Domnule Ciucă,…..Ultimul mesaj primit de la dv m-a bucurat. Preţuirea care vi s-a arătat la curtea europeană mi-a confirmat că nu m-am inşelat văzînd în dv un partener pentru discutarea problemelor teoretice şi practice de drept care mă frămîntă, chiar dacă le abordăm din unghiuri diferite. In discursul laudativ cu care a fost salutată plecarea dv dintr-o misiune juridică de înalt nivel, este accentuată preocuparea dv metodică pentru scrutarea temeirilor normelor juridice- care mă frămîntă şi pe mine. De aceea revin la invitaţia de a face cunoscută public părerea dv. faţă de observaţiile mele privind (ne)funcţionarea justiţiei din România, raportată la problemele fundamentale ale teoriei statului şi dreptului.

Nu mai reamintesc celelalte provocări ale mele în direcţia dv. Vă semnalez doar cîteva adrese la care am expus problema mea de cercetare-acţiune: AICI, AICI, AICI, sau demersurile concrete făcute de mine pentru a demasca (in)justiţia română:  AICI, AICI, AICI.

Drumul meu spre intrebarea "Pe ce se bazează şi cum creşte legitimitatea unui sistem juridic?", care se loveşte de obstacole nedepăşite, nu este cel obişnuit, al unui practician, sau al unui teoretician specializat. Cercetarea mea interdisciplinară (teoria sistemelor şi cibernetică, psihologie (socială) şi teoria cogniţiei/cunoaşterii, logică şi epistemologie, teoria explicaţiei, comunicării şi educaţiei, teoria jocurilor, negocierii şi cooperării etc.) nu a avut- mult timp- şi dreptul printre componente (sau aplicaţii). Primele mele legături cu problematica (literatură) juridică au fost ocazionate de interesul pentru traseul profesional al soţiei mele, o juristă din generaţia dv. Dar în ultimii ani, implicarea în încercarea de judecare/reparare a abuzurilor regimului comunist m-a silit să urc treptat scara de la pretenţia civică la plîngerea petentului, apoi la alcătuirea pledoariei şi consultarea legislaţiei si jurisprudenţei, care au impus studiu teoretic şi în sfirşit, căutări privind bazele epistemice ale teoriilor statului si dreptului.

Domnule Iliesiu, Am descoperit azi pe Internet un nou Apel initiat de dvs: pe legatura web indicata aici ...Vad ca protestul meu a fost publicat de administratorul site-ului: "Niciodata nu am semnat si nu as semna acest apel. Mai mult, am atras atentia repetat celor care-mi folosesc numele fara acordul meu sa inceteze acest abuz, care ma compromite. Ioan Rosca".

Nu pot cauta toate locurile in care au ajuns aceste "Apeluri", facute si in numele meu, fara acordul meu - pentru a ma apara, cu tardive dezmintiri.

M-ati facut de exemplu sa par a cere: declararea zilei de 23 August ca zi de lupta impotriva nazismului si comunismului (?!), numirea domnului Tismaneanu ca director al unui Institut de cercetare a martirizarii Basarabiei (?!?!), etc. (Cine stie ce altceva ati mai pretins ca sustin…). Poate ca pentru dvs. nu era decit capitalizarea unui nume in plus, pe care sa va ingrasati legitimitatea - dar pentru mine, aceste falsificari sint extrem de daunatoare.

Depasirea prescriptiei complice se poate baza si pe observarea infractiunii continuate (vezi art. 122 cod penal) din care se poate extrapola (daca se vrea) gestiunea corecta a delictului continuat, ca baza a responsabilitatii civile. Ideea este fireasca, daca recurgi la temeiuri: prescriptia incepe sa curga de la terminarea unei infractiuni/ unui delict, oricit de lunga ar fi perioada pe care ele s-a intins. Dar cind s-au terminat actiunile imputabile infractorilor comunisti? Incepute prin spolierea cetatenilor si incarcerarea lor in puscarii (sau lagare de munca camuflate, cum ar fi CAP-urile) gravele crime impotriva cetatenilor Romaniei au continuat dupa 1990, in forme riguros demonstrabile.

