|
Bugeacul sau Basarabia istorică este o regiune de stepă situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre şi Marea Neagră. Regiunea a făcut parte în mod tradiţional din Moldova, fiind preluată de Ucraina, după ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop.
Teritoriul Bugeacului (12.400 km patrati) a fost parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; partea sa sudica a fost adusă temporar sub stapânire romană.
După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spaţiu predilect de aşezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăţi pe litoralul Marii Negre, dar şi pe braţul Chilia din Delta Dunării.
Cetăţile Ismail, Chilia si Cetatea Albă au fost toate ori construite ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Ţării Româneşti, care îi dă şi noul nume (Basarabia), nume ce se va extinde apoi pentru întregul spaţiu dintre Prut şi Nistru.
|