Foşti ofiţeri-cheie SIE şi SRI apropiaţi de Vîntu fac bani din energie şi imobiliare. Doi generali şi un colonel din serviciile secrete au devenit pilonii a două grupări controversate de afaceri. Miza: zeci de milioane de euro obţinuţi din relaţii clientelare cu statul.

Nicolae Iană. General SIE. Intră în DIE în 1977. În perioada 1983-1988 spionează la Amman (Iordania), sub acoperirea de secretar II la Ambasada RSR. Următoarea misiune: Cairo (Egipt). Tot sub paravan diplomatic. În 1991 este trimis în Kuweit, până în 1996. Întors, devine şeful unei direcţii operative din SIE, unde activează şi soţia sa. Trece în rezervă la 29 septembrie 2003.

Gheorghe Carp. General de divizie. Chestor-şef în Ministerul de Interne (MAI). Conduce regimentul de blindate de pe Şoseaua Olteniţei (UM 1305) care distruge baricada anticomunistă de la Inter, în zilele Revoluţiei. Ion Iliescu îl numeşte totuşi consilier prezidenţial. În 1994, se transferă la MAI, ca secretar de stat. Înfiinţează serviciul secret al MAI - fostul „Doi ş’un sfert“. A fost cercetat în controversata afacere EADS, de securizare a graniţelor, fiind acuzat că i-a presat pe membrii comisiei de licitaţie să grăbească procedura de achiziţie.

Ion Badea. Colonel SRI. În 1984, intră în Securitate. Din ‘99 până în 2004 conduce Unitatea de Analiză a SRI - primeşte informaţiile culese de ofiţerii operativi, le pune cap la cap şi poate face previziuni. Se retrage în 2004 şi colaborează cu casa de avocatură „Andrei&Crişan“, a lui Mircea Andrei, vicepreşedinte PDL Bucureşti. Acesta e avocatul ofiţerilor SRI Ovidiu Soare şi Gheorghe Dumitrache (acuzaţi de corupţie). PDL-istul Andrei reprezintă şi Petromservice (patronată de Sorin Ovidu Vîntu), iar colonelul Badea concepe regulamentele de funcţionare şi organigrama grupului media Realitatea TV - NewsIn (patronat tot de Vîntu). Este mason în Marea Lojă Naţională din România.

După ce, în anii ’80, l-a „vânat“ pe transfugul Ion Mihai Pacepa în Statele Unite ale Americii, un ofiţer român de contrainformaţii ajută un grup israelian să-şi transforme profitul obţinut din tranzacţiile imobiliare făcute în România în diamante de pe continentul african. Ţara vizată: Sierra Leone. Un colonel din contraspionajul ceauşist consiliază un grup israelian cu afaceri imobiliare în România şi diamantifere în Sierra Leone.

Dan Victor Bălăesh. Colonel DIE/CIE/SIE, a activat în contraspionajul extern. Cele mai multe dintre misiunile sale au fost îndeplinite în SUA, în anii ’80. Are dublă cetăţenie: româno-americană. În România, investeşte în imobiliare şi are cabinet de avocatură. Îl reprezintă pe afaceristul Haim Tzutziashvili. Potrivit surselor noastre, nu a trecut în rezervă.

„Harta imobiliară“ a Bucureştiului e divizată între două mari grupări de afaceri, ai căror membri provin din serviciile secrete. Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, privatizând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene.

Două mari grupări de afaceri îşi împart piaţa imobiliară din Bucureşti. Oamenii lor cheie provin din fosta Securitate şi din nomenclatura comunistă. Doina Nadia Popoviciu. Căpitan (r) contraspionaj. E fiica fostului prim-vicepremier ceauşist Ion Dincă „Te-leagă“ şi soţia magnatului imobiliar Gabriel „Puiu“ Popoviciu. A activat în Direcţia a III-a (UM 0625) din fosta Securitate, pe contraspionaj. Specializată în dialecte arabe. Liliana Badea. Căpitan (r) contraspionaj. A fost soţia lui Nicolae Badea, preşedintele clubului Dinamo. E fata cea mare a lui Ion Dincă „Te-leagă“. A predat la Şcoala de ofiţeri de Securitate Băneasa. Specializată în dialecte arabe. Dan Marcel Ghibernea. Surse din SIE susţin că e spion activ, dar el neagă. Disidentul Mircea Răceanu l-a semnalat drept ofiţer CIE, deconspirat, al regimului ceauşist. Tatăl său a activat în DIE.

