Home Actualitatea Românească
AS-01-Actualitatea Românească
Cicerone Ionitoiu: Memoriu adresat preşedintelui completului din dosarul 10635/1/2010 PDF

Preşedintelui completului din dosarul 10635/1/2010 - Domnule Preşedinte, …..Subsemnatul, Ioniţoiu Cicerone Aristotel Traian, reclamant în dosarul 10635/1/2010, cetăţean român cu domiciliul la Paris şi adresa de corespondenţă aleasă la reprezentantul meu, Ioan Roşca ([..]), aflând că la 3.03.2011 procesul s-a amânat pentru că nu au sosit dosarele de la procuratură , adug plângerii inţiale depuse la data de 22.12.2010 şi precizărilor depuse la data de 3.03.2011, prezenta demonstraţie, care susţine cererea mea de anulare a rezoluţiei date de procurorul Marius Iacob la 3.12.2010, ca răspuns la plângerile noastre din 10.11.2010 faţă de ordonanţa dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 (şi a oricăror alte rezoluţii date de diverse secţii ale parchetului pe marginea unor părţi desprinse din plângerea noastră din 31.07.2006/4.08.2006, cu care s-a deschis dosarul 35/P/2006 , devenit 1304/P/2008).

 

Consider necesară această lămurire, având în vedere şi că, la data de 25.03.2011, domnului Ioan Roşca, co-reclamant în dosarul 35/P/2006, i-a fost refuzat din start (în cauza 10636/1/2010) dreptul la justiţie, la cererea reprezentantului procuraturii, deşi completul respectiv nu primise dosarul de cercetare lansat de domnul Roşca şi de mine, la care s-au adaugat mulţi alţi reclamanţi (inclusiv prin IICC, investit oficial să facă astfel de demersuri).

Voi demonstra că tezele susţinute de procurorii Molcuţ şi Iacob, în deciziile pe care le contest şi le cer anulate, sunt incorecte şi necinstite.

Citeşte mai mult...
 
Ioan Rosca - Preşedintelui completului pentru dosarul Nr. 10636/1/2010 (procesul comunismului) PDF

Precizări - pentru termenul de la 25 februarie 2011….Subsemnatul, Ioan Roşca , cetăţean român cu domiciliul în Canada şi adresa temporară (de corespondenţă) [..], reclamant în dosarul 10636/1/2010, fac cîteva precizări cu ocazia deschiderii procesului, nu pentru a detalia plîngerea mea, ci pentru a scoate în evidenţă miezul ei.

1 Capete de cerere şi trepte de răspuns

Cred că instanţa are următoarele alternative, ca răspuns la plîngerea mea:

1.1 Confirmă decizia procuraturii, intrînd alături de aceasta în cartea de patologie juridică , ca partaşă la o uzurpare care distruge de decenii societatea românească şi temeiurile justiţiei


1.2 Dupa modelul lui Pilat din Pont, fuge de răspundere:
desfiinţează decizia procuraturii, retrimiţînd dosarul spre "cercetare" (complice), fără a condamna explicit invocarea prescripţiei, tergiversarea şi deturnarea anchetelor- dînd deci ocazia unei noi etape din farsă.

1.3 Intoarce dosarul la procuratură ,
cu precizări care să împiedice jocul antijustiţiar : constatînd că nu trebuie prescrise crimele regimului dinaintea anului 1989 şi că, dacă faptaşii au scăpat din 1989 pînă acum (sau au dispărut între timp) datorită tergiversării, aceasta trebuie penalizată exemplar.

1.4
Reţine dosarul, pentru judecarea fondului, stabilind:

a) realitatea crimelor reclamate;
b) identitatea responsabililor cheie (chiar dacă au decedat);
c) penalităţile pentru cei vii si pentru cei care profita de prada acaparată;
d) vinovăţia complicilor, care au folosit şi după 1989 instituţiile statului pentru a proteja şi îmbogăţi vinovaţii, compromiţind aparatul justiţiar şi mecanismul statal.

Citeşte mai mult...
 
