Generalul Rădescu s-a angajat în guvernare pentru suprimarea miliţiei înarmate şi amânarea reformei agrare până după întoarcerea ostaşilor de pe front. Comuniştii au acţionat împotrivă, socotindu-le acţiuni prioritare şi abordând şi altele, numai si numai pentru a obstrucţiona activitatea guvernamentală. Lucreţiu Pătrăşcanu, vorbind la Curtea de Casaţie, a subliniat ca prioritate pedepsirea autorilor materiali ai războiului şi pe cei care prin „cuvântul şi sfatul lor au constituit un suport moral al regimurilor dictatoriale trecut."

Punând astfel problema, o mulţime dintre oportuniştii ce făcuseră jocul dictaturilor au fugit spre stânga, devenind clientela politică a puterii moscovite. Şi tot el, în cor cu ceilalţi acoliţi din guvern, s-a pronunţat pentru reforma agrară imediată. Şi Ion Hudiţă, ministrul Agriculturii, a trecut la întocmirea Proiectului de reformă agrară, cu comisia formată din Gh. Zâne, Gh. Cipăianu, Romulus Zăroni şi Vasile Luca.

În ianuarie 1945, prezenţa sovietică devenise ameninţătoare în Europa. Forţele aliaţilor se găseau faţă în faţă. Unii veneau din Răsărit, alţii din Apus, având acelaşi obiectiv: la Berlin. Cei trei, angajaţi în luptă până la victoria finală, îşi puseseră în gând să facă noua ordine europeană pe spatele popoarelor peste care trecuse tăvălugul nimicitor al războiului, în general, de două ori: la dusul unora şi la întorsul celorlalţi, pe o întindere de la Atlantic până la Caspică. Când cei trei (Roosevelt, Churchill şi Stalin) s-au întâlnit la Yalta, Rusia ocupase Ţările Baltice, România, Bulgaria şi era stăpână pe Balcani până la frontiera Greciei şi Marea Adriatică; Ungaria era aproape terminată, în Polonia pătrunseseră destul de mult, ca o săgeată, spre capitala Germaniei - iar din Ungaria, cu o altă săgeată, ameninţau Viena. In spatele lor rămăseseră numai ruine, haos şi sămânţa comunistă. Şi ceilalţi veneau în întâmpinare, dar nu manifestau ură împotriva celor pe care-i eliberau, ba chiar îi ajutau să se refacă, se purtau omeneşte, nu ca faţă de duşmani, cum o făceau tovarăşii lor ce coaliţie.

Roosevelt şi Churchill au fost acuzaţi, după puţin timp de la semnarea acordului, că i-au făcut prea multe concesii lui Stalin, că au trădat popoarele din răsăritul Euro­pei, aruncându-le într-o nouă sclavie - şi aceasta bolşevică, cea mai tiranică dintre sclavii. Cei doi şi Europa se găseau în faţa unui „cutremur" şi nu mai erau decât două soluţii: război sau compromis. Au preferat compromisul, fiindcă Marea Britanie se găsea în al şaselea an de război. Soarta ţărilor ocupate de ruşi a constituit miza unor afaceri tenebroase ce priveau interesele tuturor, peste tot. Viitorul acestor ţări era legat de cel al Coreei şi Japoniei, e discutau problemele reparaţiilor legate de controlul aliaţilor la Berlin, sau proble­ma Triestului, a fostelor colonii italiene sau germane, trecând prin negocierile asupra navigaţiei pe Dunăre. Toate acestea au început la Yalta, vor continua în iulie la Potsdam şi se vor împărţi atribuţii miniştrilor de externe până la Conferinţa de Pace. Tot la Yalta au început planurile cu scopul înfrângerii Germaniei, despre ocuparea şi controlul ei, precum şi cu plata reparaţiilor pe care va trebui să le suporte.

