Cei care ne-au fugarit din Piata Universitatii, cei care i-au determinat pe fraieri sa ne zdrobeasca ca sa nu vindem tara, cei care au asistat pasivi la Contrarevolutie, care si-au luat cimpii dupa simulacrul de rezistenta, sau cei care "s-au descurcat" - nu au motive sa scociorasca prin patologia nationala.

O analiza riguroasa a problemelor semnalate in continuare ar cere un volum masiv de munca, efectuata de echipe interdisciplinare. Cercetarile intreprinse de mine (in cadrul CIVES) imi permit doar sa atrag atentia asupra citorva aspecte expresive, eludate in "spectacolele analitice" mediatizate corupator in Romania.

Ascunderea cauzelor "crizei" se foloseste de complexitatea, relativitatea, ambiguitatea si plasticitatea procesului de fabricare a sensurilor si de strategii de impresionare (intimidare) a publicului (invocarea academismului, profesionalismului, tehnicalitatii, simbolismului criptat) - intru obscurizarea sau escamotarea adevarului.

Incerc un gest contra manipularii, invitind la o incursiune prin partea mentinuta in umbra.

O provocare care sparge ceata protectoare a fiziologiei incorecte a sistemului isi atinge scopul chiar daca lanseaza si idei discutabile sau detalii care s-ar dovedi gresite, la o analiza suplimentara.

Voi parcurge citeva dintre firele pe care se tese manipularea telecetatenilor, pe subiectul "pensii si buget".

1. Pensii sociale CAP

In analizele dedicate situatiei actuale a bugetului, incarcat de obligatia de a completa fondul de pensii secatuit, se vorbeste des, mai aluziv sau mai agresiv, de povara "pensiilor sociale" platite fostilor cooperatori - desi acestia "nu au cotizat".

Unii (poate avind vreun bunic de ajutat pe la tara, poate sincer induiosati) admit ca gestul de compasiune a fost necesar, ca act de protectie a unei categorii defavorizate. Altii, explica cit ne costa aceasta generozitate pe care nu ne-o mai putem permite in vremuri de criza: daca nu mai ajunge fondul de pensii nici pentru contributori, de unde sa se faca si cadouri celor nevoiasi?

Falsitatea nerusinata a acestor consideratii scapa probabil celor care nu stiu ce a insemnat conditia de cooperator in Romania comunista. Statul totalitar a folosit, pentru hranirea cetatenilor (inclusiv a taranimii proletarizate, impinsa masiv spre oras, la ordinele paturii activiste) munca a trei categorii de lucratori agricoli: salariatii IAS-urilor (intreprinderi agricole de stat) - platiti (cum-necum) ca angajati ai statului, taranii inchisi in CAP-uri (cooperative agricole de productie) si diversele categorii de cetateni-prizonieri, dusi fortat la munca agricola ocazionala (militari, detinuti, elevi, studenti, etc.).

Teoretic (juridic), CAP-urile erau asociatii libere ale taranilor (saraci si uneori mijlocasi) care-si pusesera pamintul in comun, pentru a-l lucra mai eficace. In realitate, CAP-urile, formate pina in 1962 prin violarea represiva a consimtamintului (teroare care a provocat nenumarate rascoale, a umplut puscariile cu tarani demni si a ingrasat pamintul cu victime) functionau ca lagare de munca, conduse de gardienii pusi de PCR.

Ne ocupam aici doar de latura financiara. Ce se intimpla cu cistigul facut in aceste CAP-uri? O parte infima revenea cooperatorilor (indiferent daca erau platiti la norma sau recompensati in acord) - care lucrau ca niste sclavi.

Oamenii simpli, mai ales cei mai in virsta, captivi pe propriul pamint, nu mai aveau ce face, muncind pe nimic (sau pentru dreptul de a folosi "lotul de folosinta" -o bucatica din propriul pamint- pentru a supravietui).

Dovada irefutabila a diminuarii fortate a veniturilor taranesti este evolutia valorii medii a zilei de munca (o statistica accesibila oricui) calculata intr-un CAP oarecare: 20 de lei pe zi in 1962, 20 de lei pe zi in 1972, 20 de lei pe zi in 1982, 20 de lei pe zi in 1990….