Sergiu Simion - Un ultimatum moral adresat societăţii româneşti PDF

Dupa 20 de ani de aşteptare a unui verdict juridic şi moral asupra faptelor prezentate pe larg de către două personalitati ale societăţii civile autentice , domnul Cicerone Ioniţoiu şi domnul Ioan Roşca, în plângerile adresate organelor în drept: AICI, AICI, AICI, AICI, răspunsul oficial al sistemului către cetăţenii săi se rezuma la urmatoarele aserţiuni :


1. Răspunderea penală este înlăturată prin intervenţia prescripţiei.

2. Nu rezultă elementele constitutive ale acestor infracţiuni.

3. „ Potrivit dispoziţiilor art.121 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Potrivit naturii sale juridice prescripţia răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale şi, implicit, o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor şi obligaţia acestuia de a răspunde penal. Este o renunţare anticipată la acţiunea penală sub rezerva îndeplinirii condiţiei privitoare la termenul prescripţiei. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt prevăzute în cuprinsul art.122 Cod penal. ”

Citeşte mai mult...
 
Ioan Roşca - Către preşedintele Curţii Supreme de Justiţie – Plîngere PDF

Subsemnatul, Ioan Roşca, cercetător interdisciplinar, [], vă solicit să rezolvaţi următoarele patru capete de cerere, pe care le consider patru trepte către dreptate.


Solicit (în baza art. 278 cpp) desfiinţarea rezoluţiei 9971/4335/II/2010 din 3.12.2010, comunicată mie la 13.12.2010, prin care procurorul Marius Iacob, şeful secţiei de urmărire penală şi criminalistică de pe lîngă Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns la plîngerea depusă de mine la 10.11.2010 faţă de decizia de NUP dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 şi comunicată mie la 22 oct. 2010, în dosarul 35/P/2006 (devenit 1304/P/2008)- ordonanţe prin care se lichidează o anchetă tergiversată două decenii privind crimele comunismului.

 

Cercetarea lor a fost solicitată deseori după 1990 (inclusiv de mine, în octombrie 1990, în urma desoperirii de la Dealul Mărului - vezi dosarul 430/P/1990, integrat în 35/P/2006) şi închisă cu NUP-uri abuzive, cum ar fi cel pronunţat la 08.10.1993 de procurorul Aurel Cute în dosarul 430/P/1990, pe motiv că faptele ar fi fost prescrise în acel moment. O "soluţie" de care am aflat de-abia în cadrul cercetării redeschise de mine la 31 iulie 2006, printr-o plîngere în care aminteam largul evantai de aspecte de drept şi de fapt care reclamă:


a.) Deblocarea cercetarii genocidului comunist şi b.) Pedepsirea celor care au împiedicat această cercetare după 1989).

Citeşte mai mult...
 
Marius Iacob - Procuror Şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, DISPUN: PDF

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Secţia de urmărire penală şi criminalistică - Dosar Nr.9971/4335/II/2/2010 - Data 09.12.2010 - COMUNICARE - Numele ROŞCA prenumele IOAN.[] - ROMÂNIA - OPERATOR DATE - MINISTERUL –PUBLIC NR.3883 - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Secţia de urmărire penală şi criminalistică Nr.9971/4335/II/2/2010


REZOLUŢIE - 3.12.2010 - MARIUS IACOB - Procuror Şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de -pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Examinând plângerea formulată de petenţii ROŞCA IOAN şi CICERONE IONITOIU împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr. 1304/P/2008 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, CONSTAT:

Citeşte mai mult...
 
Rezoluţie nr. 272/P/2010, prin care s-a soluţionat cauza privind pe Ion Iliescu PDF

ROMÂNIA - MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE - 26.11.2010 - SECŢIA DE COMBATERE A CORUPŢIEI - OPERATOR DATE Nr. 4472 - Dosar or. 272/P/2010


Către,     ROŞCA IOAN  []…În conformitate cu dispoziţiile art. 228 Cod procedură penală, vă trimitem, alăturat, o copie a rezoluţiei nr. 272/P/2010, din data de 23.11.2010 prin care s-a soluţionat cauza privind pe ION ILIESCU, (ş.a.) urmare a plângerii dumneavoastră din data de 31.07.2006.  ......Vă facem cunoscut că, potrivit disp. art. 278 Cod procedură penală, împotriva rezoluţiei se poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la procurorul ierarhic superior din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. PROCUROR ŞEF SECŢIE,

Citeşte mai mult...
 
