Depasirea prescriptiei complice se poate baza si pe observarea infractiunii continuate (vezi art. 122 cod penal) din care se poate extrapola (daca se vrea) gestiunea corecta a delictului continuat, ca baza a responsabilitatii civile. Ideea este fireasca, daca recurgi la temeiuri: prescriptia incepe sa curga de la terminarea unei infractiuni/ unui delict, oricit de lunga ar fi perioada pe care ele s-a intins. Dar cind s-au terminat actiunile imputabile infractorilor comunisti? Incepute prin spolierea cetatenilor si incarcerarea lor in puscarii (sau lagare de munca camuflate, cum ar fi CAP-urile) gravele crime impotriva cetatenilor Romaniei au continuat dupa 1990, in forme riguros demonstrabile.

Dupa 1990, prada acumulata de statul folosit pentru spoliere a fost "distribuita", prin diverse "inginerii", catre partasii tilharirii natiunii (da, jaf cu violenta)- care au declansat distrugerea economiei si degradarea genocidara a calitatii vietii.

Tainuirea crimelor facute prin legea si justitia comunista s-a facut de catre legea si justitia de tranzitie. Impiedicarea justitiei, paralizarea anchetelor si proceselor, a continuat pina azi, fapt dovedibil usor, pentru ca NIMENI NU A FOST PEDEPSIT, in ciuda reclamatiilor depuse. Orice termen de prescriere poate fi intrerupt pina cind infractiunea va inceta.

Nu intimplator s-a facut orice pentru a ascunde continuitatea regimului "rasturnat" in 1990. Nu intimplator partidele satelit si intelectualii aserviti "cred in schimbare", recunosc legitimitatea, se declara infrinti, ne roaga sa votam raul mai mic, ne invita la reconciliere cu calaii, etc.  Tovarasii au ramas la putere, afisind straie noi, pretextind "modernizarea"- dar dind legi care apara interesele vechii nomenclaturi criminale, imbogatite.

Folosirea premeditata a legii in sprijinul impunitatii este demonstrabila nemilos si arunca intregul sistem juridic in postura de complicitate (art. 26 cod penal) de care nu s-ar putea scutura decit trecind de partea populatiei-victima, evadind din ghearele celor ce ocupa ilegitim pirghiile puterii.

Daca nu ne ratacim de pe linia infractiunii continuate si nu uitam nici restringerea accesului la probe, putem scoate oricind din functie arma prescriptiei, folosita de sistemul anti-justitiar. Desigur, nu in fata judecatorilor de servici. Prescriptia reala va incepe sa curga o data cu prima judecare a crimelor - care ar dovedi ca blocajul a incetat.

O dovada de rea credinta a sistemului juridic (si de primitivism civic) este si tratarea imprescriptibilitatii. Pericolul de corodare a bazelor legalitatii, prin invocarea abuziva a perscriptiei, a determinat societatile emancipate sa declare anumite crime (si anumite drepturi) "imprescriptibile".

Cei ce au impus aceasta rafinare codului penal (plasata in sectia crimelor impotriva umanitatii) si civil (statutind perenitatea dreptului de proprietate) ar fi putut recurge la o marire a termenelor sau la o intarire a mecanismelor de suspendare si interupere. Dar au vrut sa bareze mai ferm raul impunitatii, microbul ce poate distruge radacinile dreptului.

Din pacate, aceasta intarire a legalitatii este interpretata in acelasi spirit simplist-formalist-tendentios, cu aceeasi neglijare a temeiurilor, a spiritului legii. O prima forma de reductionism incearca sa "rezerve" imprescriptibilitatea holocaustului evreilor, sau macar sa o limiteze la genociduri declarate de "organisme internationale abilitate". Nu cred ca aceia care se aseaza cuminti la coada mondiala de validat (partizan) genociduri, cerind voie sa judece distrugatorii natiunilor lor- reprezinta real aceste natiuni.

O a alta forma de evitare a imprescriptibilitatii se bazeaza pe speculatii semantice "savante" (profitindu-se de faptul ca cercetarea stiintifica poate fi invocata manipulator, in fata unui public care nu o cunoaste).