In acest timp, venitul mediu realizat in Romania a evoluat de la 800 lei pe luna in 1962 la peste 3200 lei pe luna in 1990, crescind deci cu 400%, odata cu costul vietii. Este imposibil de sustinut ca rentabilitatea muncii unui taran cooperator a ramas in aceste decenii fixa (de fapt ca a scazut fata de celelalte activitati, de 4 ori) - intr-o agricultura care s-a tehnologizat (tractoare, irigatii, ingrasaminte) si a primit sprijinul muncii voluntare.

Concluzia se impune: taranii din CAP au cistigat tot mai putin, pentru ca li s-a luat tot mai mult de catre stat (si partial de catre nomenclatura locala). Pe teren, oamenii au primit chiar mai putin pe zi, gasindu-se justificari toamna pentru reduceri ale salariului sau confiscarea produselor promise primavara. Dar aceste "norme " de 20 de lei, ramase la fel 30 de ani… au fost baza de calcul a pensiilor fostilor CAP-isti , dupa 1990.

Ca sa se inteleaga ce a insemnat spolierea taranilor si cine a profitat de ea (deci cit e de neobrazata pretentia ca acum sint asistati social) sa amintim criza scumpirii alimentelor care ne asteapta, care va lovi o tara (potential si traditional agrara) depinzind azi 70% din importul de alimente…Acesta e efectul dereglarii sclavajului taranilor - acei "smecheri" care traiesc azi "autonom" pe bucatica de pamint recuperata, evadind din "circuitul comercial"… care mareste PIB-ul. Oare de ce nu au crapat acesti primitivi retrasi prin sate, daca recurg la hulita autogestiune? Sa fie vorba numai de naveta multora la Madrid si Milano?

Cum de o familie de tarani putea trai din citeva hectare -atitea secole-, iar acum o familie de fermieri americani (si de la o vreme, si europeni) moare de foame pe o suta de hectare? De ce i-a considerat PCR-ul dusmani de clasa pe taranii autonomi si a trebuit sa recurga Stalin la represiune salbatica, pentru a adapa ieftin clasa muncitoare?

La aceste intrebari continuu nepuse am putea conexa informatia - gasita de mine in arhivele CC -PCR- ca o echipa masiva de experti ai ministerului comunist al agriculturii au facut o lunga vizita in anul 1962 in SUA, unde o multime de oameni de afaceri i-au scolit pe Tovarasi in agricultura pe scara larga…

Revenind la farsa "pensiilor sociale pentru fostii CAP-isti", sa urmarim mecanismul spolierii lor. Cum obtinea statul plus valoarea muncita in CAP si unde se duceau banii ? Prin contractari obligatorii, la preturi extrem de joase, nefiresti economic. Dar CAP-ul, vor spune naivii, de ce-si vindea in fiecare toamna productia, pe nimic? Foarte simplu: era silit sa respecte decretele anuale date de statul roman (pot fi analizate prin internet) care fixau obligatiile de livrare si… preturile.

Curat acord de consimtamint: prin lege ti se fixeaza obligatia de a vinde statului la pretul dorit de el. S-a mers pina la conditionarea cartelelor individuale de contractari personale oneroase. Incit satrapii locali, pentru a creste productivitatea, trebuiau sa mine pe cimp femeile ramase la jug, care noaptea incercau sa aduca si acasa citiva stiuleti.

In aceste conditii, eforturile colective taranesti nu se traduceau decit rar, accidental (in anumite CAP-uri, alese de partid ca exemplu stimulator) - in venituri distribuite taranilor.

Impartind cistigurile anuale ale CAPurilor, amputate de inevitabilele livrari perdante si de investitii, unui cooperator ii revin… eternii 20 de lei pe zi munca. Muncea babuta ramasa la tara pentru un pol, de dimineata pina noaptea, crapind sub soare si sub ploie - ca o vita.

Pentru ca am cunoscut bine aceasta lume, turbez cind ii aud perorind despre "povara celor ce nu au contribuit"- pe profitorii muncii sclavilor CAP, care au putut cumpara mincarea ieftin. E o pozitie fireasca pentru cei care alungau taranii inebuniti de contracte, cote si legi discriminatorii si represive - care veneau la oras dupa piine. Acestia isi invata azi copiii ca oraseanul tine in spate taranii. Sa le fie de bine cu mincarea din import.

