CADA şi ADM: Militaru şi Stănculescu.......Aşa cum a fost arătat în cadrul secţiunii II, la momentul constituirii sale ADM a avut o viziune întrucâtva diferită de cea a CADA referitor la priorităţile procesului de reformă din armată. Ulterior atât CADA şi ADM au căutat să-şi pună de acord ideile pe care le susţineau. Unele dificultăţi au apărut din cauza unei anumite opoziţii a grupării din CADA favorabilă generalului Stănculescu – în condiţiile în care conducerea armatei prefera dezacordul şi disensiunile între ofiţerii militînd pentru ideile CADA şi ADM. Din motivele arătate de asemenea în cadrul secţiunii II, ADM considera că generalul Stănculescu la conducerea Ministerului Apărării nu era o soluţie care să favorizeze procesul aşteptat de depolitizare, profesionalizare şi modernizare a armatei, de clarificare a implicării ei în evenimentele din decembrie 1989 etc.

La scurt timp după ce a fost numit ministru al Apărării, devenise evident că generalul Militaru era şi el nepotrivit pentru un asemenea rol. Nesusţinîndu-l pe Stănculescu, aşa cum o făcea CADA, ADM nu-l susţinea nici pe Militaru (chiar dacă uneori, implicit, s-a putut înţelege – sau s-a susţinut cu rea intenţie – acest lucru). În opinia ADM, alternativa era promovarea în această poziţie a unui ofiţer care, pe de o parte, să nu fi aparţinut ierarhiei militare superioare de până în decembrie 1989 iar pe de altă parte să nu fi fost implicat în acţiunile militare de reprimare a manifestaţiilor din decembrie 1989. Pe termen mai lung, ministrul civil era soluţia care trebuia să se impună.

Contestarea vehementă de către CADA a ministrului Militaru era foarte bine privită (şi cu siguranţă şi inspirată şi încurajată) de „elita” militară comunistă de la acea dată. Deşi ajuns până la poziţia de comandant de armată, sunt date care arată că generalul nu a fost foarte agreat de conducerea superioară de partid, de activiştii comunişti din armată şi de ofiţerii de Securitate („contrainformaţii”).

În anul 1978, el a fost scos de Ceauşescu din funcţia de comandant al Armatei 1 şi numit adjunct al ministrului Construcţiilor industriale iar în anul 1983 a fost trecut şi în rezervă. Din cuprinsul unui memoriu pe care generalul l-a adresat lui Ceauşescu în aprilie 1983 – şi în care acesta îi cerea secretarului general al Partidului, într-o manieră slugarnică, rechemarea în activitate – rezultă că generalului nu-i fuseseră comunicate motivele trecerii în rezervă.

Pe timpul campaniei împotriva lui Militaru şi în favoarea lui Stănculescu, ofiţerii CADA au invocat ca argument care impunea îndepărtarea celui dintâi din poziţia de ministru existenţa în arhivele Direcţiei a IV-a a Securităţii (Contrainformaţii militare) a două dosare („Corbu 1” şi „Corbu 2”, despre al căror conţinut, s-a spus, „ştia lt col Tănăsescu”) care ar fi probat faptul că Militaru fusese „agent străin” (sovietic, s-a susţinut)[13].

Dacă Militaru a fost sau nu „agent străin” a rămas un fapt practic neclarificat şi despre care nu s-a mai discutat imediat ce Stănculescu i-a luat locul (generalul, dar şi lt col Mircea Tănăsescu, invocat de ofiţerii CADA, a dezminţi ulterior categoric [14]).

Aproape sigur este, însă, că Securitatea (agenţi ai Direcţiei a IV-a) au furnizat informaţii (reale sau manipulatoare) ofiţerilor CADA cu scopul discreditării şi eliminării generalului – care la scurt timp după ce preluase conducerea armatei începuse să dispună măsuri de marginalizare a activiştilor politici iar la data de 2 ianuarie 1990, la numai o săptămână după preluarea conducerii Ministerului, desfiinţase Direcţia a IV-a a Securităţii şi anunţase intenţia trecerii în rezervă a agenţilor ei, gesturi care au provocat grave nemulţumiri.

Ulterior, succesorul său, generalul Stănculescu avea să înfiinţeze – “la propunerea CADA”[15]– Direcţia de contraspionaj (care a preluat şi foşti ofiţeri de Securitate din Direcţia a IV-a).

Ofiţerilor CADA le fusese livrat din arhive, tot în acea perioadă, şi memoriul din aprilie 1983, considerat de aceştia de asemenea incriminator la adresa lui Militaru, şi utilizat ca atare.