Afacerile din România ale fostului şef Mossad şi o tranzacţie cu cartuşe dintre o companie israeliană şi Gigi Becali - intermediate de un spion ceauşist. Un colonel (r) român de contraspionaj extern reprezintă în România interesele de afaceri ale unui fost director Mossad. El a prestat servicii şi pentru o mare companie israelienă de comerţ cu armament într-o tranzacţie cu Gigi Becali.

Constantin Cetinoiu. Colonel (r) DIE/CIE/SRI. În 1973, absolvă şcoala de ofiţeri a DIE de la Brăneşti. Imediat, e încadrat în UM 0195 - unitatea de contraspionaj extern a Securităţii. După dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa, contraspionajul extern se desprinde de serviciul de spionaj, devenind independent. Cetinoiu conduce serviciul de contraspionaj pe spaţiul Elveţia-Austria-Germania .După 1985, se transferă în Centrala de Informaţii Externe (UM 0544). Îndeplineşte misiuni în Cipru, Franţa, Olanda, Anglia etc. După Revoluţie iese în rezervă. Însă, la scurt timp, este încadrat în SRI - Diviziunea E (apărare şi protecţie).

Un înalt ofiţer care a făcut parte din serviciile române de spionaj - atât înainte, cât şi după Revoluţie -, conectat la un dealer de arme israelian şi un avocat din Tel Aviv, cu rol de „paravan“, a furnizat logistica pentru Telecomunicaţiile Summitului NATO de la Bucureşti. De-a lungul anilor, ei au avut acces la secretele logistice ale armatei române şi la cele ale serviciilor de informaţii.

Cei trei au interese într-o companie bucureşteană profilată pe furnizarea de sisteme integrate de comunicaţii şi abonată la bani publici, precum şi la contracte strategice din sfera siguranţei naţionale. Miza: zeci de milioane de euro. În fiecare luni, „Evenimentul zilei“ va publica un episod din „Cupola“, un serial despre spionii lui Ceauşescu convertiţi în capitaliştii noii Românii. Azi, în vizor: generalul în rezervă Teodor Ileş, fost ofiţer DIE / CIE / SIE. El este agentul secret care, în timpul Războiului Rece, a adus în România tehnologia pentru producerea apei grele (folosită la centrala nucleară de la Cernavodă) şi, după Revoluţie, tehnologia militară „Avionics“. Prezentul îl găseşte în postura unui capitalist rapace, dependent financiar de instituţiile-cheie ale statului.

Cinci generali în rezervă ai armatei române sunt monitorizaţi de contraspionajul militar pentru afaceri care lovesc în interesul naţional. Operaţiunea „IUDA“, declanşată de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM, contraspionajul militar), a scos la lumină o pleiadă de generali intraţi în rezervă, dar activaţi în afaceri. Toţi gravitează în jurul lui Aurel Cazacu, fostul boss al Romtehnica şi actual şef al Direcţiei Producţia de Apărare din Ministerul Economiei şi Finan- ţelor (MEF).

Potrivit DSM, acţiunile acestora prejudiciază cercetarea, înzestrarea şi modernizarea armatei române, dar şi importul şi exportul de tehnică militară. Alexandru Popa. 29 iunie 2006, restaurantul Golden Tulip. Aurel Cazacu îşi bea cafeaua cu colonelul (r) Popa, fost director Romtehnica până în 1998, şi cu un dealer de armament din Sudan. Filajul DSM intră în acţiune. Cauza: „Sudanul este supus embargoului ONU şi embargoului SUA. (...) Afacerile cu armament cu parteneri din Sudan reprezintă o ameninţare la adresa României ca ţară membră NATO şi la adresa relaţiilor româno-americane“. Cu un an înainte, colonelul Popa „a propus Romtehnica o intermediere de armament pe circuitul Federaţia Rusă - C.N. Romtehnica - Congo“. DSM raportează: „Datorită suspiciunii de schimbare a destinaţiei finale, serviciul export/ C.N. Romtehnica nu a dat curs acestei propuneri. (...) Colonelul Popa Alexandru a fost semnalat, în 1999, în lergătura fostului ataşat militar al Ucrainei în România şi cu acţiuni de sprijinire a intereselor firmelor israeliene în relaţiile comerciale cu MAp“. După alegerile din 2004, Alexandru Popa a ajuns consilier în Ministerul Economiei.