Ioan Roşca - Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PDF

Plîngere - Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de urmărire penală şi criminalistică (şi către procurorul general, pentru a fi adusă la cunoştinţă tuturor celor cărora le revin responsabilitaţi în dosar)

 

Subsemnatul Ioan Roşca, reclamant-iniţiator în dosarele 430/P/1990 şi 35/P/2006 (preluate în 1304/P/2008), cetăţean român cu domiciliul permanent în Canada şi domiciliul temporar (adresa de corespondenţă) [..], purtător de cuvînt al Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului, contest prin prezenta decizia de neîncepere a urmăririi penale, dată de procurorul Iuliu Molcuţ prin ordonaţa din 29.09.2010, comunicată mie poştal la 22 oct. 2010.

 

Consider că decizia este mai mult decît nejustificată, că ea e dovada slujirii interereselor celor pe care i-am reclamat, de către un sistem juridic degradat.

Citeşte mai mult...
 
ORDONANŢĂ - Dosarul nr. 1304/P/2008. Secţia de urmărire penală şi criminalistică PDF

MINISTERUL PUBLIC. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia de urmărire penală şi criminalistică:  Dosarul nr. 1304/P/2008-Data 19.10.2010


ORDONANŢĂ-29.09.2010 - Iuliu Molcuţ, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică.  Examinând dosarul penal cu numărul de mai sus, CONSTAT:


Cauza intitulată generic „procesul comunismului" s-a format la Secţia Parchetelor Militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reunirea mai multor plângeri şi a unor sesizări din oficiu ale magistraţilor militari, fiind cartată iniţial la nr. 35/P/2006.

Citeşte mai mult...
 
Falimentul clasei politice româneşti anunţă trezirea politică a poporului român

După douăzeci de ani în care au mimat pluripartitismul şi alternanţa la putere, aceiaşi actori care au preluat puterea in 1989 şi clonele lor mai tinere au epuizat toate combinaţiile posibile de guvernare, prezentându-se în faţa naţiunii române cu un bilanţ catastrofal şi zero speranţe că vor mai putea redresa România pe un trend ascendent.

Recentul scandal generat de modul cum s-a adoptat Legea Pensiilor în Camera Deputaţilor, a dezvelit poporului român un tablou sinistru ce ne înfăţisează cum principalele partide din România, dincolo de acuzele şi criticile acerbe pe care şi le aruncă în public, îşi satisfac unele altora dorinţele într-un alcov al cupidităţilor şi duplicităţilor perverse, unde interesele alegătorilor sunt negociate ca pe centură, o centură a prostituţiei politice atât de cunoscută şi, se pare, frecventată de mai marii noştri.

Citeşte mai mult...
 
Dupa 20 de ani, Romania culege roadele Tranzitiei– De la echitate actuariala la politica anti-sociala -(cap-IV-)-Ioan Rosca PDF

In ciuda agitatiei propagandistice, spolierea e perceputa dureros de perdantul de rind (cel care nu a apucat o halca suficienta din lesul national). Oricit ar incerca sa-l educe civic 'telectualii la moda, el stie cam cum merg lucrurile - oscilind intre furie neputincioasa, resemnare pasiva, vorbarie - supapa si hotie de legitima aparare.

 

Mecanismele mai fine de spoliere ale "prostimii", tehnicile de defavorizare sistemica, difuzate discret in reguli strimbe si acoperite cu rafinamente ideologice/dogmatice, nu sint cunoscute.

Citeşte mai mult...
 