Mini-interpretii pretind ca masacrarea atitor romani, facuta in numele justitiei, poate ramine nepedepsita, din cauza limitarii imaginare a extensiei termenului "genocid", pe care chiar codul penal comunist l-a explicat astfel:" Art. 357 Savirsirea in scopul de a distruge, in intregime sau in parte o colectivitate [IR: fara restrictii privind genul colectivitatii] sau un grup national, etnic, rasial, sau religios [IR: enumerare pe care e absurd sa o consideri exhaustiva, in ciuda uitarii unui explicit "si altele"] a vreuneia din urmatoarele fapte:

a) uciderea membrilor colectivitatii sau grupului [IR: deci oricum, colectivitatea generica e adaugata grupurilor particulare]

b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului [IR: Precizare cu consecinte majore, in cazul lagarului romanesc]

c) supunerea colectivitatii sau grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugere fizica [IR: Cum ar fi tratamentul aplicat de doua decenii victimelor Tranzitiei]

d) Luarea de masuri tinzind la impiedicarea nasterilor in sinul col sau grupului [..]"

In loc sa respecte intentia de fond a celor ce au declarat genocidul imprescriptibil, aparatorii impunitatii pretind ca masacrul in masa, pe motive sociale, politice, culturale, etc. - e mai putin nociv. Dar ce om cu mintea normala nu ar considera genocid decimarea: " batrinilor peste 60 de ani", " femeilor blonde", "elevilor repetenti", "proprietarilor de pamint", "bolnavilor de diabet", "taranistilor" etc? De altfel, sa spui ca distrugerea populatiei Romaniei nu a lovit un grup national - e o sinistra batjocura.

Nereusind sa tina cont de temeiurile prevederilor formale, mai speriati decit trebuie de suparari (imaginare sau reale) ale unor cercuri de influenta din strainatate, promotorii imbogatirii codului civil cu un articol nou, care sa incrimineze "politicidul" nu observa ca dau apa la moara celor care sustin ca crima impotriva poporului roman nu era denuntata de vechiul cod- si deci, nu va putea fi penalizata, fara incalcarea "sacrului principiu" al non-retroactivitatii.

Nu stiau liderii comunisti ca e rau sa macelaresti si subjugi un popor? Are dreptul alt rost decit sa corecteze nedreptatile- retroactiv? Desi nimic nu ne obliga sa respectam… retroactiv norme care nu ar putea avea sediul decit in jurisprudenta sau legislatia comunista, e bine sa evitam mlastina diversiunilor juridicoase, ne-admitind ca de-abia de acum inainte, ceea ce au facut comunistii e condamnat si de lege.

Acaparati de chitibusuri, juristii romani (si din pacate, unii combatanti civici care le cad in plasa) nu observa ca genocidul pe motive politice ERA DEJA INCRIMINAT CLAR si declarat imprescriptibil in codul penal romanesc in vigoare in timpul comiterii crimei (continuata de altfel pina azi). Invit analistii superficiali sa reciteasca atent codul penal, aplicind regulile firesti de interpretare a limbii, de functionare a logicii si de discernere a spiritului legii.

Solutia cea mai buna pentru depasirea barajului format din prescriere - pe de o parte si evitarea imprescriptibilitatii - pe de alta … este atacarea lor simultana. Noi avem de-a face cu o crima majora, imprescriptibila, compusa (insotita) de o cohorta de crime continuate pina azi care, chiar daca nu ar fi conexe genocidului, nu au de ce fi prescrise (vezi neinvocarea de catre un stat curatit, intreruperea pentru forta majora , suspendarea pentru NUP-urile vechi, aparitia probelor noi o data cu deschiderea arhivelor, etc.).

Nu avem de ce sa ne reducem pledoaria la pista denuntarii crimelor imprescriptibile (si celor conexe) sau a crimelor ordinare (neprescrise - pentru ca justitia nu a putut functiona pina acum). De ce sa ne lasam capturati in meandrele consideratiilor josnice despre faptul ca genocidul asupra poporului roman e mai putin denuntabil ca altele (nefiind validat la Roma), despre suferintele noastre acceptabile, care ar merita mai putin reparatii ca ale altora.

Plingerea pe care am inaintat-o procuraturii in august 2006, in numele Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului ( http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm) depaseste aceasta capacana. Am cerut sa fie aplicat orice mecanism de eliminare a prescrierii, aratind ca pentru genocidul comunist ce s-a dovedit nepedepsibil pina azi, avem si temei de imprescriptibilitate si de ne-prescriere.