Culisele tranzacţiilor cu armament dezvăluie anvergura operaţiunilor ruseşti din România. Un raport al Direcţiei de Siguranţă Militară de la Bucureşti (DSM - contraspionajul militar) pune în lumină modul în care serviciile secrete de la Moscova penetrează informativ industria naţională de apărare.

Miza: controlul operaţiunilor de import-export, cu potenţial financiar uriaş, şi informaţii „preţioase“ privind strategia de apărare a guvernului român. Filajul DSM identifică un personaj-cheie: Aurel Cazacu. Nume de cod: „Iuda“. Nume real: Aurel Cazacu. Funcţia: şeful Direcţiei Generale Industria de Apărare din Ministerul Economiei, prin care se coordonează Romarm, producătorul naţional de armament. Aurel Cazacu a fost luat în obiectivul Direcţiei de Siguranţă Militară (DSM) - serviciul de contraspionaj al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei. EVZ a obţinut câteva dintre rapoartele DSM. Analiştii identifică, pas cu pas, interesele ruseşti din jurul Romtehnica - traderul de armament al Ministerului Apărării. Avertismentul DSM nu se referă doar la riscul contrabandei cu arme româneşti, ci şi la spionajul economic al Kremlinului.

Un grup de foşti ofiţeri din spionajul românesc face afaceri cu apă minerală printr-o companie filată de contraspionajul militar. Un fost director adjunct al SIE şi firma la care lucrează acum sunt monitorizaţi de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM, contraspionajul armatei) pentru legături cu Aurel Cazacu, bossul Romarm, şi dealeri israelieni de tehnică militară.

În ecuaţie mai apar alţi doi generali (r) SIE şi două personaje-cheie din dosarele penale ale lui Adrian Năstase. Constantin Rotaru. General (r) SIE. Între 1986-1989, este director- adjunct al ICE Dunărea, unitatea de spionaj prin care se derulau operaţiunile de Aport Valutar Special ale Securităţii. În ’90 e încadrat în SIE, iar în ’94 trece în rezervă cu gradul de colonel. Ulterior, conduce societatea Grivco International, patronată de magnatul Dan Voiculescu, un cunoscut mai vechi.Revine în SIE şi, în ’99, ajunge director adjunct. Din 2005 e general în rezervă. În prezent, administrează Romaqua Group.

Emilian Ivan. General (r) SIE. Ofiţer în spionajul ceauşist, specializat pe spaţiul american, cu acoperire diplomatică. A fost ataşat economic la ambasada din SUA, apoi subordonat operativ al generalului Rotaru. După trecerea în rezervă preia o divizie a Romaqua Group.

Un spion ceauşist i-a vândut lui Verestoy Attila o firmă de IT. Tranzacţia nu se regăseşte în declaraţiile de avere ale politicianului. Ce îl leagă pe un înalt ofiţer din spionajul ceauşist de liderul grupului UDMR din Senatul României? Banii şi o prietenie veche. Generalul (r) Victor Marcu i-a vândut lui Verestoy Attila o firmă de afaceri digitale, cu statut de „autoritate de certificare“ - conferit de un ministru UDMR. Tranzacţia nu apare în declaraţia de avere a politicianului de Top 300. În paralel, spionul (r) e director în compania care a concesionat iluminatul public al celor mai importante oraşe din ţară.

Victor Marcu. General CIE/SIE/SRI. În 1968, absolvă Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa. În martie 1975, e încadrat în Direcţia de Informaţii Externe (DIE), numită, ulterior, CIE. Activează în UM 0103, spionând românii din străinătate care denunţă abuzurile lui Ceauşescu. Între 1980-1985 este şef de birou şi şef de serviciu în UM 0103. Apoi, din 1985 până în 1992, conduce efectiv unitatea. În ’92 e transferat în SRI şi avansat ca general printrun decret dat de Ion Iliescu. Alţi trei ani este adjunct al directorului SRI Virgil Măgureanu. Cu care intră în conflict şi ies la iveală implicările lui Marcu în reţelele arăbeşti de contrabandă cu ţigări, în operaţiunile cu carburanţi şi în celebrul scandal „Terasa Anda“. Urmarea: în 1995 iese în rezervă. În 2001 devine secretar general al Autorităţii Naţionale de Privatizare (actualul AVAS), condusă atunci de PSD-istul Ovidiu Muşetescu. Motivul oficial: verificarea bonităţii investitorilor străini. În prezent, face afaceri, se regăseşte în doctrina PSD, îl antipatizează pe Traian Băsescu şi îl enervează DNA.