O elocventa dovada a modului in care statul a cules caimacul muncii in CAP poate fi gasita in fiecare lege anuala de contractare (puteti verifica). La un anume articol, se preciza ca un procent din volumul livrarii anuale va fi depus de stat in fondul de pensii al cooperatorilor.

Era o recunoastere a caracterului spoliator al acestor contracte, care lanseaza azi intrebari imparabile: Unde este acum fondul de pensii al CAP, alimentat si din aceste livrari? Unde este macar contabilitatea respectiva? Cum s-a putut considera dupa 1990 ca venitul pe zi munca a CAP-istului este doar 20 de lei (din 1962 in 1992) din moment ce se stia ca grosul adevaratului venit a trecut la stat prin contractari inechitabile?

Incercind sa raspund la aceste intrebari, am descoperit lucruri pe care oraseanul tipic nu pare interesat sa le afle. Ca a existat o casa de pensii a cooperatorilor, gestionind un fond al lor de pensii, alimentat - pe linga depunerile statului ca procent din livrari - si de contributii personale ale cooperatorilor, care aveau carnet de pensii.

Ca infrastructura administrativa a acestei case de pensii, loc caldut pentru parazitii agricoli comunisti, a fost reorganizata dupa 1990 de banda lui Ion Iliescu si Petre Roman - primind sarcina de a calcula pensiile CAP! Cohorte de activisti au lucrat pina prin 1991 la acest proiect.

Dupa care … fondul de pensii CAP, arhiva, calculele - au disparut in neant ! Arhivele nationale, din nou la datorie - acopera si aceasta "inginerie".

Asa ca, in loc sa finalizeze adevarata calculare a pensiilor CAP, s-a recurs la "contopirea" fondului virtualizat dubios cu cel al salariatilor de stat, fara ca nimeni sa mai stie azi care a fost contributia reala CAP si care au fost temeiurile calcularii pensiilor fostilor cooperatori.

Documentatia privind contributia taranilor -prin toate formele- "disparind" fara urme, s-a procedat la o estimare arbitrara si incorecta. S-a considerat ca, daca ar fi fost salariat, taranul ar fi cotizat cu un anumit procent x din venitul sau. Deci, contributia teoretica anuala care ar fi putut intra in fondul de pensii era x% din suma totala a normelor. Nici un cuvint despre depunerile statului din contracte - compensatie insuficenta pentru acapararea adevaratului cistig al CAP.

Nici un cuvint despre discrepanta inadmisibila intre norma estimata arbitrar si evolutia salariului mediu (minim), care a dus la punctarea unui cooperator (care a produs pentru toata tara mincare, tot anul, toata viata) cu 0,1-0,2 puncte de pensie (adica 10% din munca unui salariat puturos sau necalificat).

Legea pensiilor face apoi "concesia" de a ridica punctajul taranilor pe la 0,25 si apoi pe la 0,5. Asadar un fost CAP-ist e valorat "generos" ca jumatate din persoana care contribuie economic cu minimul absolut ......

Cit priveste pontarea (prin numararea zilelor muncite si sumarea valorii lor) - legea 18/1991 a fondului funciar (completata cu regulamentul de aplicare) a dedicat-o unor comisii formate din vechea nomenclatura CAP.

Asadar, parazitii/gardienii comunisti ai agriculturii au stabilit in 1991 cit merita fiecare detinut agricol, evaluind venitul fiecaruia prin suma cistigata de el pentru zilele de munca pontate.

Dar nimeni nu poate explica de ce s-a facut acest calcul pornind de la coloana beneficiu net al CAP si nu brut (considerindu-se si sumele obtinute, dar folosite in investitii) si nici de ce nu s-a operat corectura impusa de livrarile oneroase din toamna, admisa de stat in propriile legi.

Fostii membri ai acestor comisii, pe care i-am intrebat pe ce baza au facut calculele, mi-au spus ca "le-a spus cineva de la judet" - dar nu au avut si nu au instructiuni scrise!!!! Deci in Romania , calculatia pensiilor de exterminare a milioanelor de tarani jefuiti nu s-a facut dupa norme verificabile!!!