Dupa 20 de ani, Romania culege roadele Tranzitiei– Pensii deturnate -(cap-III-)-Ioan Rosca PDF

Sa privim atent motivul invocat des pentru agresarea fondului de pensii: nu mai sint bani la buget pentru a suplimenta acest fond - falimentar.

 

Aflam de la explicatorii de serviciu ca s-au terminat banii depusi de pensionarii romani, ca nu sint suficiente nici contributiile actualilor salariati, incit statul, in marinimia lui - trebuie sa acopere restul. Dar e acum in criza - nu mai poate.

 

Totul e fals in aceasta teza. Sa o luam pe rind.    A existat in Romania un fond de pensii bine separat de alte conturi ale statului? A depus si pastrat statul comunist sumele cuvenite in acest fond?

Citeşte mai mult...
 
Dupa 20 de ani, Romania culege roadele Tranzitiei– Pensii speciale -(cap-II-)-Ioan Rosca PDF

Viata e cruda, mai ales in vremuri grele - vor incerca unii sa acopere miselia colectiva intretinuta premeditat. E pacat ca statul roman a fost falimentat, dar acum, ca s-a intimplat, de unde sa platim pensii CAP-istilor?

 

Impotriva tezei inevitabilului pledeaza tratarea total diferita a categoriilor de pensionari pe care puterea se sprijina. Sa luam intii exemplul fostilor militari (incluzind si lucratorii din Ministerul de Interne, pensionati dupa aceleasi legi).

 

Vom vedea imediat rostul dublului standard privind drepturile implicite: ca sa poti mentine sclavii in jug, trebuie sa satisfaci gardienii.

Citeşte mai mult...
 
Dupa 20 de ani, Romania culege roadele Tranzitiei – Pensii si buget intr-o societate captiva-(cap-I-)-Ioan Rosca PDF

Cei care ne-au fugarit din Piata Universitatii, cei care i-au determinat pe fraieri sa ne zdrobeasca ca sa nu vindem tara, cei care au asistat pasivi la Contrarevolutie, care si-au luat cimpii dupa simulacrul de rezistenta, sau cei care "s-au descurcat" - nu au motive sa scociorasca prin patologia nationala.

 

O analiza riguroasa a problemelor semnalate in continuare ar cere un volum masiv de munca, efectuata de echipe interdisciplinare. Cercetarile intreprinse de mine (in cadrul CIVES) imi permit doar sa atrag atentia asupra citorva aspecte expresive, eludate in "spectacolele analitice" mediatizate corupator in Romania.

 

Ascunderea cauzelor "crizei" se foloseste de complexitatea, relativitatea, ambiguitatea si plasticitatea procesului de fabricare a sensurilor si de strategii de impresionare (intimidare) a publicului (invocarea academismului, profesionalismului, tehnicalitatii, simbolismului criptat) - intru obscurizarea sau escamotarea adevarului.

Citeşte mai mult...
 
Comemorare de ziua EROILOR, joi 13 mai 2010 la Montmartre (Paris-XVIII-eme) PDF

Joi 13 mai 2010 la ora 15H00, va avea loc la cimitirul Montmartre- Paris (-XVIII-eme), comemorarea  victimelor comunismului, manifestare organizata de catre comunitatea româna din Franta (exilul). În fiecare an, de Ziua Eroilor, care coincide cu Înălţarea Domnului, românii din Exil îşi cinstesc martirii reunindu-se la mormântul lor simbolic, în timp ce preoţii ortodocşi şi greco-catolici oficiază veşnica lor pomenire.

 

LA PARIS, în Cimitirul Montmartre, se află mormântul simbolic al victimelor comunismului, inaugurat de românii din Exil la 25 februarie 1990, în prezenţa seniorului Coposu. Construit din iniţiativa a doi foşti deţinuţi politici anticomunişti, Cicerone Ioniţoiu şi Remus Radina, din donaţiile exilaţilor români, mormântul trebuia să comporte următoarea inscripţie: ,,Martirilor români exterminaţi în închisorile comuniste pentru credinţa în Dumnezeu şi pentru apărarea libertăţii ţării lor. Refugiaţii politici recunoscători.’’ Din considerente politice, primăria Parisului nu a aprobat textul, ajungându-se în final, după multe tratative, la un text prescurtat, care a fost gravat pe lespedea de marmură a mormântului: ,,1944-1989. Românilor căzuţi pentru Dumnezeu şi democraţie. Exilaţii români’’