POLIŢIE POLITICĂ - Comandantul „fantomelor“.......Bucureşti. Ianuarie 1989. Centrul de Informaţii Externe. În centrala serviciului comunist de spionaj, maiorul Victor Marcu comandă UM 0103. Nume de cod: „Victor Sârbu“, „Victor Niţă“. Unitatea secretă supraveghează informativ grupurile legionare din diaspora, iredentismul maghiar şi anihilează acţiunile emigraţiei ostile lui Ceauşescu.

Generalul (r) de spionaj Constantin Anghelache şi ex-maiorul Miki Şpagă s-au întâlnit în firma care a adus în ţară cafeaua braziliană. În afacere a intrat şi antrenorul Mircea Lucescu. Constantin Anghelache, omul care gestiona banii obţinuţi de spionajul ceauşist, şi Şerban Mihăilescu, şeful de cabinet al ultimului premier comunist, s-au reinventat, împreună, în capitalism. Imediat după Revoluţie, ei s-au lansat, cot la cot, în afaceri. Acum, primul excelează în business, iar celălalt e senator.

23 decembrie 1989. În Bucureşti, oamenii se împuşcă între ei. „Europa liberă“ dezvăluie un numă r de cont utilizat de Securitatea lui Ceauşescu, în operaţiunile sale valutare. Deschis la BRCE. Informaţia e divulgată de Liviu Turcu, spionul român care, în 1989, a dezertat în SUA. Responsabilul de cont: locotenent-colonel Constantin Anghelache, ofiţer de Securitate din comerţul exterior. „Europa liberă“ îl consideră pe Anghelache „un martor important“. Un an mai târziu, „martorul important“ călătoreşte precipitat în Elveţia şi Luxemburg. Mai multe conturi bancare sunt radiate. 23 decembrie 1989. Revoluţionarii din sediul CC îl capturează pe Constantin Dăscălescu, ultimul premier comunist. Şeful său de cabinet este Şerban Mihăilescu - ani mai târziu, secretar general al guvernului Năstase şi titularul poreclei „Miki Şpagă“.

Foşti agenţi din serviciile secrete ruse, bulgare şi israeliene, cu conexiuni la Bucureşti, furnizează cărbune energetic pentru termocentralele româneşti la preţuri umflate de aproape două ori - adaos pe care-l suportăm toţi din buzunar. Sistemul Energetic Naţional a importat huilă rusească prin intermediarii Boris Golovin (colonel în rezervă în spionajul militar rusesc), Tonya Halpern (aflată în atenţia contraspionajului militar românesc) şi foştii KGB-işti Constantin Iavorsky, Anatoli Patron şi Iuri Ustinov.

Furnizările de materie primă în Sistemul Energetic Naţional au fost monopolizate de foşti spioni sovietici, aliaţi în afaceri cu un om familiar agenţiilor de informaţii israeliene. Mai nou, un proiect de două miliarde de euro, dezvoltat la Galaţi, poartă amprenta spionajului rusesc. Boris Golovin. A fost colonel în trupele Spetnatz - GRU - serviciul de spionaj al armatei ruse. Reprezintă în România interesele lui Oleg Deripaska şi Igor Ziuzin, doi oligarhi ruşi, parteneri ai evazionistului mondial Mark Rich.

Tonya Halpern. Un raport al Direcţiei de Siguranţă Militară (contraspionaj) obţinut de EVZ indică apartenenţa ei la serviciile secrete israeliene. Sursele EVZ susţin că este ofiţer AMAN - spionajul militar din Ţara Sfântă. Importă cărbune în România prin offshore-ul ei din Cipru, Petlon Enterprises Ltd. Constantin Iavorsky. Fost general KGB, a monopolizat livrările de cărbune pentru termocentralele româneşti. S-a înconjurat în afaceri de o armată de ofiţeri SRI. Igor Ziuzin. Oligarh rus, controlează gigantul Mechel, furnizorul cărbunelui ars de CETurile româneşti. Ziuzin deţine şi combinatele siderurgice de la Târgovişte şi Câmpia Turzii.

Un spion, un afacerist şi doi diplomaţi - toţi americani, sunt monitorizaţi de contraspionajul militar de la Bucureşti pentru conexiunile lor cu înalţi ofiţeri ai serviciilor speciale româneşti. Miza: afacerile cu statul. Generalii români sunt Decebal Ilina (fost şef al spionajului militar) şi Marius Opran (STS). Printre diplomaţii americani se numără un ofiţer ONI şi fostul număr doi al Ambasadei SUA la Bucureşti.