Astfel s-a ajuns la revoltatorul discurs despe povara fostilor CAP-isti, cazuta pe capul bietilor pensionari salariati. Sclavii agricoli, furati si ca salariati si ca proprietari (au muncit aproape gratis pe propriul pamint) - apar (unor nesimtiti) ca profitori. Cind e neindoielnic ca fostului cooperator i s-a fixat o pensie mult sub drepturile sale reale, sub suma cu care a cotizat, in formele amintite mai sus. Cu 1-3 milioane pe luna, nimeni nu poate trai.

Pentru ca ne-am referit la desfiintarea CAP prin legea 18/1991, sa aruncam o privire si la mecanismul jefuirii taranilor prin instrainarea capitalului CAP. Am semnalat ca, din micul venit care mai raminea dupa punctia statului (si plata mizerabilelor "norme") o parte era investita de CAP in mijloace de productie (tractoare, grajduri, animale, irigatii, livezi, etc).

Putem considera (tinind cont ca nu e vorba numai de muncitori neplatiti ci de actionari co-proprietari, care aveau drept si la beneficii) ca taranii aveau in activele CAP o cota de actiuni-pe care trebuiau sa le recupereze dupa desfiintarea CAP-urlor si impartirea activelor. Dar nu s-a intimplat de loc asa, in Romania "post-comunsita", condusa chiar de agentii cooperativizarii.

Tovarasii nu au deturnat revolutia din 1990 ca sa lase prada din gheare, tuturor "mitocanilor". In intreaga tara, sub protectia articolelor abil concepute din legea 18, nomenclatura agrara comunista (si profitorii care au mirosit ocazia) au pus mina pe tot ce acumulasera CAP-urile (deci si pe pensia implicit capitalizata astfel) - lasind taranii cu buza umflata.

Ce nu au putut acapara benzile slujite de "comisiile" de desfiintare, s-a distrus -la adapostul impunitatii de tranzitie. Totul fiind executat sub autoritatea statului roman, care raspunde integral de pierderile cauzate astfel cooperatorilor.

De altfel, statul "post-comunist" nu s-a dat inapoi nici de la expropierea directa a unei parti din aceste active taranesti (vezi ca exemplu articolul din legea 18 care ofera statului sediile CAP, si alte "cladiri cu destinatie sociala", construite de cooperatori; sau "constituirea" prin lege a unor drepturi -cadouri facute din pamintul oamenilor- unor indivizi care nu adusesera nimic in asociatie).

In plus, bancile statului au fost puse sa sifoneze preferential ce mai ramasese din conturile CAP-urilor (tot ele ramase datoare statului!!) - inainte de a se dirja aceste fonduri catre intreprinzatorii financiari privati, care au pus apoi aceste banci pe butuci.

Pentru cine are vreo indoiala privind caracterul premeditat al jefuirii instrumentate prin stat a capitalului CAP si privind faptul ca taranii nu s-au putut apara, recomand studierea dosarului Sapinta - 1990. Vor vedea ce a patit Toader Stetca, presedintele anticomunist al CAP-ului maramuresean, pentru ca a incercat sa desfiinteze CAP-ul corect, dupa statut, adica prin decizia adunarii actionarilor.

Era un exemplu contagios, periculos pentru Tovarasii care pindeau "desfiintarea" CAP in toata tara pe baza unei legi criminale. S-a ajuns la Sapinta la un adevarat razboi cu taranii ce-si luau inapoi proprietatile, care au recurs la blocari de sosele si luari de ostateci, pentru a face fata intimidarilor (armata a folosit elicoptere si desanti aerieni in atacarea satului).

Stetca a fost rapit de polimilitie si indelung tirit prin tribunale. Astfel a cistigat guvernul Roman "pariul cu agricultura", pariu pe care taranul jefuit prin stat nu avea cum sa nu-l piarda.

Concluzia? O patura sociala care nu are putere politica e condamnata explotarii si in economii centralizate si "pe piata libera". Se pot lua diverse pozitii fata de conditia umana perdanta …

Dar sa-i mai si tratezi de "intretinuti" pe acesti oameni, care au dreptul la depagubiri masive (daca ar functiona justitia in statul roman) - e posibil doar intr-o societate degenerata de captivitate.

http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp.htm