Omul cel mai autorizat al acelor timpuri, care a avut curajul să apere ordinea şi liniştea României, primul-ministru - generalul Nicolae Rădescu - declara presei străine, la Lisabona, pe 26 august 1947: „La ordinul comuniştilor, ziarele nici măcar n-au menţionat discursurile mele (din 11 şi 12 februarie 1945), în timp ce „Graiul Nou", ziarul Armatei Roşii, publicat în româneşte la Bucureşti, care până atunci păstrase o atitudine mai rezervată faţă de afacerile interne româneşti, a luat deschis poziţie împotriva guvernului şi a trecut de partea celor ce-l atacau. Articolele cele mai infame ale presei comuniste româneşti erau reproduse în întregime de emisiunile în limba română de la „Radio Moscova”. Auditorii puteau deci cu uşurinţă să deducă că atacurile violente contra guvernului român şi contra conducătorilor P.N.L. şi P.N.Ţ. emanau de la guvernul sovietic."

Duplicitatea sovietică se poate vedea şi în cadrul Comisiei Aliate de Control, când generalul american Schuyler l-a întrebat pe reprezentantul U.R.S.S., consilierul Pavlov: „Ce atitudine are Comisia faţă de criza guvernamentală?". La care acesta a răspuns: „Comisia nu are de a face cu diferite partide politice, ea are de-a face cu România, cu poporul român, cu guvernul român şi cu Regele". Reprezentantul american s-a referit la Declaraţia celor trei cu privire la crearea guvernelor în ţările eliberate de sub nemţi şi a spus că Comisia Aliată de Control urmează să sprijine un guvern de coaliţie, în care să fie reprezentante toate forţele şi grupările politice ale ţării. A pus de asemenea problema sporirii armatei române în cazul ivirii de complicaţii în spatele frontului. La aceasta, A. Pavlov a răspuns că România are 123.000 de ostaşi pe front şi 380.000 de militari în spatele frontului.

Guvernul Majestăţii Sale era informat prin reprezentanţii săi de la Bucureşti despre ce se petrece în România, dar primau interesele engleze şi nu apărarea drep­turilor popoarelor, cum se angajase Churchill în faţa omenirii. După evenimentele dramatice din România, primul ministru englez trimitea o telegramă pe 8 martie la Washington: „... Sunt convins că dv. ca şi mine, veţi fi atât de contrariat de recentele evenimente din România. Ruşii au reuşit să instaleze prin forţă şi prin declaraţii înşelătoare un Guvern comunist minoritar...Cu toate acestea, eu sunt foarte hotărât să nu insist asupra acestui punct de vedere, ca Stalin să nu-mi poată răspunde: «eu nu m-am amestecat în treburile tale în Grecia, de ce nu-mi permiţi şi mie acelaşi tratament în România?»"'.

După trei zile, preşedintele Statelor Unite i-a răspuns lui Churchill, tot printr-o telegramă (personală şi strict secretă), din care este de reţinut: „Mă gândesc, desigur, foarte mult la consideraţiile privind România şi problema poloneză şi împărtăşesc preocupările dvs. în privinţa acestor evenimente. Sunt întru totul hotărât, aşa cum sunteţi şi dvs., să nu las ca bunele decizii stabilite în Crimeea să se scurgă printre degete şi voi face, desigur, ceea ce pot, pentru a-l determina pe Stalin să le îndeplinească onest. În privinţa României, Averell Harriman a ridicat şi ridică din nou întreaga problemă cu Molotov, invocând Declaraţia privind Europa eliberată şi a propus discuţii tripartite pentru a pune în aplicare aceste responsabilităţi. Este evident că ruşii au instalat un guvern minoritar pe propriul lor gust, dar, în afară de motivele menţionate în mesajul dvs., România nu este un loc indiscutabil şi cu Ro­mânia de-a curmezişul căilor de comunicaţie ruseşti este, de altfel, dificil să se conteste pretextul necesităţii militare şi al securităţii, folosit de ei pentru a justifica acţiunea lor. Vom face cu siguranţă tot ce putem şi vom conta pe sprijinul dvs."