 
Probleme care au afectat în mare măsură evoluţiile din România-Valerian STAN PDF

Perpetuarea corupţiei la nivel înalt şi a gravelor ei consecinţe, conspirarea în continuare a agenţilor poliţiei politice comuniste şi controlul masiv exercitat de către agenţii Securităţii mai ales în structurile puterii politice, în serviciile secrete, în justiţie, în mediul economic şi bancar, corupţia şi celelalte deficienţe grave în funcţionarea justiţiei constituie, de mai mult de douăzeci de ani, principalele cauze din care România a fost şi este departe de a fi un stat de drept, democratic, cu o economie de piaţă funcţională.

 

Întrucât am considerat şi consider că starea de lucruri la care mă refer s-a datorat şi faptului că Uniunea Europeană şi NATO, în particular principalele state euro-atlantice „partenere" ale României, au fost ele însele departe de a trata adecvat situaţia din România, la data de 19 februarie 2010 am adresat scrisoarea de mai jos ambasadorilor la Bucureşti ai unor ţări membre ale UE şi / sau NATO.

Citeşte mai mult...
 
PROFANAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMANESC-Cicerone IONIŢOIU {03} PDF

Nenorocirea s-a abătut de la răsărit. O mână de oameni, pe care ţara nu i-a văzut la muncă, aduşi în furgoa­nele ocupantului bolşevic au confiscat puterea şi au început să atace libertatea privită sub toate manifestă­rile ei, de gândire, de exprimare şi de acţiune, urmărind subminarea instituţiilor fundamentale de educaţie şi propăşire a naţiunii: familia, şcoala, biserica şi armata. Aceşti venetici, prin influenţe străine spiritului şi mo­ralei naţiunii, au căutat să schimbe orientarea intelectuală normală a tineretului - speranţa oricărei naţiuni - prin despersonalizare, prin sădirea în suflet a imoralităţii, ateismului şi materialismului.


Spre a servi cauza expansionistă a imperialismului sovietic uneltele puse în slujba ocupantului au dirijat diabolic acţiunea distructivă a României prin slavizarea limbii noastre de origine latină, prin înlocuirea orto­grafiei, falsificarea istoriei şi geografiei. Astfel ţara devenise între 1945-47 un paradis al neisprăviţilor fiindcă oricine, printr-o adeziune politi­că, putea obţine situaţii pe care în mod normal nici nu putea să le viseze. Această stare de plâns a fost prezen­tată naţiunii române de către Iuliu Maniu pe data de 18 Decembrie 1946, în ziarul Dreptatea:

 

„Tara noastră este bântuită astăzi de cea mai neagră urgie care s-a abătut vreodată asupra ei. Arse sunt câmpiile, arse sunt sufletele noastre, arse năzuinţele noastre spre libertate şi lumină. Teroarea,  minciuna, falsul, încearcă să culce la pământ orice licărire de libertate, orice îndemn spre mai bine. Demnitatea şi mândria noas­tră naţională sunt îngenunchiate, au batjocorit toate instituţiile Tării. Funcţionarii statului, care nu s-au supus acestor oameni improvizaţi au fost daţi afară. Armata tării sub pretext de democratizare a fost deposeda­tă de elementele capabile şi independente şi aservită intereselor politice. Justiţia a fost înfrântă în tot ce avea mai bun, judecătorii daţi afară şi înlocuiţi cu simbriaşii regimului."

Citeşte mai mult...
 


Sondaj de opinie (01):

Prioritatile de reformare al sistemului-statului
 

Sondaj de opinie (02):

Va identificati unei structuri vizibile a puterilor: partide!?
 

Sondaj de opinie (03):

Cum trebuie reprezentati românii din strainatate
 
Marţi, 07. Februarie 2012

Design by: LernVid.com