Dupa 1990, prada acumulata de statul folosit pentru spoliere a fost "distribuita", prin diverse "inginerii", catre partasii tilharirii natiunii (da, jaf cu violenta)- care au declansat distrugerea economiei si degradarea genocidara a calitatii vietii.

Tainuirea crimelor facute prin legea si justitia comunista s-a facut de catre legea si justitia de tranzitie. Impiedicarea justitiei, paralizarea anchetelor si proceselor, a continuat pina azi, fapt dovedibil usor, pentru ca NIMENI NU A FOST PEDEPSIT, in ciuda reclamatiilor depuse. Orice termen de prescriere poate fi intrerupt pina cind infractiunea va inceta.

Nu intimplator s-a facut orice pentru a ascunde continuitatea regimului "rasturnat" in 1990. Nu intimplator partidele satelit si intelectualii aserviti "cred in schimbare", recunosc legitimitatea, se declara infrinti, ne roaga sa votam raul mai mic, ne invita la reconciliere cu calaii, etc.  Tovarasii au ramas la putere, afisind straie noi, pretextind "modernizarea"- dar dind legi care apara interesele vechii nomenclaturi criminale, imbogatite.

Folosirea premeditata a legii in sprijinul impunitatii este demonstrabila nemilos si arunca intregul sistem juridic in postura de complicitate (art. 26 cod penal) de care nu s-ar putea scutura decit trecind de partea populatiei-victima, evadind din ghearele celor ce ocupa ilegitim pirghiile puterii.

Daca nu ne ratacim de pe linia infractiunii continuate si nu uitam nici restringerea accesului la probe, putem scoate oricind din functie arma prescriptiei, folosita de sistemul anti-justitiar. Desigur, nu in fata judecatorilor de servici. Prescriptia reala va incepe sa curga o data cu prima judecare a crimelor - care ar dovedi ca blocajul a incetat.

Aparatorii regimului comunist folosesc auto-gratierea, cerindu-ne sa judecam numai abuzurile care contravin … legilor sale strimbe. De ce am aplica aceasta grila celor care si-au decimat legal predecesorii - pentru modul in care condusesera tara?

Nu ne obliga nici morala, nici logica, nici simetria, sa-i dispensam pe Tovarasi de legea talionului. Daca revolutiile pot conduce la judecarea regimului rasturnat (cum au facut ei dupa 1944) atunci poate face asta si revolutia din 1989. Iar daca legalitatea regimului rasturnat trebuie respectata, atunci comunistii trebuie pedepsiti pentru ca au incalcat acest principiu.

Sapind in adincimea in cautarea rosturilor ultime, se ajuge la un moment dat la nivelul primitivelor fara radacini. Nu exista temei ultim al fluxului continuu de evenimente si norme care se pretind juste, pentru a asigura o anume inertie.

Lenin a inteles bine asta, atunci cind a si-a centrat miscarea pe cucerirea puterii. Legitimitatea se construieste dupa, daca invingi. Ca sa nu fii la rindul tau rasturnat, iei apoi masuri de "stabilitate". Relativitatea valorilor, ambiguitatea exprimarilor, fragilitatea sensurilor, adincimea doar partial normabila a realitatii - nu trebuie insa exploatate cu rea credinta, justificind "acoperirea" crimei sub arbitrariu juridic. Sau, ma rog, Ei pot incerca, dar si Noi am putea opune rezistenta, in numele credintelor noastre (ancorante in transcendenta sau in sanatatea imanenta). Dreptul trebuie sa evolueze in sincronism cu conditia umana.

1. Procesul justitiei........Multe dintre eseurile-manifest pe care le-am lansat au putut apare ca izbucniri ale unui justitiarism patimas, poate justificat, poate consecvent - dar fara obiective concrete. Contrarevolutia FSN? Uzurparea puterii in stat? Jefuirea avutiei nationale? O fi. Si? Ce vrei sa spui cu asta, dincolo de propaganda pentru un anume adevar si o anume politica? Manipularea, farsa, domesticirea cetatenilor - se produc peste tot in lume si nu sint pedepsite juridic ci eventual depasite prin inlaturarea, blinda sau brutala, a celor care le folosesc la un moment dat.