Am subliniat continuarea delictului prin protejarea imbogatirii criminalilor, facind din condamnarea acestei complicitati, de care se fac vinovati in primul rind liderii FSN, un cap de cerere - inca necercetat.

Dorinta de pace sociala sau impotmolirea in formalisme juridice - sint obstacole imaginare. Cu totul altele sint motivele nefunctionarii justitiei in Romania.

Scopul e limpede vinovatilor amenintati. El "scapa" numai banalistilor de serviciu si "expertilor" in drept nedrept: sa se evite confiscarea averilor facute fraudulos dupa 1990, in urma unor cercetari si unor procese care sa anuleze legitimitatea acestor imbogatiri.

Nu se simte in pericol numai vechea nomenclatura - ci toti cei care s-au hranit dupa 1990 din corpul Romaniei rapuse. Chiar si plantonul (vinatorii micilor chilipiruri) se solidarizeaza cu rechinii, speriat de "tulburarea apelor". Nu s-au strins in jurul Iliestilor si Romanilor, membri PCR pacaliti ca li se vrea pielea, lasati in fundul gol de inselatorii lor?

Patura infractorilor care a cistigat "tranzitia" (profitoarea crimelor comunismului) isi apara cuceririle ilicite- invocind caducitatea recursului la justitia paralizata pina acum si numind impunitatea "reconcliere" .

Daca vor reusi sa prelungeasca blocajul justitiar- nu va mai avea cine si de ce sa faca drepatate.

Nu exista stretegie mai anti-sociala.

Raspunderea celor care corup justitia dinauntru este uriasa si tradarea lor e condamnabila in veci.

Dar istoria a aratat ca omului nu-i reusesc perfect, nici macar crimele.

S-ar putea ca gunoiul bagat sub presul justitiei sa o antreneze in haosul produs de dezertarea ei.

9. De ce?

Contestarea legalitatii cu care se captureaza o tara, a esafodajului juridic carora cetatenii ii devin prizonieri, nu pare dirijabila spre tribunal ci rezolvabila extrajudiciar, prin reforma politica sau revolutie. Sigur, ar fi buna o revolutie reusita, sau ridicarea unui partid eliberator. Dar pina atunci? Lasam justitia in pace?

Sa te plingi unei instante-complice in numele unei legalitati-complice, pare absurd, tragic, inutil, gresit. Nu recunosti legitimitatea sistemului judiciar facind apel la el? Nu neaparat.

Se poate iesi spiral dintr-un cerc vicios… vicios. Sistemul juridic nu se reduce la aspectele sale contestabile, la partile sale infestate. De altfel, nu instrumentele sint miezul raului - ci cei care le folosec intr-un anume fel. Ramin suficiente prevederi legale pe baza carora putem reclama nedreptatea primara si contesta limitarile "legale" care impiedica demonstrabil dreptatea.

Folosesti o parte din drept ca sa denunti alta parte. Este ceea ce am incercat sa fac in dosarul feseniadei (http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm).

In astfel de plingeri "duale", SITUATIA DE DREPT POATE FI ANALIZATA CA SITUATIE DE FAPT - pentru a dovedi piedicile puse de justitie in calea dreptatii. Sa vedem ce vor face gestionarii dreptatii dovedit delictuale, prinsi ca si noi in capcana cercului vicios declansat de uzurpare. Ar trebui sa-si aminteasca de sarcina lor principala: sa faca dreptate, eliberati de imperative legale contradictorii.

Nu vor face asta? Tot va fi mai bine decit sa stam inerti, paralizati de perplexitatea situatiei noastre. Respingerea unei plingeri bine concepute, pierderea unui proces bine argumentat, alimenteaza critica justitiei mai bine decit orice divagatie, revelind mecanismele anti-justitiare, intarind Marea Acuzatie. De exemplu, o prescriere ilegala poate ilustra disfunctiile din instante, in timp ce una legala abuziva- pe cele din legislatie.

Prea putin - vor spune "pragmaticii". Cu ce ne alegem combatind- revelator dar fara efect imediat- folosirea contra-justitiara a prescriptiei si in general, protejarea legala a profitorilor infractiunilor comuniste? Cu o fereastra spre adevar, cu un fir de lumina nestins, cu un punct de referinta.

