ambasadei SUA la Bucureşti. Decebal Ilina. General (r) Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA). A activat ca ofiţer al Direcţiei de Informaţii Militare, din 1980, în contrainformaţii. După Revoluţie, a condus DIM şi Contraspionajul Militar. Trece în rezervă în 2001. În guvernarea PSD, a fost secretar de stat la Industrii şi şef al Romarm. E asociat cu generalul (r) Marius Opran.
Marius Opran. General (r) STS. Fost ofiţer de transmisiuni, e, din 2004, general de brigadă STS. După ’89, devine secretar de stat în MAI şi consilier al lui Ion Iliescu. Acum, face afaceri cu echipamente de telecomunicaţii. Se vehiculează că ar fi fost ofiţer acoperit DGIA. Are însă un certificat care contrazice zvonul eliberat chiar de DGIA, când era condusă de generalul Gheorghe Rotaru, bunul său prieten.
Michael Myron Einik. Diplomat al SUA. Prima misiune: la ambasada SUA din Brazilia. În anii ’70, activează în Biroul american pentru Combustibili şi Energie. Apoi (în anii ’80), în ambasadele SUA din Nigeria şi URSS. În 1994, e numit adjunctul ambasadorului SUA în România, Alfred Moses. În 2001, revine în România. E asociat cu generalii Ilina şi Opran.
ÎN ATENŢIA CONTRASPIONAJULUI MILITAR - Generalii şi diplomatul SUA.......Bucureşti. Direcţia de Siguranţă Militară (DSM). Contraspionajul militar „a rămas cel mai penetrant serviciu secret din România“. Cel puţin aşa susţin specialiştii consultaţi de EVZ. DSM se subordonează Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, cu rol de protecţie internă (scurgeri de informaţii). EVZ a obţinut câteva rapoarte DSM care vizează grupări de afaceri cu interese în producţia românească de armament. Una dintre ele acţionează prin firma Cube Consulting Company SRL - consultanţă militară, echipamente şi tehnologii de apărare, sisteme de armament şi managementul obiectivelor strategice.
Turda. 2008. Retras în afaceri, diplomatul Michael Myron Einik îşi exploatează acum informaţiile şi relaţiile din România. El administrează firma Ambas Invest SRL (dezvoltare imobiliară), al cărei unic asociat e Alfred Moses (foto stânga), fostul ambasador al SUA la Bucureşti (1994-1997). Ofiţer în rezervă al marinei americane, Moses a fost consilierul special al lui Jimmy Carter, dar şi un diplomat de bază al lui Bill Clinton. La adresa din Turda a societăţii Ambas funcţionează şi Casa Raţiu de Nagylak SRL, finanţatorul unui complex turistic din zonă. Aici, Einik e asociat cu fiul ţărănistului Ion Raţiu, Indrei. MUNIŢIA ROMTEHNICA - Spionul marinei americane.......DSM a supravegheat operativ legăturile ofiţerului ONI, Ira Quinn, cu Aurel Cazacu, boss-ul Romarm. Interesele de afaceri ale celor doi vizează Romtehnica - gestionarul stocurilor de armament ale Armatei Române. Printre altele, raportul DSM relevă: „În septembrie 2006, Cazacu Aurel a fost contactat de Ira Quinn, care i-a solicitat perfectarea unei întâlniri de afaceri cu parteneri din Germania, ce doresc să cumpere muniţie. Demersurile lui Ira Quinn, despre care se cunoaşte că a fost până în 2004 şeful biroului ODC din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, relevă mai degrabă interesul unui ofiţer de informaţii american de perfectare a unei operaţiuni de export de armament, care să aibă ca obiectiv o posibilă recompensare materială a lui Cazacu Aurel, în vederea unei eventuale recrutări a acestuia“. "Îl cunosc pe Aurel Cazacu. L-am cunoscut mai târziu, după ce Medrom a câştigat licitaţia de la Romtehnica. Eu sunt în firmă din 2001. La licitaţie am câştigat doar o mică parte, ce nu voiau ceilalţi. Domnul Dyer era un simplu acţionar, nu avea o poziţie activă în companie. Medrom nu a primit niciun favor. E adevărat, înainte de ’99, licitaţiile nu puteau fi numite licitaţii, conta mai mult cine ştie pe cine.", Hahn Horst Otmar, managing director la Medrom SA