Procesul comunismului, contrarevolutiei si tranzitiei nu poate fi decit moral (politic, simbolic). Delictul (crima, inselaciunea) politica nu se poate dovedi (pedepsi) - pentru ca opereaza deasupra legii, prin lege, in numele ei. Justitia are intotdeauna dreptate, nu e niciodata condamnabila. Inteleg astfel de intimpinari (rezerve) fiind si eu satul de incantatia critica obsesiva si sterila, care inlocuieste de 20 ani lupta cu boala ce surpa societatea romaneasca. Nu vreau sa ma adaug cohortei de mini-analisti care isi cistiga piinea (resectabilitatea, pacea interioara) facind nenumarate fotografii unei realitatii patologice, careia nu ii scruteaza radacinile si nu ii influnteaza evolutia.

De aceea, pe linga experienta infruntarii "justitiei", am investit eforturi in directia intelegerii mecanismelor daunatoare si a operationalizarii luptei cu ele. Coborind catre un nou strat explicativ, am sa-mi clarific (demasc) intentiile. Fiind probabil trecut de la categoria "bombastici", la "periculosi", dar ramind "utopic" sau "provocator"- asa cum sint taxat prin culisele civice. Textul e cam dens- dar am vrut sa comprim aici citiva ani de experienta si studiu.

Cind afirm ca mostenitorii criminalilor comunisti au uzurpat puterea dupa 1990 si ca au folosit legea pentru a-si proteja interesele - nu ramin in registru moral. Mi-am propus sa demonstrez metodic, studiind modul in care legile strimbe au fost strimb aplicate de oameni strimbi - cum a operat crima politico-juridica asupa Romaniei.

Si in alte parti legile au defecte sau sint aplicate cu erori. Dar nu in modul sistematic in care a lucrat in Romania intreaga masinarie a legalitatii in slujba injustitiei. Cind o suta de puncte sint pe aceeasi dreapta, nu se mai poate prezuma intimplarea, ci trebuie cautata cauza (directia, scopul) coliniaritatii criminale.

Nu ma las intimidat (de catre "tehnicienii" prizonieri a unei "specializari" inguste, sau a unor interese ascunse) de aparenta lipsa de suport juridic pentru justitiarism si (un nivel mai sus) de lipsa de suport epistemologic pentru emanciparea viziunii curente despre stat si drept.

In materie de distrugere "legala" a unei populatii, cazul romanesc justifica/impune lamuriri si inovatii. Nu putem ramine captivii lozincii "legea veche nu se discuta", stiind ca ne-a fost inoculata amortitor.

Teoreticienii meta-juridici dinafara zonei sinistrate dezbat consecintele eliberarii Europei de Est, sondeaza aporiile care submineaza prezumtiile dogmatice privind legalitatea, admitind legitimitatea "justitiei de tranzitie".

Trecerea de la un sistem legislativ, la unul de sens contrar, nu se poate rezolva prin "continuitate" si formalisme vicioase, ci recurgind la alte puncte de sprijin: dreptatea naturala, cutuma internationala, etc.

Constatind ca intre 1989 si 1991 s-a administrat, legiferat si judecat in Romania fara temelie constitutionala, Constitutia din 1991 trebuia sa legitimeze doar acele masuri tranzitorii pe care si le asuma si sa le corecteze pe celelalte.

Nu sa se derobeze, gestionind vicios retroactivitatea (protejind abuzurile facute intre constitutii, declarind necorectabile marile lovituri date poporului roman - in numele unei non-retroactivitati ce nu avea nici ea temei in perioada de reglementat).

Dar juristii complici trebuiau sa impiedice cu orice pret anularea legilor strimbe strecurate printre constitutii (cum ar fi legea fondului funciar)- care au permis formarea oligarhiei securicomuniste.