CADA şi ADM: împreună, chiar şi cu unele opinii diferite

Odată ajuns ministru al Apărării, cu sprijinul CADA, generalul Stănculescu a făcut un număr de gesturi întrucâtva promiţătoare pentru ideile pentru care militau CADA (şi ulterior ADM). După alegerile din 20 mai 1990, când se punea problema dacă va fi sau nu reînvestit odată cu desemnarea noului Guvern, el s-a arătat încă şi mai deschis, dorindu-şi ca ofiţerii din CADA, dar mai ales ADM, să nu-l mai conteste.

Se angaja, în schimb, în termen neechivoci, că va fi un susţinător ferm al procesului de modernizare a armatei şi al ideilor CADA şi ADM în acest sens. Ca urmare, CADA şi ADM au convenit că renunţarea la contestarea generalului ar putea să se dovedească benefică în cele din urmă.

Optînd astfel, ADM ţinea cont pe de o parte de faptul că în cele din urmă Stănculescu ar fi obţinut oricum întrega susţinere a CADA iar pe de altă parte de faptul că solidaritatea CADA şi ADM pe celelalte teme de fond ale procesului de reformă în armată era stringentă. Concomitent, CADA a asumat într-o mai mare măsură punctul de vedere al ADM referitor la necesitatea depolitizării (decomunizării) armatei, inclusiv prin evitarea accesului la poziţiile de decizie importantă a foştilor activişti de partid şi ofiţeri ai Direcţiei de contrainformaţii (de poliţie polţie politică) din armată.

După ce, la sfârşitul lunii iunie 1990, a fost reînvestit ministru, generalul Stănculescu a devenit în mod evident mai ostil CADA şi ADM (ceea ce pentru ofiţerii CADA şi ADM nu ar fi trebuit să fie deloc greu de anticipat).

În timpul „mineriadei” din iunie 1990, preşedintele Ion Iliescu a acuzat public CADA şi ADM de faptul că „pasivitatea” armatei în evenimentele de atunci s-ar fi datorat ideii pe care acestea o susţineau în sensul că armata nu trebuia să primească misiuni de apărare a ordinii de drept, de reprimare a manifestaţiilor anti-guvernamentale etc, misiuni care erau în dezacord cu cadrul legal existent la acea dată.

Generalul Stănculescu a folosit aceste acuze, vădit nejustificate, pentru a-şi motiva într-o anumită măsură noua atitudine. El s-a prevalat în acelaşi scop inclusiv de unele erori făcute de CADA (unele „inspirate” probabil chiar de gruparea favorabilă lui)[16].

Noua atitudine a ministrului, dar şi ostilitatea crescîndă a preşedintelui Iliescu şi a conservatorilor de la vârful armatei, au consolidat conlucrarea dintre CADA şi ADM iar la 12 noiembrie 1990 acesteau au „fuzionat” – fapt care a fost privit cu maximă ostilitate de adversarii CADA şi ADM şi care a dus la măsuri încă şi mai severe, inclusiv de trecere în rezervă a unora dintre ofiţeri (mai ales a celor mai consecvenţi cu ideile pentru care militau).

[Note]

[11] Se poate vedea, în acest sens, textul „Legendarul Stănculescu”, publicat în secţiunea Publicistică (anul 2009) a site-ului lui Valerian Stan.

[12] Cu privire la existenţa Ordinului M 16/1990 a se vedea, între altele, interviul cu fostul ministru în ziarul „Timişoara” din 6 martie 1991.

[13] A se vedea întâlnirea dintre membrii CADA şi viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu din 12 februarie 1990 (în care, între altele, acesta a „sugerat” ofiţerilor CADA „reabilitarea” generalului Stănculescu”) şi contestarea încă şi mai categorică a ministrului Militaru – Nicolae Durac, „Neliniştea generalilor”.

[14] La puţin timp dup ce i-au fost aduse aceste acuzaţii (dar şi după ce a fost înlocuit din funcţie, la 17 februarie 1990), într-un articol publicat în „Armata poporului” din 21 martie 1990 („Vă rog, daţi-mi cuvântul!”) generalul Militaru a dezminţit ferm acuzaţiile. În acelaşi text, Militaru a reprodus şi un pasaj dintr-o precizare a lt col Mircea Tănăsescu: „Cazul domnului general Militaru, codificat Milică în urmărirea informativă, nu oferă niciun fel de date care să ateste legăturile sale cu vreo putere sau persoană străină”.

[15] Informaţia că Direcţia de contraspionaj ar fi fost înfiinţată “la propunerea CADA” a fost făcută publică de lt col Ioan Bărbuţă, în cadrul unui interviu publicat în ziarul „Dreptatea” din 15 februarie 1991.

[16] Un exemplu este Comunicatul CADA din 5 iunie 1990 – a se vedea menţiunile făcute, mai jos, în cadrul „Cronologiei”, cu privire la acest Comunicat.

Site Valerian STAN : http://www.valerianstan.ro/documente.html

Lucrarea integrală în format PDF, pe situl :http://www.gid-romania.com/index.asp