Sa presupunem ca intr-un tirziu (silit, crezindu-se in afara de pericol, napirlit spre alta generatie) Sistemul ar concede ca judecarea crimelor comuniste si post-comuniste a fost impiedicata si ca acest lucru relanseaza termenele pentru judecarea infractiunilor (care nu sint considerate imprescriptibile). Calaii insa nu vor mai fi. Urmasii lor, vor fi transformat avantajele materiale oferite de "intreprinzatorii" lor parinti in capital albit (pamint, case, bani, firme, slujbe bune, profesii respectabile, etc). In timp ce urmasii victimelor jefuite prin stat - vor fi devenit angajatii urmasilor rapitorilor, poate tovarasii lor- sau vor fi plecat departe, ca sa-si refaca intre straini o viata curata. Cine si cum va mai putea fi pedepsit? In interesul cui? Cui, cum si de ce i se vor mai putea oferi reparatii?

Voi trata in alt loc raspunsurile posibile, modul de a corecta partial si intirziat daunele (despagubiri oferite urmasilor pagubasilor de catre mostenitorii infractorilor, condamnarea post-mortem a marilor criminali, etc.) . Dar admit ca astfel de paleative sint tirzielnice si problematice.

Si atunci? Ce rost mai are toata analiza, tot zbuciumul, toate eforturile de denuntare? Nu mai bine o luam de la zero, uitind ce s-a intimplat? De ce sa te otravesti cu adevarul unei infringeri, in loc sa-i intorci spatele, reluind "drumul spre viitor"? Mai foloseste la ceva un adevar care nu produce dreptate?

A venit momentul sa-mi marturisesc metafizica.

Cred ca cresterea sensului (care intovaraseste devenirea noastra fizica) are radacinile in trecut si ne sculpteaza forma- pe longitudinea timpului. Prezentul nu e decit suprafata integrarii noastre, sub care acumulam realitatea trecutului- ce ne constituie. Inaintam cu spatele la viitor (cum spunea Coanda) si cu fata la trecutul care se intregeste continuu. Pina si "utopiile" sint pofta de un alt trecut.

Cei care ne invata sa ne traim prezentul uitindu-ne volumul, ne indeamna la nimicnicie. Uitati de ce ati plecat azi din casa si veti ajunge oriunde. Uitati cine a plecat din casa si va ajunge… altcineva. Reflectarea corecta a realitatii trecute face parte din plamadirea fluviului sensului. A pleca de la zero - inseamna a reveni pe prima treapta a scarii, a da drumul la vid peste noi.

Numai condamnarea celor care impiedica (de doua decenii) pedepsirea crimelor comise in deceniile precedente ne-ar permite sa urcam mai sus, sa reanimam increderea in societate, sa dezvoltam conditia umana.

Cangrena justitiei cere diagnostic, medicatie si chirurgie. Reparatia reala a metaprejudiciului, reabilitarea reala a dreptatii, deparazitarea. Depasind prezumtia legitimitatii automate a legii, trebuie sa folosim sistemul judiciar pentru a incrimina disfunctiile sale, cerind: judecarea judecatorilor, anchetarea anchetatorilor, administrarea administratorilor.

Iar daca… "nu va fi sa fie", trebuie ca macar revelarea faradelegii sa ne apere constiinta de golire. Nu putem valida tacind succesul unei strategii anti-justitiare, care reprezinta distrugerea conventiei sociale.

Sa lasam urmasilor nostri concluzia ca teoria statului si dreptului e o diversiune? Daca ramine asa, orice "realist" va incerca sa eludeze legea, sa intre in benzile acaparatoare ale puterii, ca sa-si poata parazita semenii prinsi in plasa "legalitatii".

Uitati-va in jur si veti vedea ca, in ciuda aparentelor de civilitate (omul nou isi inseala tot mai bine fratii) - chiar asta se intimpla. Romania a devenit un cuptor de mirsavii, in care domesticitii tarati si alienati putrezesc, zvircolindu-se in nisip miscator.

Putinii ireductibili, marginalizati, pot conchide ca timpul rabunzarii personale a revenit, ca celula umana individuala trebuie sa loveasca direct microbii care ataca societatea, nemaiasteptind interventia institutiilor - primele capturate de agresor. Dupa demisia dreptului, eu nu voi putea condamna pe cei care fac asta. Dar un razboi generalizat - nu poate construi o societate organica. Trebuie gasita o alta iesire, daca mai vrem sa creada cineva in conventia sociala.