Bucureşti. Direcţia de Siguranţă Militară. 2007. Structura de contraspionaj a armatei monitorizează, în perioada 2005-2007, afacerile Medrom cu Romtehnica - traderul de armament al Ministerului Apărării. Un raport DSM, obţinut de EVZ, dezvăluie conexiunile lui Irving Dyer III şi ale ofiţerului CIA, Ira Quinn, cu Aurel Cazacu - şeful Direcţiei Producţia de Apărare din Ministerul Economiei şi Finanţelor (preşedinte Romarm) şi fost director al Romtehnica. Raportul DSM îl vizează pe Cazacu şi „permanentizarea legăturilor acestuia cu ofiţeri ai serviciilor americane de informaţii“. La fel şi contractul prin care compania din Luxemburg furnizează aparatură medicală pentru Romtehnica. Cităm un pasaj relevant: „Aurel Cazacu a avut întâlniri cu Ira Quinn - ofiţer american de informaţii - şi Irvin Dyer III. Despre Irvin Dyer III, se cunosc urmă- toarele: firma Medrom SA, cu sediul în 70, Grand-Rue, L-1660 Luxemburg îi are ca membri în consiliul de administraţie pe Maximilian von Habsburg şi Irving Dyer III. Firma a intrat pe piaţa românească în iulie 2001, când Maximilian von Habsburg (arhiduce de Austria şi principe al Ungariei - paşaport austriac V0648822) împreună cu cetăţeanul american Irvin Dyer III (paşaport american Z 80 13260) au contactat reprezentanţii C.N. Romtehnica pentru negocieri.
Scopul acestor negocieri îl reprezenta stabilirea posibilităţilor de colaborare în cadrul operaţiunilor off-set, aferente contractului semnat între C.N. Romtehnica şi firma Medrom pentru importul de aparatură medicală. (...) Prin tipul de afacere propus de către partenerul austriac (Maximilian von Habsburg) se încerca penetrarea economică a capitalului austro-ungar într-un domeniu important (aparatura medicală pentru MAp). Prin Irvin Dyer, fostul director Romtehnica, Cazacu Aurel, a perfectat mai multe întâlniri cu reprezentanţi americani implicaţi în procesul de reconstrucţie din Irak şi Afganistan, prin intermediul Ambasadei SUA la Bucureşti“ - precizează raportul DSM. Milioane de euro de la stat .......În intervalul 2002-2004, filialele din România ale societăţii luxemburgheze - Medrom Medical Systems SRL, şi Medrom Leasing IFN SA - au primit comenzi de aproape 36 de milioane de euro. De la stat. Şi următorii ani au fost prolifici, deşi valorile contractelor au scăzut. Medrom a furnizat aparatură medicală (oncologie şi radiografie) pentru mai multe spitale din ţară. De-a lungul timpului, printre clienţii importanţi ai Medrom s-au numărat spitale din Galaţi, Iaşi, Petroşani, Cluj şi Bucureşti, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, Universitatea de Medicină „Iuliu Hatieganu“ - Cluj-Napoca, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului din Bucureşti etc. În primele patru luni ale acestui an, grupul Medrom a obţinut opt contracte, a căror valoare se ridică la aproximativ 600.000 de euro. Cel mai bănos din 2008 datează din luna ianuarie, când Spitalul Judeţean din Craiova a achiziţ ionat aparatură medicală de peste 450.000 de euro de la Medrom. Procedura de atribuire: negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, din motive tehnice legate de protec- ţia unor drepturi de exclusivitate. Dacă, în 2002, Medrom Medical Systems a rulat în conturi 470.000 de euro, în 2006 a depăşit 1,6 milioane de euro. Prin suveica offshore Luxemburg-Isle of Man, Medrom se optimizează fiscal şi expatriază profitul.
Mihai Munteanu http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/805014/Ciupeli-de-la-buget-pe-filiera-americana/ |