Decebal Ilina. General (r) Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA). A activat ca ofiţer al Direcţiei de Informaţii Militare, din 1980, în contrainformaţii. După Revoluţie, a condus DIM şi Contraspionajul Militar. Trece în rezervă în 2001. În guvernarea PSD, a fost secretar de stat la Industrii şi şef al Romarm. E asociat cu generalul (r) Marius Opran.

Marius Opran. General (r) STS. Fost ofiţer de transmisiuni, e, din 2004, general de brigadă STS. După ’89, devine secretar de stat în MAI şi consilier al lui Ion Iliescu. Acum, face afaceri cu echipamente de telecomunicaţii. Se vehiculează că ar fi fost ofiţer acoperit DGIA. Are însă un certificat care contrazice zvonul eliberat chiar de DGIA, când era condusă de generalul Gheorghe Rotaru, bunul său prieten.

Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi, au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, privatizând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene. 30 de miliarde de euro. Aceasta este suma aproximativă pe care Uniunea Europeană o pompează în România până în 2030. O gură de oxigen dozată pentru economia naţională, de care va beneficia, în mod direct, mediul de afaceri. Un mediu de afaceri care, la 19 ani după Revoluţie, este dominat de foştii ofiţeri ai Securităţii ceauşiste şi de beizadelele acestora. Interesele lor financiare au o constantă: afacerile clientelare cu statul.

Se detaşează prin influenţă o castă aparte: ofiţerii de spionaj - disciplina de elită a culegerii de informaţii. Sau „pionii Marelui Joc“ - aşa cum le place unora dintre ei să-şi spună. Dacă, în comunism, formau o castă de privilegiaţi, tot ei au profitat de pe urma tranziţiei, convertindu-se în capitalişti şi formând un soi de oligarhie ereditară. Sunt conectaţi între ei prin fire invizibile, fac trafic de informaţii şi respectă instinctiv legea Omertei. Îşi măsoară patriotismul în milioane de euro, dar păstrează nostalgia epocii comuniste, când statul i-a luat de la brazdă şi le-a imprimat în scoarţa cerebrală tehnicile de spionaj sovietice. Acum sunt principalii beneficiari ai integrării europene, după ce decenii întregi au spionat democraţiile vestice ale Bătrânului Continent. Când sabotau NATO, în Războiul Rece, nici nu visau că, după nişte ani, vor intermedia tehnică specială americană. Şi-au păstrat reflexele profesionale şi se mişcă eficient la adăpostul discreţiei. Adică „la umbră“ - termenul lor argotic.

Stimati concetateni,...In timpul regimului comunist, in perioada 1948-1989, cetatenilor Romaniei le-a fost interzis dreptul de a avea capital in proprietate privata. Statul comunist a preluat o parte-circa o treime-din veniturile create de cetateni si a transformat-o in capital real-fabrici, uzine, hoteluri, spatii comerciale, etc.-care a intrat formal, conform Constitutiei, in proprietatea comuna, a intregului popor, de fapt, atributiile dreptului de proprietate fiind exercitate de statul comunist. Aceasta a fost, in fond, esenta regimului comunist-lipsa dreptului cetateanului la proprietate privata asupra capitalului-de aici decurgind si incalcarea celorlalte drepturi si libertati fundamentale ale omului.

Abolirea regimului comunist ar fi trebuit sa se concretizeze in trecerea imediata si integrala a capitalului din proprietatea comuna (comunista) a intregului popor in proprietatea privata a celor din ale caror venituri a fost acumulat acest capital, adica in proprietatea privata a cetatenilor Romaniei.

Guvernantii Romaniei postcomuniste au incalcat drepturile de proprietate ale romanilor, au respins „VARIANTA COJOCARU”, au trecut, mai intai, prin Legea 15/1990, cea mai mare parte – peste 95% – a capitalului national acumulat in perioada 1948-1989 din proprietatea comuna a intregului popor in proprietatea privata a statului, iar, apoi, prin legile „privatizarii”, au trecut, vanzand pe nimic, acest capital in proprietatea privata a strainilor si a unui grup minoritar autohton format din guvernanti si camarila acestora. Au savarsit, astfel, cel mai mare jaf si cea mai mare crima din istorie.