10. Ce-am putea face?

Desigur, o problema de asemenea amploare ma depaseste total. Am dorit doar sa instig la cautarea colectiva a unei solutii, realizind ca solidaritatea, energia si rigoarea necesara sint problematice, din cauza disolutiei produse de agresiunea indelungata (si a manipularii prin care media confiscata ecraneaza nazuintele justitiare izolate).

Pot doar sugera proiecte la care m-am gindit in acesti ani:

- Intensificarea imediata (pina se estompeaza o parte a rostului, prin disparitia victimelor) a eforturilor pentru cercetarea si judecarea responsabililor, confiscarea averilor acaparate si mostenite (daca nu raspund pentru ce au facut parintii lor, de ce sa foloseasca mostenitorii jefuitorilor prada obtinuta, pentru a mentine in mizerie copiii victimelor?).

- Razboi total prescriptiei, pe aliniamentele semnalate mai sus.

- Deschiderea arhivelor, organizarea eficienta a fondurilor; facilitarea reperarii probelor; pedepsirea celor care au sabotat documentar justitia.

- Recurs la recursivitate: trecerea de la lupta pentru condamnarea crimei A1, la lupta pentru penalizarea crimei A2 - de nepedepsire a crimei A1; apoi, daca e nevoie, la denuntarea tainuirii crimei A2 , etc. La capatul unui lant oricit de lung de protejari comise prin statul acaparat - se va afla pedepsirea ultimului inel, pentru intreaga cascada.

- Judecarea crimelor comunismului inglobata (actualizata) in judecarea crimelor regimului de tranzitie - facute pentru protejarea si inavutirea faptasilor primei crime.

- Anularea tuturor privatizarilor, facute din averea comuna a fostilor prizonieri ai statului lagar, operata de gardieni (totdeauna nejustificat si deseori ilicit)- in numele unui proprietar nelegitim (statul opresor). Condamnarea celor care au instrainat sau distrus proprietatea comuna a cetatenilor romani.

- Legiferarea raspunderii politice pentru emiterea unor legi de protejare a infractorilor, penalizarea drastica pentru delictul de uzurpare a statului. Pina nu demult, cuceritorii statului isi pedepseseau predecesorii (inamicii) fara multe formalisme, in numele justitiei revolutionare sau a dreptului international ( a se vedea procesele de la Nurenberg, Belgrad , Bagdad, etc) . "Progresul juridic" ne-a aruncat in extrema contrara (spre bucuria criminalilor comunisti): crima prin lege pretinde acum inatacabilitate, eliminind si ultima reduta din calea uzurparilor politice: frica de pedeapsa - in cazul pierderii puterii.

- Combaterea falsei reprezentativitati, instaurarea democratiei reale (cit mai directe) bazate pe puterea cetateanului; legiferarea raspunderii politice, a contractului electoral, a transparentei totale a votarii in parlament.

- Sustinerea formatiunilor politice care propun masuri pentru judecarea regimului comunist si post-comunist, pentru confiscarea avutiilor pradate, pentru reformarea profunda a sistemului juridic.

- Masuri pentru ca procurorii sa raspunda pentru auto-sesizari "neglijate" sau NUP-uri nejustificate.

- Eliminarea oricarui privilegiu pentru cei aflati in slujba justitiei; suspendarea inamovibilitatii -in cazul activitatii vadit deficitare sau antijustitiare; responsabilitati penale si civile pentru anchetarea sau judecarea abuziva ; masuri pentru ca judecatorii sa-si actualizeze prezumtiile despre "legalitatea" comunista si post-comunista; asigurarea transparentei judiciare (care sa sprijine noi temeiuri de recuzare- la ora actuala nici daca un judecator cotcodaceste in loc sa vorbeasca, nici daca neaga evidentele si calca legile- nu poate fi recuzat); responsabilitati concrete pentru eroarea si abuzul judiciar ( concretizind articolul 52 din Constitutie).

- Prevederi de penalizare drastica a practicarii dolosive a avocaturii (aparare nefiresc de slaba a intereselor clientului, intelegeri cu partea adversa, prelungirea nejustificata a procesului, etc.).

- Formarea si sustinerea unor juristi profunzi, justi si liberi - care sa sa poata lupta pentru eliberarea justitiei.

- Combaterea formalismului si simplismului, obligatia de verificare a temeiurilor legitimitatii legii.

- Combinarea legilor noi cu interpretarea adecvata a celor vechi, respingindu-se aplicarea anti-justitiara a tezelor non-retroactivitatii.

- Detronarea "elitei" civice si politice "anticomuniste", care a confiscat pina acum rolul justitiar, deturnind cauza dreptatii spre supapa scuzelor simbolice, a reparatiilor "istorice", a reconcilierii- prin armistitiu semnat de impostori in numele victimelor. Acesti "fruntasi" care au compromis un razboi ce le depaseste capacitatile intelectuale, morale si energetice- trebuiau sa se dea de mult deoparte

- "Lustratia" fostei nomenclaturi… dupa 20 de ani, este una din pistele false pe care sintem antrenati. Nu pentru ca "structurile noi" functioneaza normal cu oameni vechi, naraviti si dusmanosi. Dar discriminarea, fara un proces justificativ, a unor categorii sociale- reprezentate prin citeva stafii- nu este solutia.

De ce sa ne transformam in victime calaii, sa ne spuna feciorasii comunisti ca sintem la fel cu parintii lor? Nu putem reabilita justitia decit pedepsind motivat, penal si civil, numai pe cei care au participat la pedepsirea nevinovatilor.

Crimele dintre 1944-1989 trebuie judecate, pentru a epura aparatul de stat, nu numai de cei care le-au comis (multi disparuti in tihna) ci mai ales de cei care i-au protejat dupa 1990, de noua nomenclatura.

Nu aplicind punctul 8 mai poate fi curatit statul de actualii sai uzurpatori- ci trimitindu-i dupa gratii pe infractorii FSN si complicii lor, pentru a se cai, in condictii adecvate, ca au impiedicat judecarea crimelor comunismului pina azi, ca au blocat accesul la dovezi, ca au sprijinit economic vinovatii, ca au deturnat revolutia de eliberare anticomunista, ca au jefuit (printr-o "privatizare" frauduloasa si devastatoare) detinutii eliberati din lagarul comunist".

- Studierea patologiei juridice; revelarea crimei facuta prin stat (lege); denuntarea uzurparii institutionale (intru capturarea cetatenilor) ca temei de delegitimare a legii; revelarea calitatii de anticorp a luptatorilor pentru un stat eliberat de paraziti- care nu trebuie considerati "anarhisti".

- Educatie justitiara. Tinara generatie nu va sprijini reabilitarea dreptului, daca nu intelege efectul patologiei juridice asupra societatii trecute, prezente si viitoare.

- Cucerirea unor instrumente mediatice care sa permita explicarea misiunii justitiare- fara de care nu se poate obtine sprijinul populatiei in propria ei eliberare.

- Depasirea paraliziei create de dezamagirea fata de ce s-a intimplat pina acum.

- Crearea unei retele de "solidaritate justitiara" (vezi proiectul CIVES lansat la 18 decembrie 2008) care sa sustina coagularea unui Sistem anticorpic, care sa poata infrunta cu sanse mai mari justitia criminalizata. Etc.

Poate zice vreun "justitiar" ca nu avem ce face? Se poate dezerta cu constiinta impacata?

L-am intrebat de curind pe Gavril Vatamaniuc, pe Cicerone Ionitoiu, pe Viorel Roventu ce sa fac, daca sufletul ma indeamna continuu sa nu renunt… si mintea imi spune continuu sa ma retrag, pentru ca nu am linga cine lupta.

Roventu: Ce conteaza ce am facut noi in trecut, daca nu stim ce sa facem de acum incolo?

Vatamaniuc: Toata viata m-a sfisiat aceasta intrebare, cu ea am trait acolo in munti, rezistind.

Ionitoiu: Mintea vorbeste pentru tine, sufletul - pentru poporul roman.

Sint curios ce crezi tu, cititorule?

Reabilitarea legalitatii: de la combaterea prescrierii la condamnarea uzurparii justitiei - Ioan ROŞCA

Preluat din : http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp.htm

De studiat  : http://www.procesulcomunismului.com/marturii/default.asp.htm